E tarziu si eu invat pentru un examen dar nu ma pot abtine...
Aha deci acest psihoterapeut, ajutandu-se de aceste pseudoargumente (adica niste aberatii) vrea sa ne arate ca "religiile" sunt niste creatii ale omului aparute in vremea cand omul saracul nu putea sa gandeasca cu neocortexul, numai cu arhicortexul, si atunci el a creat religia.adica erau unii cu neo care au creat religia ca sa o foloseasca in stapanirea celor care aveau numai arhi?ca n-am inteles cum vine asta:Religiile au aparut intr-o vreme in care "neocortexul" nu era foarte dezvoltat la om, o vreme in care doar sistemul "hipocamp-amigdala-sist limbic" (adica emotiile si instinctele primare) era dezvoltat si ca atare - religiile au dat unele Legi de convietuire in societate.
fiindca, de vreme ce au existat unele legi, atunci numai gandeau cu arhicortexul (hipocampul, sistemul limbic).
ma intreb daca acest "psihoterapeut"se declara "religios"(as fi zis crestin...). am impresia ca da, el s-ar declara religios, dar nu foarte religios, adica nu asa ca aia nefericitii! omul "spiritual'(whatever this is) e multumit, se scalda in indestulare materiala() si spirituala (!!!!!), e plin de intelepciune, ..., adaugati dvs tot ce va place.
stai putin, Insusi Domnul Nostru Iisus Hristos a suferit pentru noi, s-a jertfit pe Sine pentru noi, Dumnezeu Insusi s-a jertfit! cu asta cum ramane? asta e o Taina mare. si ortodoxia e o taina. el zice acolo de religiile...banuiesc ca el se gandeste la ceva de tip yoga, zen, etc. cand spune spiritualitate. el nu se gandeste la crestinism, el nici nu considera crestinismul ca o forma de spiritualitate, fiindca pentru el e numai "o dogma". chiar asa si zice, una e dogma si alta e spiritualitatea!,cica.
aceste forme de spiritualitate orientala, yoga, zen, hindiusm, budism etc. ofera intr-adevar pacea interioara, sau cel putin asa promit ele. omul devine impcat sun sine insusi, multumit, indestulat..etc. sigur ca toata lumea doreste sa aiba liniste si pace interioara, dar care este calea spre adevarata pace a inimii? sa ne amintim de sfintii nostri, care au gasit linista adevarata, de cele mai multe ori prin suferinta, prin incercari, prin dureri, dar nadajduind mereu in Dumnezeu.
omul de azi nu mai accepta dureri, nu mai accepta starea de durere interioara, starea aceea de netrecut, tocmai fiindca nu Il au in suflet pe Iisus Hristos. vorbesc din experienta. am trait foarte multe necazuri, desi am numai 25 de ani. sunt subiectiva, desigur, sunt altii care s-au luptat u mult mai mult.dar mie mi se pare ca am suferit foarte mult. fiecare lovitura mi s-a parut extrem de grea, imposibil de purtat (dar Dumnezeu stie...)si Dumnezeu absent, imun la rugamintile mele; as fi vrut atunci izbavirea, asa din senin. nu mi-a daruit-o Dumnezeu asa cum am vrut-o, desi L-am rugat. dar mi-am dat seama ca aceea nu a fost rugaciune. nici ce fac azi nu e, dar nici aceea n-a fost. si totusi, a vazut Dumnezeu ca am incercat sa ma rog Lui, si S-a bucurat. in tot acest timp, sufletul mi s-a facut greu, am impresia in orice clipa ca o sa izbucnesc intr-un plans sfasietor fara sa stiu motivul. dar eu stiu motivul. nu L-am avut si nu L-am cunoscut in tot acest timp. nu L-am chemat decat rar, fara nadejde. si cand L-am chemat sa ia parte la suferinta mea, a fost o clipa cand am simtit cum ma vegheza, si atunci a fost singura mea clipa de pace. in mijlocul suferintei, l-am simtit cum nu L-am simtit niciodata. eu sunt foarte foarte la inceput de drum, iar drumul meu incepe in mijlocul suferintei interioare.
ne lipseste onestitatea. cei "religiosi dar nu prea tare" sunt necinstiti, cu ei insisi. asta ar insemna un crestin caldicel(daca vorbim de crestini). asa cum am fost (si inca mai sunt, din pacate, dar nu mai vreau sa fiu)si eu, adica da, cred in Dumnezeu dar nu prea tare. sunt multumit cu viata mea, am tot ce-mi trebuie, sigur ca mai citesc si eu vreo carte religioasa (sau Sfanta Scriptura), dar nu prea mult, ca sa nu ma sperie prea tare.(adica sa nu-mi amintesca ceva ce deja am uitat, anume ca fara Dumnezeu sunt gol, iar calea catre Dumnezeu e exact asa cum scrie in "dogmele"alea ale ortodoxiei, care nu sunt relative, nu!). iar calea catre Dumnezeu cuprinde suferinta, pe care vrem atat sa o evitam, cautand o viata "linistita", fara framantari sufletesti, ajustand "dogmele" (poruncile) dupa necesitatea mentinerii unui fals echilibru sufletesc. Mi-a placut foarte mult ce a zis Sf Nicolae Velimirovici: Pentru omul superficial si vinovat este mai la indemana sa se scalde in apa mica a gandirii omenesti decat in primejdioasele profunzimi ale lui Hristos!
nu-mi place atitudinea psihoterapeutului astuia; dar cati nu stiu ca nu poti intelege "religia"(cum zice el, poate ar vrea sa spuna credinta ) cu mintea noastra. Dumnezeu, credinta in El, e mai presus de noi. si cata ignoranta din partea noastra sa vrem sa ne folosim numai de "partea buna" din "religie" adica aceea care ne aduce bunastarea materiala si spirituala; sa credem asadar numai atat cat ne simtim bine, nu? Insusi Dumnezeu s-a jertfit pentru noi!
Marina, imi pare rau pentru schimbarea petrecuta de prietena ta. dar sunt sigura ca intransigenta ei, duritatea ei sunt expresia senzatiei de neputinta, in dorinta ei de a face numai lucruri placute Domnului. Dumnezeu sa o calauzeasca spre Imparatia lui!
Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, nu a dorit niciodata bunastare materiala, nici macar spirituala, si nici macar vindecare (a avut cancer ovarian cu metastaze la gat). in smerenia ei, care reiesea din toata vorba ei si din orice gest, ducea la biserica fiecare pensie. am si acum ultima chitanta, pe spatele careia a scris :"Maicii Domnului". avea o blandete extraordinara, nu era nimic nefiresc, nimic ascuns, nu avea nici un gand rau. era o batranica de la tara care a crescut sapte copii alaturi de un sot betiv, care o batea si pe care il iubea.
Il iubesc pe parintele Seraphim Rose din Platina. ca si el, cred in puterea suferintei si a invataturilor autentice ale Ortodoxiei...care reprezinta calea spre Hristos. Hristos nu ne cere sa facem precum scrie in "cartea sfanta" numai pentru ca asa scrie acolo.(desi si aceasta e o forma de iubire fata de El-nu inteleg de ce imi ceri asta, dar o fac/sau nu o fac, pentru ca Tu spui asta-). dogma nu inseamna sa nu intelegi de ce ti se cere sa aci sau sa nu faci anumite lucruri. iar Sf Parinti ne explica foooarte bine fiecare "dogma"; in plus, pe masura inaintarii pe drumul catre Hristos, simti, nu mai trebuie sa faci asa sau invers pentru ca scrie acolo, in "cartea sfanta". pe de alta parte, "ratiunile umane sau sociale" nu se contrazic cu motivele pentru care Dumnezeu ne interzice sa facem sau nu anumite lucruri, numai ca El mai are si alte motive in plus(orice pacat ne indeparteaza de El...).
hm dar de la un "psihoterapeut"care are impresia ca noi credem cu arhicortexul (instinctiv??!!) la ce te poti astepta!
brrr mai bine nici nu ma mai uit pe "articolul" ala...

iar studiile alea.(sondaje)..nu sunt de psihiatrie! eventual de psihologie...