[nastac_miruna]

E atat de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee,
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom muri.

Atata soare, Doamne, atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi
cu mii de anotimpuri si de ploi,
cu zori din care siruie racoare..

Si iarba asta o sa mai rasara
iar luna tot asa o sa se plece
voioasa, peste apa care trece,
noi sigur n-o sa fim a doua oara.

Si-mi pare asa de rau ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata nu-i decat o picatura
intre acest moment si celalalt.

Si-mi pare neinteles
si trist ca nu privim la cer mai des
ca nu culegem flori, ca nu iubim,
noi, care-atat de repede murim.