[cristiboss56]

Ce am eu, deci, cu oamenii, ca sa auda marturisirile mele, ca si cand ar vindeca ei <<slabiciunile mele>>?. Oamenii sunt un gen curios, ca sa cunoasca viata altuia, dar lenesi sa o indrepte pe a lor proprie. De ce cer sa auda de la mine cine sunt, ei care nu vor sa auda de la Tine cine sunt ei insisi ? Si avand in vedere ca ei aud de la mine insumi , de unde stiu ca spun adevarul, deoarece nimeni dintre oameni nu stie ce se petrece in om <<decât duhul omului care este in el insusi >>? Daca, insa , ei aud de la Tine despre ei insisi , nu vor putea spune <<Domnul minte>>. Caci ce altceva insemneaza a auzi de la Tine despre ei, decât a se cunoaste pe sine ? Mai departe, cine cunoaste si zice <<este fals>> daca nu minte el insusi ? Dar , fiindca <<dragostea pe toate le crede>>, desigur intre aceia pe care legându-i si-i face unul singur, si eu , Doamne, chiar asa Iti marturisesc Tie, ca sa auda oamenii, cărora nu le pot arăta dacă spun adevărul, dar ma cred aceia ale caror urechi le deschide dragostea.
Totusi , Tu , Doctorul meu intim, explica-mi ce roada fac aceste lucruri. Caci mărturisirile mele cele trecute, pe care le-ai si le-ai acoperit, ca sa ma faci fericit in Tine, schimând sufletul meu prin credinta si taina Ta, când sunt citite si ascultate, trezesc in inima mea, ca sa nu doarma in deznadejde si sa zica <<nu pot>>, ci sa vegheze in dragostea milostivirii Tale si in dulcea a harului Tau, prin care este puternic tot cel slab, care devine constient de slabiciunea sa prin harul Tau. Si desfata pe cei buni faptul de a auzi relele lor din trecut, pe aceia care nu le mai au, dar nu-i desfata fiindca sunt rele, ci fiindca au fost si nu mai sunt. Asadar , cu ce roada, Domnul meu, Caruia zilnic se marturiseste constiinta mea, mai sigura prin speranta in mila Ta decât prin nevinovatia sa, cu ce roada, Te intreb, marturisesc chiar oamenilor, in fata Ta, prin aceste scrieri acum, cine sunt, dar nu cine am fost ? Ca acea roada am vazut-o si am amintit-o. Dar cine sunt eu acum, iata , chiar in timpul marturisirilor mele, multi care m-au cunoscut doresc sa stie acest lucru si nu m-au cunoscut aceia care au auzit ceva de la mine si despre mine, dar urechea lor nu este la inima mea, unde sunt eu ori cine sunt eu. Asadar, vor sa ma auda cine sunt când marturisesc, cine sunt eu inlauntru, unde nu pot sa indrepte ochiul, nici urechea, nici mintea. Totusi, ei vor sa auda, vrând sa creada, dar ce vor putea sa cunoasca ? Caci lor le spune dragostea, prin care sunt buni, ca eu nu mint când marturisesc despre mine si ea insasi in ei ma crede pe mine. ( Va recomand cu multa caldura aceasta carte : Fericitul Augustin "Marturisiri", aparuta la Ed.Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane - Bucuresti 1994 )