[studentu]

„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi acum este chiar în lume. Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.“ (I Ioan 4, 1-11)
***
Fragmentul apostolic de astăzi pune alături dreapta credinţă şi iubirea creştină. Dacă, în prima parte, Sfântul Ioan îndeamnă la discernământ, la deosebirea dreptei învăţături de erezie, în parta a doua reiterează datoria dragostei faţă de Dumnezeu şi aproapele. Mulţi au pretenţia că vorbesc în numele lui Dumnezeu, însă credinciosul are datoria de a cerceta aceste afirmaţii, de a vedea şi de a urma autenticul. Instanţa care face această cercetare este Biserica, având ca reper Cuvântul Scripturii. În timpul întreitei ispitiri, Mântuitorul a cercetat provocările diavolului, punându-le în contrast cu Sfânta Scriptură a Vechiului Teastament. „Este scris“ - răspunde Dumnezeu-Cuvântul ispititorului (Matei 4, 4). Pornind de aici, începem să afirmăm dragostea şi deschiderea noastră, ca iubire a adevărului şi ferire de compromis. Părinţii Bisericii, mari filantropi, au fost intransigenţi atunci când s-a pus în discuţie valoarea credinţei. Dumnezeu este iubire, dar este şi adevăr, este dragoste, dar şi dreptate. Dragostea divină nu este un principiu sec, ci ea devine în istorie faptă, se întrupează şi se arată. Apostolul ne invită să privim dovada cea mai evidentă a iubirii lui Dumnezeu, anume trimiterea Fiului Său, cel Unul Născut, în lume pentru a salva creaţia. Aici avem icoana dragostei Sale, care jertfeşte din Sine, nu pentru a da celor de un rang cu El, ci celor creaţi de El. Indiferenţa sau nepăsarea sunt străine Domnului, care nu a aşteptat recunoştinţa creaturii, ci a dăruit fără să Se asigure că va primi răspuns de mulţumire. Dragostea, spune Sfântul Ioan, nu stă în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi. Învăţăm de aici că iubirea nu presupune calcule şi planuri, nu este investiţie din care aşteptăm profit, ci este, pur şi simplu, un dar, este plată fără a aştepta răsplată. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, L-a rupt din inima Sa, pentru ca drumul nostru să nu coboare în întuneric. El dă ce are mai scump, mai mult decât merităm, pentru că iubirea nu are măsură în generozitate. Însă omul care refuză să vadă această iubire este urmărit şi judecat de ea. Focul din iad este tocmai iubirea pe care a primit-o omul, dar a ignorat-o, a refuzat-o. Dragostea care e dată spre încălzire, în sufletul rece, ea se transformă în foc mistuitor.
http://www.ziarullumina.ro/articole;...i-planuri.html