Sfântul Siluan Atonitul +
"Domnul ne iubește foarte mult. Am aflat acest lucru de la Duhul Sfânt pe care mi l-a dat Acela, după marea mila Lui. Am imbătrânit și mă pregătesc de moarte și scriu adevărul din iubire pentru oameni. Duhul Sfânt pe care mi L-a dat Domnul vrea să se mântuiască toți, impreună să- L cunoască pe Dumnezeu. Am fost mai rău și decât un câine împuțit, din pricina păcatelor mele, dar când am inceput să cer iertare de la Dumnezeu, Acela mi-a dat nu numai iertarea, ci și pe Duhul Sfânt. Astfel în Duhul Sfânt L-am cunoscut pe Dumnezeu . Vezi iubirea pe care o are Dumnezeu pentru noi ? Intr-adevăr, cine ar putea să descrie milostivirea Lui ?
Frații mei , cad în genunchi și vă rog să credeți în Dumnezeu ! Să credeți că există Duhul Sfânt care mărturisește despre Dumnezeu în toate bisericile noastre, dar și în sufletul meu. Duhul Sfânt este iubire, și iubirea aceasta umple toate sufletele sfinților cetățeni ai cerului. Și Insuși Duhul Sfânt este pe pământ, în sufletele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. In Duhul Sfânt cerurile privesc cele de pe pământ, ascultă rugăciunile noastre și le duc lui Dumnezeu. Trăim pe pământ și nu-L vedem Pe Dumnezeu. Nu putem să-L primim ! Dar când vine Duhul Sfânt în suflet, atunci Il vom vedea pe Dumnezeu, așa cum L-a văzut Sfântul Ștefan ( Fapte 7, 55-56 ). Sufletul și mintea recunosc imediat prin Duhul Sfânt că Acesta este Domnul. Astfel , Sfântul Simeon, de Dumnezeu purtătorul, prin Duhul Sfânt, l-a recunoscut în micul Prunc pe Domnul . ( Luca 2, 25-32 ) . La fel și Sfântul Ioan Botezătorul, prin Duhul Sfânt L-a recunoscut pe Domnul și L-a arătat oamenilor. Și in cer și pe pământ, Dumnezeu Se face cunoscut doar prin Duhul Sfânt, nu prin știință. Și copiii care nu au studiat deloc, Il cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nimeni nu poate să- L cunoască pe Dumnezeu, și cât de mult ne iubește El. Chiar dacă citit că ne-a iubit și a pătimit din iubire pentru noi, cugetăm despre acestea, doar cu mintea, dar nu înțelegem așa cum trebuie , cu sufletul, iubirea lui Hristos. Când ne invață însă, atunci cunoaștem limpede și palpabil iubirea, atunci devenim asemenea Domnului. . . . O, fraților, vă implor în numele milostivirii lui Dumnezeu : credeți în Evanghelie și în mărturia Sfintei Biserici , și atunci veți gusta deja de pe acest pământ fericirea Raiului. Intr-adevăr, Impărăția lui Dumnezeu este inlăuntrul nostru ; iubirea lui Dumnezeu dăruiește sufletui Raiul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|