View Single Post
  #3  
Vechi 09.01.2009, 21:13:38
tigerAvalo9 tigerAvalo9 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.03.2008
Locație: Galati
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.448
Implicit

[COLOR=red]Rugăciunea a treia,[/COLOR]
[COLOR=red]a Sfântului Macarie cel Mare:[/COLOR]

[COLOR=red]S[/COLOR]culându-mă din somn, către Tine, Stăpâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc. Mă rog Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea și în tot lucrul. Izbăvește-mă de toate lucrurile lumești cele rele și de sporirea diavolească izbăvește-mă și mă du întru împărăția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcătorul meu și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele și în Tine este toată nădejdea mea și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

[COLOR=red]Rugăciunea a patra,[/COLOR]
[COLOR=red]a Sfântului Macarie cel Mare:[/COLOR]

[COLOR=red]D[/COLOR]oamne, Cel ce cu multă bunătatea Ta și cu îndurările Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tău, de am trecut timpul nopții acesteia fără ispită de toată răutatea pizmașului, Tu Însuți Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învrednicește-mă cu adevărată lumina Ta, ca să fac voia Ta cu inimă luminată, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

[COLOR=red]Rugăciunea a cincea :[/COLOR]

[COLOR=red]D[/COLOR]oamne, Dumnezeule, Atotțiitorule, Care primești de la puterile Tale cele cerești cântarea Sfintei Treimi, primește și de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi și ne dăruiește ca, în toți anii vieții noastre și în tot ceasul, Ție slavă să-Ți înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

[COLOR=red]Rugăciunea a șasea :[/COLOR]

[COLOR=red]D[/COLOR]oamne Atotțiitorule, Dumnezeul puterilor și a tuturor trupurile, Care între cele de sus locuiești și spre cele de jos privești; Cel ce ispitești inimile și rărunchii și tainele oamenilor le știi cu adevărat; Lumină fără de început și pururea fiitoare, în care nu este mutare sau umbră de schimbare; Însuți, Împărate fără de moarte, primește rugăciunile noastre pe care le aducem Ție din gurile noastre cele necurate, în aceast ceas al nopții, îndrăznind pentru mulțimea milelor Tale. Lasă nouă greșelile ce am greșit înaintea Ta, cu cuvântul, cu lucrul, din știință și din neștiință. Curătește-ne pe noi de toate întinăciunile trupești și sufletești, făcându-ne pe noi casă cinstitului și Sfântului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă cu inima veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind și sculați în lucrarea poruncilor Lui și să fim gata a intra în bucuria și cămara slavei Lui celei dumnezeiești, unde este glasul cel neîncetat celor ce Te laudă și nespusa dulceață celor ce văd pururea frumusețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești toate, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.

[COLOR=red]Rugăciunea a șaptea :[/COLOR]

[COLOR=red]P[/COLOR]e Tine Te binecuvântăm, Dumnezeule preaînalte și Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și prea minunate, care nu au număr. Cel ce ne-ai dat nouă somn spre odihna nepuțintelor noastre și spre repaos de ostenelile trupului, mulțumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci după obicei Te-ai arătat iubitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi a mâneca și a slăvi stăpânirea Ta. Pentru aceea ne rugăm bunătății Tale celei neasemanate: luminează ochii gândului nostru și ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei și ne deschide gura noastră și o umple de laudele Tale, ca să putem în liniste a cânta, a striga și a ne mărturisi pururea Ție: Dumnezeului Celui slăvit în toate și de toți, Tatălui Celui fără de început, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

[COLOR=red]Rugăciunea a opta,[/COLOR]
[COLOR=red]a Sfântului Ioan Gură de Aur:[/COLOR]



[COLOR=red]După numărul ceasurilor nopții și ale zilei:[/COLOR]


[COLOR=red]Pentru ceasurile nopții:[/COLOR]

[COLOR=red]D[/COLOR]oamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice. Doamne, de am greșit fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de neîndrăznirea și de nesimțirea cea împietrită. Doamne, izbavește-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, miluiește-mă, văzând neputința sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta în ajutorul meu, ca să preaslavesc preasfânt numele Tău. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne Dumnezeul meu, deși n-am facut nici un bine inaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului și al pământului, pomenește-ma pe mine, păcătosul, rușinatul și necuratul robul Tău, întru împarația Ta. Amin.

[COLOR=red]Pentru ceasurile zilei:[/COLOR]

[COLOR=red]D[/COLOR]oamne, primește-mă întru pocăință. Doamne, nu mă lăsa pe mine. Doamne, nu mă duce pe mine în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi și aducere aminte de moarte și umilință. Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blândețe. Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților și frica Ta în inima mea. Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doamne, apără-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli, de patimile trupești și de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcătosul, voia Ta, că binecuvântat ești în veci. Amin.

[COLOR=red]Rugăciunea a noua,[/COLOR]
[COLOR=red]către sfântul înger, păzitorul vieții:[/COLOR]

[COLOR=red]Î[/COLOR]ngerule cel sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului și a păcătosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurată lumina ta și te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rușine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără de saț, cu beția, cu multa vorbire, cu gândurile cele rele și viclene, cu obiceiurile cele rele și cu aprinderea spre desfrânare, având osebită voire spre toată pofta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântatoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mine, cel ce m-am încurcat așa rău în lucrurile cele întinate? Sau cum voi putea să-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele și viclene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, milostivește-te spre mine, păcătosul și-mi fii mie într-ajutor și sprijinitor asupra pizmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și împărăției lui Dumnezeu mă fă părtaș, cu toți sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Reply With Quote