Citat:
Īn prealabil postat de georgeval
Nu pot sa cred ca omul in imperfectiunea sa putea sa inventezeu un Dumnezeu absolut, pentru mine este o contradictie. Ce este mai firesc de crezut, ca un Dumnezeu desavarsit a creat omul cu o sete dupa absolut sau ca omul cel marginit a creat un Dumnezeu Absolut???
|
Pentru mine a doua varianta are mai mult sens: e tragedia omului care se naste cu ratiune intr-un univers nepasator si nesfarsit, drept pentru care isi creaza o zeitate cu toate atributele la superlativul superlativului. E frica de moarte, pentru ca moartea inseamna uitare, iar daca civilizatia umana se va stinge peste cateva mii de ani nu va fi ramas nimic din noi, nu va fi ramas nimeni sa ne povesteasca neinsemnatele acte de razboi si de dragoste. E frica ca, desi avem ratiune si constiinta de sine, suntem totusi neinsemnati la scara cosmica, asa ca "trebuie" ca universului sa-i pese cumva de noi.
E frica muribundului ca in curand nu va mai fi, extrapolata la o intreaga specie.