A nu da drept la existenta pacatului inseamna, dupa mine: sa stii sau sa vrei sa afli in primul rand ca ceea ce faci e un pacat; apoi daca faci pacatul respectiv, sa mergi sa te spovedesti, in orice caz sa constientizezi ca e pacat si apoi sa incerci sa nu repeti. Fata de o atare atitudine, pot veni si eu cu ingaduinta, ca suntem oameni si gresim si suntem aici tocmai pentru a invata unele lectii din greseli: atunci pot inchide ochii la aceste greseli si pot fi ingaduitoare.

A tolera un pacat si a-i da drept la existenta: inseamna dupa mine a face pacatul, a privi in jur si a vedea ca multi fac pacatul; a incerca a convinge si pe cei care nu-l fac , sa-l faca, ca apoi sa ceri a se recunoaste, ca de fapt nici nu e pacat, caci oameni suntem si desi gresim, nu e chiar asa grav ca gresim. Haideti, toti care facem acest pacat, sa declaram ca legal ceea ce facem si eventual sa-i marginalizam pe cei care nu fac acest lucru, care de fapt e foarte bine pentru om, caci este dorinta lui, liberul lui arbitru a ales acest lucru. De fapt nu stiu cum de sunt unii, care pot trai fara sa faca acest lucru. Omul are o mare capacitate de justificare.

Cred ca cel mai greu e a face deosebire intre fapta si faptas. Cred ca si cel care face fapta are probleme in a face aceasta diferentiere, caci omul se identifica cu faptele lui. Acest punct de vedere crestin nu se aplica din oficiu in viata de toate zilele si daca cineva nu a auzit de la un crestin acest lucru,sau nu a citit, nici nu poate sa creada ca se poate face o atare diferentiere. Daca toata lumea ar sti sa ia distanta de la faptele lui, sa le analizeze, sa le indrepte si sa se ierte, cred ca ar fi mai putina suparare si suferinta pe pamant. Am da dovada in felul acesta ca am invatat ceva. Ar mai fi multe de spus...