Citat:
În prealabil postat de Marius22
[SIZE=2]<<"Fiti precum copiii ...". Dar sunt copiii spirituali? Pe de alta parte, nu a cucerit crestinismul lumea cu copilaria lui? Creand "teologia morala" si "spiritualitatea", nu a inceput crestinismul sa o piarda? Spiritualitatea se poate dobandi in budism sau de la numerosi William James, insa bucuria inocenta a copilului se poate gasi doar in crestinism.[/SIZE]
[SIZE=2]Sursa falsei religii este incapacitatea de a te bucura, sau mai degraba, respingerea bucuriei, pe cand bucuria este esentiala, deoarece este rodul prezentei lui Dumnezeu. Nu poti sa nu te bucuri, stiind ca Dumnezeu exista. [/SIZE]
[SIZE=2]Doar puse in legatura cu bucuria, frica de Dumnezeu si umilinta sunt drepte, autentice, fructuoase, in lipsa bucuriei, ele devin demonice, cea mai profunda denaturare a oricarei experiente religioase. O religie a fricii. Religia falsei umilinte. Religia vinei. Toate sunt niste ispite, niste capcane - foarte puternice intr-adevar, nu doar in lume, ci si in sanul Bisericii. [/SIZE]
[SIZE=2]Oamenii "religiosi" privesc bucuria, adeseori, cu suspiciune. Izvorul principal al tuturor este "sufletul meu se bucura in Domnul..." Frica de pacat nu ne mantuieste de el. Bucuria in Domnul mantuieste. [/SIZE]
[SIZE=2]Un sentiment de vinovatie sau moralismul nu ne elibereaza de aceasta lume si de ispitele ei. Bucuria este temelia libertatii in care suntem chemati sa ramanem. Unde, cum si cand s-a denaturat aceasta tonalitate a crestinismului - sau, mai degraba, unde, cum si de ce au ajuns crestinii imuni la bucurie? Cum, cand si de ce, in loc sa usureze oamenii suferinzi, Biserica a ajuns sa-i intimideze si sa-i inspaimante?”>> [/SIZE]
[SIZE=2](Biografia unui destin misionar, Jurnalul Parintelui Alexander Schmemann )[/SIZE] |
"Începutul nțelepciunii este frica de Dumnezeu"...poate de aici a pornit așa zisa intimidarte și spaimă.
Într-adevăr este un punct de vedere interesant și nu odată mi-am pus și eu această întrebare.
De multe ori atunci când adresezi o rugăciune la Dumnezeu și procedezi așa cum se obișnuiește adică mergi la biserică sau la mănăstire și depui un pomelnic sau un acatist prin care ceri ceva de la Dumnezeu.Si rugându-te în cămăruța ta și postind aștepți cât mai degrabă să primești un răspuns la rugăciunile tale. Și nu primești sau ceea ce primești nu-ți este pe plac căci acel pentru care te-ai rugat pățește ceva rău și atunci gândești că Dumnezeu este rău și nedrept căci în loc să-ți ușureze suferința mai rău te-a împovărat,dar nu înțalegi că cele primite au scopul de te îndrepta pe calea cea dreaptă.
Copii nu au pregătire teologică dar când sunt foarte mici relația lor cu Dumnezeu este subtilă și foarte intimă dar noi părinții și educatorii stricăm această comuniune prin compotamente de genul"te pedpsește Doamne-Doamne dacă faci acel lucru rău"...sau la școală am întâlnit expresii de genul acesta chiar și în manuale de religie.