[patinina34]

[SIZE=3]20[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a IV-a după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 8, 5-13)[/SIZE]

5. În vremea aceea, intrând Iisus în Capernaum, a venit la dânsul un sutaş, rugându-L. 6. Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă neputincioasă şi rău se chinuieşte. 7. Şi a zis Iisus lui: venind voi tămădui pe dânsul. 8. Iară sutaşul răspunzând a zis: Doamne, nu sunt vrednic, ca să intri sub acoperământul meu, ci zi numai cu cuvântul, şi se va tămădui sluga mea. 9. Că şi eu sunt om sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia mergi, şi merge, şi altuia vino, şi vine: şi slugii mele, fă aceasta şi face. 10. Iară auzind Iisus aceasta s-a mirat, şi a zis celor ce veneau după dânsul: adevăr grăiesc vouă, că nici în Israil n-am aflat atâta credinţă. 11. Însă zic vouă, că mulţi de la răsărituri, şi de la apusuri vor veni şi se vor odihni cu Avraam şi cu Isaac, şi cu Iacov întru Împărăţia Cerurilor. 12. Iară fiii Împărăţiei se vor arunca întru întunericul cel mai din afară: acolo va fi plângere şi scrâşnire a dinţilor. 13. Şi au zis Iisus sutaşului: mergi, şi precum ai crezut, să fie ţie: şi s-a tămăduit sluga lui în acel ceas.

Modelul credinţei

1. În Iudeea, ca provincie romană, stăpânitorii Romani aveau garnizoane menite să susţină ordinea, şi, la caz de nevoie, să apere provincia de incursiuni duşmane. Aceste garnizoane, după sistemul de guvernământ roman, nu erau din indigeni, ci din străini, din păgâni. Şi în Capernaum era o garnizoană. Capernaumul, un oraş lângă lacul Genezaretului, era centrul de activitate galileeică a lui Iisus. De aceea acest oraş se şi numeşte „cetatea Sa“, adică a lui Iisus (Matei 9, 1). Sutaşul, care iese înaintea Mântuitorului se vede că era om şi cu minte şi cu sentimente nobile: religios, milos, modest. El auzise de faptele şi de învăţătura Domnului, şi cu mintea lui sănătoasă, el a conchis, că Iisus Hristos dispune de puterile naturii, ca Dumnezeu (vs. 8). El, sutaşul, avea o slugă neputincioasă, bolnavă cumplit şi, văzând că cu doctorii îi este imposibil să o vindece, cu toată încrederea se adresează lui Iisus (vs. 6). Se consideră însă pe sine atât de mic faţă cu Mântuitorul, încât declară în public că el nu este vrednic ca Iisus să-i facă onoarea de a-i intra în casă, ci Îl roagă să facă numai uz de atotputernicia Sa.
Nimeni nu se aşteptase ca un păgân, care nu mai auzise de Iisus din Nazaret şi de faptele Lui, să întreacă în credinţă pe evrei (vs. 10). Ţinuta sutaşului Îl îndeamnă pe Iisus să facă declaraţia din vs. 11 şi 12, de cuprinsul că: mulţi păgâni vor primi învăţătura Lui şi se vor face părtaşi ai împărăţiei cereşti, menite, de altfel, pentru israieliţi, care însă din pricina răutăţii lor, vor fi alungaţi departe de lumină, în împărăţia întunericului, a remuşcării şi a durerii.
Credinţa sutaşului o răsplăteşte Mântuitorul, vindecându-i sluga.
2. Pe lângă învăţăturile şi concluziile practice, care se deduc cu uşurinţă din analiza acestei Evanghelii, într-însa găsim pe un sutaş, un tip al păgânismului, ca antiteză a iudaismului.
Evreii erau pregătiţi anume într-o şcoală de mii de ani pentru primirea lui Mesia. Pentru ei întreg Testamentul Vechi fusese un educator (pedagog) spre primirea lui Hristos (Galateni 3, 24). Şi ei, pregătiţi cu atâta îngrijire, în atâta amar de timp, încă la începutul arătării Mântuitorului, iau o poziţie ostilă faţă de Dânsul. Această poziţie duşmănoasă este o dureroasă prevestire a rezultatului activităţii lui Iisus între evrei: respingerea, uciderea Lui. La aceasta face aluzie Mântuitorul în Ioan: „Stricaţi Biserica aceasta, şi în trei zile o voi ridica“ (2, 19).
Faţă cu această ţinută duşmănoasă a evreilor, anume pregătiţi pentru primirea lui Hristos, Evanghelistul Matei ne desemnează un reprezentant al păgânismului, care, fără nici o pregătire (orb, după Ioan – cap. 9), numai auzind de faptele şi de învăţăturile lui Iisus Hristos, devine aderentul Acestuia; mai mult: în umilinţă recunoaşte că Iisus este Dumnezeu cu înfăţişare de om.
Ţinuta prudentă şi devotată a păgânului sutaş, ca tip, întocmai ca şi ţinuta samarinenilor (Ioan – cap. 4) şi a orbului din naştere (Ioan – cap. 9) este o garanţie a ţinutei păgânismului faţă de învăţătura Mântuitorului Hristos. Aceasta ne-o spune Iisus Însuşi în vs. 11-12. Păgânismul din toate părţile lumii are să îmbrăţişeze Evanghelia, împărăţia lui Dumnezeu, lumina; iar evreii, aşa numiţii fii ai împărăţiei, cărora le era rezervat locul prim în împărăţia luminii, adică primirea creştinismului; ei, evreii înşişi se exclud, rămân în întuneric, afară de sfera luminii. Ei, în întuneric fiind, văd lumina, regretă că nu o au, invidiază pe cei din sfera luminii, dar plângând şi scrâşnind din dinţi de durere şi de necaz, în îndărătnicia şi în încăpăţânarea lor, refuză a intra în lumină, a vedea: ei preferă să rămână orbi. La aceasta face aluzie Mântuitorul în Ioan (9, 39-41).
Ca şi sutaşul, creştinul bun în genere trebuie să fie:
a) religios, adică cu frica lui Dumnezeu: să se roage Lui şi să-şi conformeze viaţa după poruncile şi învăţătura Lui;
b) să fie milos: când vede pe altul că suferă, să-i dea tot ajutorul pe care îl poate da; să aibă milă de casnicii săi, ca şi sutaşul, să-i trateze cu blândeţe şi cu bunătate, considerându-i pe servitori ca pe nişte membri mai îndepărtaţi ai familiei sale, şi, când sunt bolnavi, să îngrijească de dânşii;
c) să fie modest: să nu se mândrească cu darurile spirituale ori materiale, cu care l-a înzestrat Dumnezeu, ci mai vârtos să se umilească, întâi mulţumind lui Dumnezeu că i le-a dat, apoi rugându-L să-L ajute ca să fie vrednic de ele, să le administreze aşa cum este bunăvoinţa lui Dumnezeu. Căci cu cât cineva este mai dotat spiritualiceşte, adică mai inteligent, ori mai învăţat, şi cu cât e mai dotat materialiceşte, adică este mai bogat, cu atât are mai mari sarcini de purtat, mai multe îndatoriri de împlinit; cu atât este mai mare răspunderea lui pentru administrarea acestor bogăţii înaintea Aceluia Care i le-a încredinţat. Căci omul nu este proprietarul, ci numai administratorul darurilor cu care Dumnezeu l-a înzestrat, şi, vai de cel ce abuzează de încrederea Domnului său. Vai de cel ce, mândrindu-se şi îngâmfându-se pentru că are în posesiune acele bunătăţi, se leneveşte a le administra bine, ori chiar le întrebuinţează spre a-şi strica sieşi ori a face rău altora.
Preocuparea şi îndărătnicia evreilor pentru creştin este o învăţătură: să nu fie preocupat şi îndărătnic; să nu ţină morţiş la o părere ori la o hotărâre greşită, ci, ascultând pe alţii, să-şi recunoască greşeala şi să o părăsească. Din ţinuta sutaşului creştinul să înveţe că: ce aude şi ce vede să cumpănească bine în mintea sa, să judece şi apoi să se hotărască şi să lucreze după cum îi va dicta judecata nepreocupată.
Învăţămintele, care din această Evanghelie rezultă pentru creştinii de peste tot, rezultă mai ales pentru preoţi: ei trebuie să fie modele de religiozitate, de milă, modestie şi chibzuinţă. Prin acestea ei să lumineze înaintea oamenilor, ca nişte făclii vii, spre a fi imitaţi.