[continuarea postului precedent]

[SIZE=2]Dar tezele ecleziastice ale acestui document provoaca înca un si mai mare scandal, Sanctitate. Vom mentiona ratacirile cele mai strigatoare la cer.[/SIZE]
Citim în articolul 10: “Ca reactie la Biserica Catolica ce, pretinzîndu-se unica depozitara a mîntuirii, îsi exersa eforturile misionare în detrimentul ortodocsilor - Biserica Ortodoxa, la rîndul ei, a adoptat aceeasi conceptie, potrivit careia numai la ea se gaseste mîntuirea. Pentru a asigura mîntuirea fratilor rataciti, ajungea chiar sa-i reboteze pe crestini, uitand exigentele libertatii religioase a persoanelor si a actelor de credinta, exigente la care epoca respectiva era putin sensibila“.
Noi, ortodocsii, nu vom putea admite niciodata un astfel de punct de vedere, dat fiind faptul ca Sfînta noastra Biserica Ortodoxa nu a început sa se creada singura depozitara a mîntuirii ca reactie la uniatism, ci cu mult înainte de el, înca din epoca în care, din motive dogmatice, s-a produs schisma. Biserica Ortodoxa nu i-a asteptat pe uniati pentru a întelege ca ea este continuatoarea autentica a Bisericii una, sfînta, soborniceasca si apostoleasca a lui Hristos, pentru ca ea a avut întotdeauna constiinta ca papismul e o erezie. Daca n-a folosit prea des acest termen de “erezie”, a facut-o dintr-un motiv explicat de Sfîntul Marcu al Efesului: “Latinii nu sunt numai schismatici, ci eretici, iar daca Biserica n-a proclamat acest lucru foarte clar a fost pentru ca natiunea lor era mult mai numeroasa si mai puternica decît a noastra… înaintasii nostri n-au vrut sa-i zdrobeasca pe latini ridiculizîndu-i si stigmatizîndu-i cu numele de eretici pentru ca desi îi asteptau sa se întoarca, faceau toate eforturile sa le menajeze prietenia“.
Atunci cînd uniatii si misionarii Romei au navalit în Anatolia noastrat pentru a-i converti, mai ales prin mijloace dubioase, pe ortodocsii slabiti de grele încercari - tactica mult folosita si astazi de ei, Ortodoxia a trebuit sa predice adevarul nu pentru a face prozelitism de tip roman, ci pentru a-si proteja turma.
Astfel, Sfîntul Fotie a denuntat de mai multe ori Filioque ca o erezie si pe adeptii ei ca rau-marturisitori (kakodocsi).
Sfîntul Grigorie Palama spune despre occidentalul Varlaam ca, venit la Ortodoxie, n-a aratat “ca sa spunem asa nici un semn de sfintire primit de la Biserica noastra, care ar fi putut sterge pacatele cu care a venit“.
Este clar ca Sfîntul Grigorie îl considera pe Varlaam un eretic care are nevoie de harul sfintitor pentru a intra în Biserica Ortodoxa.
Formula utilizata în articolul 10 arunca pe nedrept vina asupra Bisericii Ortodoxe, pentru a o atenua pe cea a sustinatorilor papismului. Cînd i-au rebotezat ortodocsii pe romano-catolici si pe uniati independent de vointa lor, calcîndu-le în picioare libertatea religioasa? Si daca exista exceptii, ortodocsii care au semnat acest text n-ar fi trebuit sa uite ca cei care au fost rebotezati “independent de vointa lor” erau urmasii ortodocsilor care fusesera uniti cu forta, cum a fost cazul în Polonia, Ucraina si Transilvania! (vezi articolul 11).
Citim în articolul 13: “De fapt, mai ales dupa conferintele panortodoxe si al doilea Conciliu al Vaticanului, redescoperirea si punerea în valoare, atît de catre ortodocsi cît si de catre catolici, a Bisericii drept comuniune au schimbat radical perspectivele si deci si atitudinile fundamentale. Ambele parti au recunoscut ca ceea ce Hristos a încredintat Bisericii Sale - profesia de credinta apostolica, împartasirea cu aceleasi taine, mai ales preotia unica celebrînd jertfa unica a lui Hristos, succesiunea apostolica a episcopilor - nu poate fi considerat proprietatea exclusiva a uneia singure dintre Bisericile noastre. În acest sens este evident ca orice rebotezare este exclusa“.
Redescoperirea Bisericii drept comuniune are desigur sens pentru romano-catolici care, în fata impasului în care se gaseau din cauza eclesiologiei lor absolutiste, au fost constrînsi sa se întoarca, printr-un joc dialectic, spre caracterul comunitar al Bisericii. Asadar, alaturi de o extrema, aceea a puterii absolute, ei pun alta extremat, aceea a puterii colegiale, asezîndu-se întotdeauna, în acest du-te vino, pe aceeasi baza antropocentrica. Biserica Ortodoxa, dimpotriva, a avut întotdeauna si conserva constiinta de a fi nu o simpla comuniune, ci o comunitate teandrica sau, cum spune Sfîntul Grigorie Palama în “Tratatul despre purcederea Sfîntului Duh” (2,78), o “comuniune de îndumnezeire”. Or, comuniunea de îndumnezeire nu este numai necunoscuta, dar ea este teologic incompatibila cu teologia romano-catolica, care refuza sa accepte energiile create ale lui Dumnezeu, singurele prin care aceasta comuniune poate exista.
Acestea fiind zise, constatam cu cea mai mare tristete ca, în articolul cu pricina, sfînta noastra Biserica Ortodoxatilde; este pusa la egalitate cu Biserica Romano-Catolica rau-marturisitoare.
Sunt trecute cu vederea gravele diferente teologice - Filioque, primatul papal, infailibilitatea, harul creat etc. - si este fabricata o unire artificiala fara cel mai mic acord asupra dogmelor.

[continuarea in mesajul urmator]