[cristiboss56]

Precum nu m-am clătinat in credinţă, tot aşa n-am slăbit niciodată in nădejde. Am petrecut aproape toată viaţa in gemete şi lacrimi şi zilele mele au fost pline de pelin şi de amărâciune.
Adevărat este că am avut mari bucurii din cauza Fiului meu, dar pentru viitoarea sa patimă am fost intr-o mâhnire nesfârşită şi in amară intristare. Şi il priveam mereu in toate durerile şi suferinţele Lui, vedeam pe dulcele meu Fiu in agonie, cuprins de groaznică amărăciune inainte de a-şi da ultima suflare. Cu toate acestea , nu mi-am pierdut niciodată nădejdea că toate ar fi trecut, că El ar fi inviat şi că aş fi mers impreună cu El in bucuria cea veşnică. Nădejdea mi-a susţinut totdeauna inima mea şi chiar in mijlocul celor mai mari necazuri m-a umplut de imbărbătare. Cine nu are nădejde in Dumnezeu este un nefericit şi se usucă precum o floare in vremea secetei. Insă , cine este atras de nădejdea unor lucruri mai bune, se intăreşte fără să mai aibă nevoie de mângâieri exterioare. Creştinul nădâjduieşte de la Dumnezeu tot binele, după viaţa aceasta trecătoare, deşi o trăieşte in mare mizerie. Dumnezeu este credincios şi se ţine de făgăduinţele Sale, iar in cer dăruieşte mai mult decât s-ar putea inchipui o minte omenească. Nici un rău nu te va putea tulbura de ai nădejde in bunurile cerului, la care nu vei putea ajunge, decât numai prin suferinţă. Cred că ai incercat deşertăciunea nădejdilor puse pe promisiunile oamenilor, care, sau nu ţin ceea ce au făgăduit, sau nici nu se mai gândesc la ceea ce au făgăduit vreodată. Desi păcătos, să ai nădejde, pentru ca Dumnezeu este milostiv, din partea ta se cere, insă, ca nădejea să fie intemeiată pe pocăinţă. <<< Va urma >>>