[carmina]

Doamne, Dumnezeul milostivirilor şi al îndurărilor, Dumnezeul iubirii de oameni, Care umpli de neţărmurită milă pe tot omul care vine la Tine cu pocăinţă, nu mă lăsa în afara milei Tale nici pe mine nevrednicul slujitorul Tău ci fă să fie în mine voia Ta, Iubitorule de oameni!
Pe mine cel prea netrebnic să-Ti vadă preastrălucită faţa Ta! Pe mine cel preaspurcat să-Ti vadă ochii Tăi prealuminoşi, Stăpâne! Căci acolo unde Tu priveşti este frumuseţe, e bucurie şi veselie, e zi neînserată şi unde se fuge de Tine e abis de fărădelege, chin şi suferinţă cumplită.
Dă mie, Doamne, mie, păcătosului, să vad bucuria milei Tale! Dă-mi mie să mă desfăt de cuvintele Tale şi să aflu în Tine bucuria mea zilnică. Dă-mi să îmi văd păcatele mele cele multe şi să mi le plâng pe ele, că la Tine pocăinţa e ca pâinea şi tânguirea e ca ziua de sărbătoare.
Nu mă lăsa deşert, Stăpâne Doamne, pe mine, cel care am flămânzit după voia Ta şi m-ai umplut de râvna casei Tale. Pe mine, care m-ai îmbrăcat cu veşmânt luminat ca zăpada şi m-ai pus peste cele înalte, ca să Îţi slujesc Ţie. Umple de bucurie şi de înţelepciune inima mea ca să Îţi cânte Ţie.
Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu, diavolul: iată cum a căzut şi cum e secătuit de putere, acum să îi luăm viaţa, ci Sfinţii Tăi, Doamne, să se bucure de mine şi întru milostivirea Ta să mă umplu de binecuvântare. Fă-mă viu pe mine cel mort prin fărădelegi! Fă-mă viu pe mine cel mort prin trândăvie! Dă-mi vedere mie celui întunecat cu desfrânarea! Dă-mi mâini, mie, celui bolnav de nemilostivire!
Căci Tu înveţi pe om să vadă căile cele drepte şi Tu aduci lumină în mintea în care foiesc mulţime de gânduri. Odată, într-o clipă, tu aduci pace acolo unde era război şi faci minuni mari şi negrăite, căci Te arăţi pe Tine ca Domn şi Stăpân al vieţii noastre. Şi când Tu vrei se biruieşte rânduiala firii. Când Tu vrei toate se fac noi, toate se fac puternice, mâinile cele slăbănogite se înalţă şi te binecuvintează iar picioarele cele slabe devin sprintene şi saltă în căile Tale.
Fiindcă Tu eşti Dumnezeu puternic în faptă şi în cuvânt. Tu eşti plinătatea tuturor. Ţie Îţi slujesc cu cutremur preamărit Puterile cele cereşti şi de Tine se cutremură toată firea. Cine poate să stea în faţa Ta, Iubitorule de oameni, dacă Tu vrei să iei viaţa omului? Şi cine poate să stea şi să vorbească în faţa Ta, când Tu copleşeşti orice cuvânt şi îl faci să fie de-a pururi tăcere?
Numai Tu, cu mila Ta cea prea mare, poţi să faci să prisosească iertarea Ta asupra păcatelor noastre cele cumplite. Tu poţi să strici fărădelegea şi să redai iarăşi viaţă, celor care cad la Tine cu pocăinţă, din adâncul sufletului.
De aceea, Doamne, Doamne cel preabun, Cel prea milostiv, Doamne, Dumnezeul îndurărilor şi al iubirii de oameni, miluieşte pe robul Tău care se roagă Ţie şi arată-i lui calea pe care să meargă. Căci dacă Tu îi vei arăta mila Ta el se va bucura cu bucurie mare şi dacă Tu îl vei milui cu adevărat va fi fericit. Fiindcă Tu eşti fericirea lui.
Umple Doamne, inima mea de bucuria milei Tale, Cel care eşti prealăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Stăpâne, ca inima mea să Te preaslăvească acum şi în toţi vecii. Amin!