Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Fiecare clipă poate fi cea din urmă pentru tine, precum a fost și pentru alții și deși sănătos și voinic poți să cazi in mormânt. Mare greșală faci crezând că numai bătrânii sunt in primejdie, pentru că și tinerii și voinicii au murit pe neașteptate. Vai de tine dacă te găsește moartea nepregătit ! Dar și ferice de tine de te va apuca pe când ești in harul lui Dumnezeu.
Nu este o moarte mai dulce ca și aceea la care se pregătește omul des, căci deși păcătos, prin durere și pocăință iți va fi dulce. Nu amâna să faci pocăința , pentru că nu se știe dacă in ceasul morții va fi timp să mai faci cel puțin un act de căință.. Mulți s-au intors la acest gând : In curând vom zice mormântului: " tu ești tatăl meu, iar pe viermi ii vom numi surorile noastre". Vei urî viața delicată și molatecă, de te vei gândi că in curând trupul tău se va împuți și va putrezi in mormânt. Atunci te vor uita toți cei cu care ai petrecut o viață veselă și păcătoasă și vor avea groază de trupul tău, pentru putoarea de nesuferit ce va ieși din carnea ta. Vor duce trupul tău putred la mormânt, și se vor ruga pentru sufletul tău, abia cei puțini, cărora le-ai făcut ceva bine in viața ta. Gândește-te bine, mai mult decât la orice, că vei merge in veșnicie și nu te vei mai intoarce niciodată. Acesta este un gând mântuitor pentru toți, dar mai ales pentru cei lipiți de pământ. Mare adevăr este că omul lumii nu ințelege și zice că acest gând al morții, aduce intristare peste măsură. Dar ce-i folosește că face de toate, dar va uita de moarte, dacă moare mai iute decât crede el ? <<< Va urma >>>
|
Fiule, fii prudent și pregătește- te de moarte din timp, dacă ești fară vină, pregătește-te cu multe fapte bune, de ești păcător, te pregătește cu multă pocăință. Dacă moartea nu intârzie, de ce intârzii tu ? Vai de tine, de te apucă pe când ești afundat in ticăloșii lumești !
Caută să fii așa precum ai vrea să fii in ceasul morții și ceea ce ai vrea să faci atunci, fă chiar acum. Fericită este moartea celor drepți ! Dar cât de grozavă este moartea celor răi ! Ai văzut-o și pe una și pe alta pe Muntele Calvar. Urmează virtuțile mele, ascultă de sfaturile mele și nu te vei teme de moarte. Voi veni atunci la tine, dacă mă asculți acum și vei fi sluga mea credincioasă. Te voi ajuta in lupta cea mare , te voi mângâia in acea zi grozavă in care toată lumea te va părăsi și tu vei inchide ochii murind. Atunci vei vedea ceea ce inseamnă a mă avea ca Mama sfintei nădejdi, când vei zice cu Sfinții : Bine ați venit, Ingerilor sfinți ai Dumnezeului meu ! Nu te voi părăsi, dar, Urmează-mă pe mine !