[laraG]

Era odata un suflet pacatos pe care Domnul l-a chemat la pocainta, si acest suflet s-a intors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire si I s-a aratat lui.Domnul e atat de milostiv, smerit si bland.Pentru nesfarsita Lui bunatate, El nu si-a adus aminte de pacatele lui, si acesta L-a iubit si se avanta spre El cum zboara pasarea din colivia ei stramta spre tufisurile inverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu-Dumnezeu milostiv, iubitor si bland- si L-a iubit pana la sfarsit.Iubirea lui arzatoare il atrage fara satiu spre El, caci harul Domnului e nesfarsit de dulce si el incalzeste mintea , inima si intreg trupul lui istovit.
De ce tangui, suflete al meu, si versi lacrimi?
Ai uitat ce a facut Domnul pentru tine, cel vrednic de toata osanda?
Nu, n-am uitat ce nesfarsita iubire a revarsat asupra mea Domnului si-mi aduc aminte de dulceata Duhului Sfant.
Cunosc iubirea Domnului si cat de dulce este El sufletului si trupului.
De ce plangi, suflete al meu, daca cunosti pe Domnul tau si negraita Lui bunatate fata de tine?
Ce mai vrei de la Stapanul Care ti-a aratat o asemenea iubire?
Sufletul meu doreste sa nu mai piarda nicicand Harul Domnului, caci dulceata Lui atrage sufletul meu sa iubeasca pe Ziditorul lui.(din cartea "Cuviosul Siluan Athonitul-Intre Iadul deznadejdii si Iadul smereniei")