[mariamargareta]

[COLOR=purple]26. Misterele Pucioasei (XXII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap.XI :[/COLOR] Maxime, cugetări şi învăţături “adânci” [COLOR=blue]) - Partea a IX[/COLOR][COLOR=blue]-a

[/COLOR] [COLOR=blue]59.[/COLOR] Cine face mătănii scapă automat de orice împrejurare grea şi mai ales de Judecata de Apoi, căci mătăniile aduc putere sufletească şi trupească
[COLOR=blue]“…[/COLOR][COLOR=fuchsia]Mătăniile te scapă de orice împrejurare grea[/COLOR][COLOR=blue] şi de [/COLOR][COLOR=fuchsia]judecata de apoi[/COLOR][COLOR=blue]. Oricât de grăbit ai fi, lasă totul şi fă o strigare împodobită cu [/COLOR][COLOR=fuchsia]mătănii[/COLOR][COLOR=blue]. Este osteneala pe care o duci, cum te osteneşti pentru muncă. Prin aceasta [/COLOR][COLOR=fuchsia]primeşti şi putere sufletească şi trupească[/COLOR][COLOR=blue].”(3/16 octombrie 1986)[/COLOR]
Curios, liderii pucioşi nu mai fac azi nici o metanie. Nu se tem ei de Judecata de Apoi. Aparent, ei nu mai fac mătănii pentru că[COLOR=blue] “îi doare şalele”[/COLOR]. Dar pentru cei mai curioşi, li se serveşte povestea că pe vremuri ei făceau câte 1000 de metanii odată; aşa că, acum să mai facă şi alţii, dacă vor neapărat să le scadă burta.

[COLOR=blue]60.[/COLOR] Femeia lehuză
[COLOR=blue]“ Se duce la fântână să ia apă cea care a avortat. O să alerge după apă şi dincolo, şi acolo nu va avea apă. [/COLOR][COLOR=fuchsia]O femeie care a călcat pământul şase săptămâni după ce a născut, arde pământul sub ea de nouă stânjeni în jos. Păcătuieşte lehuza[/COLOR][COLOR=blue] şi ies copiii cu năravuri rele şi cu tot felul de boli. A uitat mama statura ei în faţa lui Dumnezeu”. (21 septembrie/4 octombrie 1985)[/COLOR]
Având în vedere că un stânjen este de circa 2 metri, atunci până şi pompierii, oricît ar fi ei de dotaţi, mai mult ca sigur vor fi depăşiţi de dimensiunea dezastrului.
O soluţie simplă ar fi ca toate lăuzele să înţeleagă omeneşte şi să stea locului, în patul lăuziei, timp de şase săptămâni, dar te înţelegi cu apucatele? Că ele imediat se dau jos din pat… zic că vor să meargă la WC…la apă…de colo până colo… De-aia ies copiii cu năravuri rele…şi cu tot felul de boli…

[COLOR=blue]61.[/COLOR] Mamele ucigaşe
Mamele ucigaşe îşi fac copiii păsări negre, care ciugule din ele şi din sufletul lor ; celelalte mame îşi fac copiii poame:
[COLOR=blue]“…Mamele ucigaşe, vai de aceste mame, căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]fac copiii păsări negre[/COLOR][COLOR=blue]. Orice pom, orice om e ca un pom roditor şi în acest pom, dacă nu ai vrut să aduci copii cu viaţă şi ai adus [/COLOR][COLOR=fuchsia]păsări negre în loc de poame[/COLOR][COLOR=blue], aceste păsări negre strigă: vai de noi şi de cine ne-a făcut pe noi. Strigă până soseşte această mamă să [/COLOR][COLOR=fuchsia]ciugule din ea şi din sufletul ei[/COLOR][COLOR=blue], ca dintr-un stârv…” (15 ianuarie 1886)[/COLOR]
[COLOR=blue] [/COLOR]
[COLOR=blue]62.[/COLOR] Creştinii pucioşi trebuie să se alăture şi să se depărteze de toate relele
[COLOR=blue]“ Şi dacă grăiesc prin această gură şi dacă iau loc în acest corp, tu trebuie să Mă simţi că sunt lângă tine şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]trebuie să te alături şi să te depărtezi de toate relele[/COLOR][COLOR=blue]…” (6 noiembrie 1988 )[/COLOR]
Simplu, nu? Întâi te alături, şi apoi te depărtezi… în nici un caz invers, sau (şi mai rău) simultan!

[COLOR=blue]63.[/COLOR] Carnea şi pâinea de pe piaţă sunt spurcate, pentru că nu sunt ca cele din cer
[COLOR=blue]“ …Decât ar mânca omul carne de pe piaţă ca să se spurce, mai bine ar mânca pâine cu ceapă. Pe sfântul Ilie îl hrăneam cu hrană din cer, că-i trimiteam corbii şi-l hrăneam cu pâine şi cu carne, dar era din cer. (2 iamuarie 1989)[/COLOR]
Dacă e aşa, atunci mai mult ca sigur că şi corbii erau corbi din cer, deşi asta nu se mai spune în mod explicit.

[COLOR=blue]64.[/COLOR] Sfântul Ilie îi trăsneşte din nori pe cei care nu respectă “joile verzi”
[COLOR=blue]“…Văd o întrebare la voi, pentru zilele de marţi şi de joi, între Paşti şi până după duminica tuturor sfinţilor. Vă întrebaţi dacă se lucrează sau nu, în aceste două zile. Tată, Eu nu v-aş fi oprit să lucraţi în aceste două zile, dar iată, sfântul prooroc Ilie dă de veste poporului său, [/COLOR][COLOR=fuchsia]să nu se atingă de ele[/COLOR][COLOR=blue], pentru că le-a ales să-şi verse focul peste cei răi, care nu le ţin nici pe acestea şi nu ţin nici sărbătorile bisericii şi merg la coasă şi la sapă şi la cusut şi la spălat. Eu vă dau spor şi ajutor să vă scoateţi paguba de timp pentru zilele acestea. Vă dau ajutor în zilele celelalte. Nu vreau să văd un copil de-al Meu, [/COLOR][COLOR=fuchsia]trăsnit [/COLOR][COLOR=blue]sau în altă durere, pentru neascultare. Aţi văzut când îşi lasă sfântul Ilie mânia şi biciul pe cer, nu ştie lumea unde să se bage…” (16 aprilie 1990)[/COLOR]
Ce rezultă din aceste text?
1. Între “Dumnezeul Pucioşilor” şi “şfântul prohoroc Ilie” e o nepotrivire totală de idei: “Dumnezeu” “[COLOR=blue]nu i-ar fi oprit să lucreze în aceste două zile[/COLOR]” pe creştinii pucioşi, dar ca să evite orice conflict cu “şfântul Ilie”, care e de altă părere, cedează în favoarea acestuia.
2. Interdicţia nu este generalizată, îndată ce “şfântul Ilie” o face cunoscută numai “poporului său”(poporul şfântului Ilie): numai acestuia el îi “[COLOR=blue]dă de veste[/COLOR]”. Cine este acest popor? Se identifică el cu “poporul” creştinilor pucioşi? Se pare că nu, îndată ce “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi ia şi el anumite precauţii pentru “poporul său”, pe care îl avertizează de pericol şi din care nu voieşte să se nimerească victime colaterale, alături de “[COLOR=blue]cei răi[/COLOR]”, peste care “şfântul Ilie” o “[COLOR=blue]să-şi verse focul[/COLOR]”: “[COLOR=blue]Nu vreau să văd un copil de-al Meu, trăsnit sau în altă durere[…][/COLOR]”
3. Zilele în cauză nu au nimic comun cu sărbătorile bisericii, dar se aseamănă în privinţa interdicţiei de a face lucrări casnice sau la câmp: “[COLOR=blue][…]nu le ţin nici pe acestea şi nu ţin nici sărbătorile bisericii[…][/COLOR]”
4. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” caută să repare pagubele aduse de inovaţiile liturgice ale “şfântului Ilie”: ”[COLOR=blue]Eu vă dau spor şi ajutor să vă scoateţi paguba de timp pentru zilele acestea. Vă dau ajutor în zilele celelalte.[/COLOR]”
5. Trăsnetele nu sunt nişte simple fenomene ale naturii, ci expresia dezlănţuită a pedepsei “şfântului Ilie”, de însă care “Dumnezeul Pucioşilor" se desolidarizează, cu toate că n-are ce-i face: “[COLOR=blue]Nu vreau să văd un copil de-al Meu, trăsnit […][/COLOR]”

[COLOR=blue]65.[/COLOR]Trecerea la viaţa de veci se face împlinind doar două condiţii simple, legate de port şi de mâncare
Cele două condiţii sunt la îndemâna oricui: Creştinii trebuie să împlinească doar atât:
– să-şi lase plete, barbă şi mustaţă, şi
– să consume numai fructe şi legume culese din grădinile lor:
[COLOR=blue]“…Poporule, te strig la fericire şi te rog cu cuvântul dulce, de Părinte, şi orice ţi-aş spune, nu-ţi place de Mine, nu-ţi place să fii ca Mine, [/COLOR][COLOR=fuchsia]să-ţi laşi părul şi mustaţa şi barba[/COLOR][COLOR=blue], să mănânci ce mănânc şi Eu cu tot cerul Meu. Acum este ultimul timp al veacului de pe urmă; s-a ajuns la capăt, şi trebuie să trăieşti cum au trăit cei din primul veac, [/COLOR][COLOR=fuchsia]să mănânci legume din grădina ta şi fructe din pomii tăi[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Aşa se trăieşte acum[/COLOR][COLOR=blue] dacă vrei să trăieşti în veci, [/COLOR][COLOR=fuchsia]dacă vrei să te trec puntea şi uşuliţa cea strâmtă[/COLOR][COLOR=blue].”(28 septembrie/11 octombrie 1993)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ Încep veacul cu voi. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Legumele din grădină şi fructele din pom şi pâinea[/COLOR][COLOR=blue], aceasta să vă fie hrana vieţii de vreţi să fiţi ai Mei. De vreţi să fiţi fiii fericirii cu Mine, munciţi aşa un moment, că e gata. Această hrană e curată. Ea vă face uşuliţă la masa bunătăţilor, la viaţa şi lumina cea neapropiată.” (2/15 noiembrie 1993)[/COLOR]
Inexplicabil este de ce – în pofida faptului că porunca este foarte clară – liderii pucioşi se îndoapă cu avocado, cu brocolli, cu sparanghel şi cu alte delicatese exotice cumpărate de acoliţii lor de pe piaţă, în loc să mănânce mere, pere şi varză din grădina lor.