ar trebui sa posteshti la absolut toate cate sunt in lume, la toate, toate... shi cat mai mult... sa te impotriveshti pana la sange rautatzii, mandriei, pacatelor, imbuibarii, cu tot felul de duhuri rele, scrieir otravite, barfe shi autobarfe, delasari shi leneviri interioare... nepasari... deci mult shi la toate
dar ai sa constatzi ca postind defapt itzi faci shi mai mult rau... caci nu shtii sa posteshti, sa te nevoieshti asha ca pentru Domnul... din ascultare, din smerenie... din dragoste... ci mereu doar din lacomia mandriei... ca sa posteshti pentru tine, doar pentru egoismul din tine...
cum itzi dai seama?
simplu... daca atunci cand cineva itzi va oferi o bucata de carne sau de paine sau ceva neingaduit ori ingaduit.... atunci instantaneu din tine vor ieshii roadele lacomiei patimashe de a te mandri prin acel post, caci in acel moment semetzindu-te shi inaltzandu-te pe sine il vei certa pe aproape, vei cadea in indoiala brusca, in multa shi grea nemultzumire de aproape shi chiar de Dumnezeu... deci defapt doar din mandrie posteshte omul... caci daca ar posti din ascultare sau dragoste sau smerenie, atunci nicintr-un caz dupa post sau in timpul postului nu ai face parada shi nu ai ajunge mai mandru shi mai trufash ca shi mainainte... falindu-te shi inchipuindu-tzi ca cineshtie ce mare nevointza ai facut shi prin asta ai primit un privilegiu asha ca o inchipuire de sine ca ai putea sa fi mai mare ca aproapele nesocotindu-l, luandu-l peste picior, crezandu-te mai mare shi mai drept ca shi el... netzinand cont ca nu ai facut altceva prin post decat sa te mai lepezi de multzimea de naravuri shi spurcaciuni pe care le manifestai pana atunci fara nici o jena, deci nefacand decat ceea ce erai complet dator sa faci... adica sa ajungi la firea cea dreapta shi curata shi credincioasa...
deci degeaba posteshti daca posteshti prost... caci omul ce posteshte pentru slava de la oameni, va posti la bucate shi se va umple de trufie care se va lipi de el fara sa-shi dea seama... shi aia este trufia, ca un mic tiran care primeshte foarte dulce shi cu mare fericire shi entuziasm toate slujirile shi lingushelile egoismului sau din partea dracilor shi are impresia ca totzi ar trebui sa faca dupa voile sale cele "intzelepte" shi pline de "responsabilitate" shi rezolvare... intru dragostea cea fatzarnica shi splendida.
deci primul lucru este sa nu fim sadici! sa nu fim criminali de duh pentru trup, sa nu fim robitzi de slava oamenilor ci sa postim cu convingerea ca Dumnezeu vede in ascuns, deci nu de forma, shi inaintea oamenilor ci cu credintza neprefacuta.
Shi nu se posteshte asha din superstitzie ci cu ceea ce crezi ca ai vrea sa te nevoieshti, la patima in care eshti... la rautatea pe care o manifeshti mereu shi careia eshti rob... de exemplu, constatzi ca mintzi prea mult, ori ca injuri, ori ca pofteshti ale altora, ori ca barfeshti ori autobarfeshti shi judeci, ori ca eshti prea lacom, ori prea bun cu pacatele, ori ca eshti neputincios ca sa savarsheshti pacate, ori cu privirile shi ochii cei dulci
pentru ca itzi spui mereu:
-ce fain ar fi daca ar fi parca fiindca parca deja e parca...
shi ai shi savarshit pacatul pustiirii la loc sfant...
caci omul, adica noi nu suntem conshtientzi de faptul ca :
ceea ce pofteshti cu pofta, ceea ce cu dor doreshti, ceea ce cu vrere vrei, cu jint jinduieshti, defapt aia shi eshti...
caci daca pofteshti carnatz eshti carnatz, pofteshti capra vecinului eshti capra vecinului, pofteshti femeia vecinului chiar eshti femeia vecinului, caci
ceea ce cu dor doreshti, ce cu pofta pofteshti aia eshti...
vrei o pulpa de porc, aia shi eshti,
doreshti un calculator, aia eshti,
jinduieshti dupa multzi bani, aia eshti, o punga ori un seif cu bani
itzi doreshti femei, deja eshti un bar cu bordel....
iar daca ai shi savarshit pacatul de a intra in ispita, deci l-ai savarshit, atunci ai inceput sa devi rob pacatului, sluga a lui...
iar a trai in ispita faptuind dar ca shi cum n-ai faptui, aia tot pacat este... caci daca ochiul tau a poftit, s-a uitat la o femei ca s-o pofteasca a shi savarshit pacatul in inima lui... deci iata cat de greu este un post...
dar nu trebuie sa deznadajduim sau sa tragediem ca sa devenim sadici... ori apatici shi din prea mult sa facem prea putzin sau deloc caci cadem inainte de incercare copleshitzi de incercarea care o sa vie ci sa nadajduim in Domnul care vazand in ascuns ne mangaie shi ne pazeshte caci ce nu mai poate omul poate Domnul...
deci asha neputintza trebuie sa avem, shi asha post ca sa ne impotrivim pe viatza shi pe moarte pacatelor crezand cu credincioshie ca atunci cand omul nu mai poate shi este greu atunci va putea Domnul... prin rugaciunile dreptzilor... ale sfintzilor...
postul nu este spre mandrie, ci postind umului ii este mai ushor sa se pazeasca de duhurile rele, de aia se posteshte, caci este mai ushor ca sa ieshi din patimi shi dureri, din ushurintza... caci plin fiind de carne in tine, "lupii" in haine de oi vor avea mai multa hrana shi te vor pacali mai rapid...
dar ne mai spune parintel Papacioc un lucru, ca el nu este pentru un post prea aspru ci pentru o traire, o clipa, o simtzire la Dumnezeu...
iar sf Ioan Gura de aur, spune undeva ca Imparatzia Cerurilor este asemenea unui bazar, unde dand lucruri mici putem sa primim shi cumpara lucruri mari shi ieftine...
deci dand de la tine carnea, lenea, minciuna, lacomia de a pofti ce nu-i a tau, ori de a invidia ori a jindui dupa intietatzi shi functzii inalte... care sunt lucruri mici shi urate, vei lua de sus lucruri mari, ca tacerea, smerenia, compasiunea, vorba smerita... mangaierea unui aproape... shi altele... dand un leu, o paine unui sarac shi spunand o rugaciune pentru el, vei capata darul milosteniei, al duhului umilit shi al inimii infrante... shi pe acelea cu sigurantza Dumnezeu nu le va urgisi... deci vei scapa de tot necazul shi de toata moartea mortzilor gLumii shi veacului acesta...
caci lupta nu este cu sangele shi cu carnea ci cu duhurile rautatzii shi cu stapanirile veacului acesta ce il leaga pe om cu lantzurile pacatelor...
pentru aia postim, caci omul din pricina mancarii shi neascultarii shi desfranarii a pierdut Raiul, shi tot din pricina asta nu va mai reushi ca sa reintre in Viatza.
dar postul la cele mici este la fel de important ca shi cel la cele medii shi la cele mari... dar fiecare posteshte la ce se inhama el, la ce crede el ca-i va fi de folos shi la ce crede el ca gresheshte la Cer shi la Dumnezeu, dar sigur ca shi tipicul shi randuiala Bisericeasca e bine de urmat...
Dar postul inseamna NIMIC... deci nimic... nici mancare, nici apa, nici rautate, nici ura, nici pofta, nici invidie, nici aer frumos shi sanatos, nici fum de tzigara shi benzina, nici vorbe ci nimic... nimic... (ca asha am auzit la unii care spuneam ca defapt noi ne facem ca postind pentru ca in post nu facem altceva decat schimbam dieta, shi avea dreptate)
dar sigur ca fiecare simte cand a depashit masura shi cand a ametzit shi atunci nu trebuie sa se incapatzaneze ci sa se grijeasca ca altfel moare ca prostul pentru grozavie shi mandrie shi nu-i este de folos...
Dar aripile calucarului sunt rugaciunea shi milostenia alaturi de post, cum spunea Arhimandritul Sofronie,
shi ne mai spune Domnul sa shi veghem, caci nu shtim ceasul in care vine Domnul ca un fur shi in ceea ce vei fi aflat in acelea vei fi judecat, deci sa luam aminte la noi inshine iar cand mancam sa o facem cu crecetare de sine... deci iata ce simplu shi totodata greu este de a asculta de Dumnezeu...
dar tot degeaba caci sf Pavel ne spune foarte frumos:
"daca dragoste nu ai, nimic nu eshti shi la nimic nu-tzi foloseshte" deci e clar ca posteshti doar ca sa te mandreshti shi ca sa mergi pe calea trufashe a pierzarii... fara ca sa-tzi dai seama...
caci legea shi proorocii este legea Dragostei de Dumnezeu shi de aproape iar legea cea Noua este ceva shi mai frumos shi mai mult, legea Harului, a Darului... de a ajunge sa traieshti intru Dumnezeu... ala-i scopul postului, pentru ca trecand prin golgota shi purtandu-tzi crucea sa te desavarsheshti ca sa ajungi viu intru Dumnezeu ....
caci ne spune sf Casian Romanul:
asha cum savarshirea pacatelor din patimi te duce in iad, tot asha savarshirea shi lucruarea virtutzilor te duce in Imparatzia Cerurilor...
iar calea este Dreapta Socotintza shi Cumpatarea, ca din doua rele sa reusheshti sa-l faci pe cel mai mic, prin care n-ai facut rau aproapelui shi nu te-ai mandrit... ca daca s-ar fi putut pe niciunul sa nu-l fi facut ci doar binele ce vine de sus de la Duhul...
|