[patinina34]

9
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica Mironosiţelor[/SIZE]
[SIZE=3](Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)[/SIZE]

43. În vremea aceea a venit Iosif din Arimateea, sfetnic cinstit, care şi el aşteaptă împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Hristos. 44. Iar Pilat s-a mirat, cum a murit aşa curând. Şi chemând pe sutaş, l-a întrebat pe el, de a murit. 45. Şi înţelegând de la sutaş, a dăruit trupul lui Iosif. 46. Şi cumpărând giulgiu şi luându-l l-a înfăşurat cu giulgiu, şi l-a pus în mormânt, care era săpat în piatră şi a răsturnat o piatră pe uşa mormântului. 47. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosif priveau unde Îl vor pune. 16, 1. Şi trecând sâmbăta, Maria Magdalena şi Maria lui Iacob şi Salomeea, au cumpărat miresme, ca să meargă să-L ungă pe el. 2. Şi foarte de dimineaţă într-una din sâmbete au venit la mormânt, fiind răsărit soarele. 3. Şi ziceau întru sine şi, cine va răsturna nouă piatra de pe uşa mormântului. 4. Şi căutând au văzut piatra răsturnată, că era mare foarte. 5. Şi intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta, îmbrăcat în veşmântul alb, şi s-au spăimântat. 6. Iar el le-a zis lor: nu vă spăimântaţi, pe Iisus Nazarineanul căutaţi, cel răstignit, s-a sculat, nu este aici, iată locul unde l-a pus pe El. 7. Ci mergeţi, de spuneţi ucenicilor, şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galilea, acolo veţi vedea pe El, cum a zis vouă. 8. Şi ieşind au fugit de la mormânt, că le cuprinsese pe ele cutremur şi frică, şi nimic nimănui nu au spus, că se temeau.

Înmormântarea şi Învierea lui Iisus

În Ierusalim pe acea vreme era un om bogat, Iosif din Arimateea, membru al Sinedriului. Acesta, ca şi Nicodim, era unul dintre timizii şi tăinuiţii admiratori ai lui Iisus. Locul unde s-a răstignit Iisus se vede că era o grădină a lui Iosif. În această grădină el îşi instalase o criptă, scobită în piatră, a cărei uşă se închidea cu o mare lespede de piatră. Cripta aceasta o destinase el pentru sine, şi, poate, pentru familia sa.
El, probabil era în grădină, când s-a întâmplat moartea lui Iisus. Văzând pe Iisus mort, abandonat de toată lumea, deşi ştia bine că atrage asupra sa ura colegilor săi sinedrişti, se hotărăşte repede să se declare pe faţă şi fără rezervă aderent al lui Iisus, făcându-şi trista onoare de-a înmormânta el pe marele său Învăţător. Şi, ca omagiu al admiraţiei şi al durerii sale pentru cel adormit şi totodată ca protest contra nelegiuirii colegilor săi, el îi afieroseşte cripta sa, care era aşa de aproape de cruce.
El, sfidând orice neajunsuri din partea colegilor săi (vs. 43) „îndrăznind“ a alergat la Pilat şi a cerut să-i dăruiască trupul lui Iisus, spre a-l înmormânta. Pilat, constând în mod oficial moartea reală a lui Iisus, încuviinţează cererea lui Iosif, care, împreună cu prietenul său Nicodim, cumpără grabnic cele trebuincioase pentru înmormântare, aleargă la Golgota, luă pe Iisus de pe cruce, Îl înfăşoară în giulgiuri curate şi Îl aşează în mormânt, în care depun şi diferite soiuri de aromate, apoi răstoarnă lespedea cea grea pe uşa criptei şi se duc.
Zdrobite de durere, femeile, care din Galileea urmaseră lui Iisus, stăteau la o parte în tăcere şi priveau unde Îl pun.
Când L-au aşezat pe Iisus în mormânt era aproape de ora 6 p.m. sau a 12-a din zi: momentul când se încheia ziua de Vineri şi, cu începutul Sâmbetei, începeau sărbătorile Paştilor.
2. Într-aceea, trecând sâmbăta, prima şi marea zi a Paştilor, care se încheia cu ora 6 seara; cu această oră deschizându-se prăvăliile (vs. 1) femeile, care priviseră unde L-au pus pe Iisus, au cumpărat miresme, şi în dimineaţa următoare (Duminica), în revărsatul zorilor, ele suie spre Golgota, ca să caute mormântul lui Iisus şi să-I aducă tributul lor de delicată admiraţie şi recunoştinţă, miruri cu care să-i ungă trupul.
În mersul lor grăbit îşi aduc aminte că mormântul e închis cu o piatră grea, pe care ele nu o pot ridica şi cu mirare, se întreabă ce să se facă, cum să-şi ajute: cine să le deschidă mormântul?
Vorbind aşa între ele ajung la mormânt şi, spre mirarea lor, văd piatra răsturnată de pe uşa mormântului. Ele (vs. 1) intrară în mormânt şi spaima le cuprinde. În mormânt, în loc să găsească trupul lui Iisus, văd un înger. Spaima lor creşte când aud pe înger spunându-le că Iisus S-a sculat din morţi, că ele au să-L vadă viu în Galileea. Până atunci însă ele să meargă şi să spună Apostolilor şi lui Petru, că Iisus a înviat.
Spaima şi tulburarea lor este aşa de mare că ele deocamdată nu înţeleg ce le spune îngerul şi nici nu pun la inimă cuvintele lui, ci ieşind din mormânt, aleargă spre casă, şi, de tulburate ce sunt şi de teamă, nu spun nimănui ce au văzut şi ce au auzit la mormântul adoratului lor Învăţător.
3. Şi aceste femei, numite de aici înainte mironosiţe, adică purtătoare de mir, auziseră în mai multe rânduri pe Mântuitorul spunând că fruntaşii iudeilor au să-L prindă, să-L judece, să-L omoare, iar El să învie a treia zi de la moartea Sa. Dar şi ele, ca şi Apostolii, şi ca şi ceilalţi învăţăcei, în naivitatea şi preocuparea lor îşi închipuiau că Iisus, ca de obicei le vorbeşte ceva profund, enigmatic, în alegorie, şi ele nu înţeleg şi nici nu se gândesc că ar putea înţelege dacă şi-ar da seama.
Lor nu le trecea prin gând că El le vorbeşte despre moartea şi mai ales despre învierea Sa reală, deşi Iisus ca o garanţie şi ca o dovadă palpabilă, că despre reala Sa moarte şi Înviere le vorbeşte, înviase morţi şi Se schimbase la faţă.
Autoritatea îngerului îmbrăcat în veşminte albe, semnele curăţeniei şi a sfinţeniei, lor nu le inspiră încredere, ci frică, nu le deschide mintea să înţeleagă şi să se bucure, ci le umple inima de spaimă, de cutremur şi de supărare.
Evanghelia de faţă ne arată două mari evenimente, realitatea morţii şi Învierii lui Iisus:
a). Realitatea morţii o constată însuşi sutaşul pus de pază la locul de supliciu. El fusese martor ocular al morţii şi când a constatat moartea întâmplată, a exclamat „cu adevărat omul acesta Fiul lui Dumnezeu era“ (vs. 39). Şi el, sutaşul, chemat de guvernator, îi raportează acestuia în mod oficial că Iisus cu adevărat a murit. Astfel, în mod oficial se constată din partea autorităţii statului roman, că Iisus a murit cu adevărat;
b). Realitatea Învierii lui Iisus, întâmplată a treia zi de la moartea şi îngroparea Sa, o constată în mod oficial îngerul, şi, după Matei (28, 11-15), o constată şi confirmă în mod oficial şi puterea statului roman, pusă anume să oprească Învierea Lui.
Astfel vedem că, spre a înlătura şi a face imposibilă pentru viitor orice îndoială serioasă în reala moarte şi în adevărata Înviere a Mântuitorului, Providenţa a îngrijit ca ambele aceste mari evenimente să fie constatate în mod oficial prin autoritatea universalei împărăţii romane, menite să treacă în universala Împărăţie a lui Iisus Hristos, Împărăţie a cărei început şi temelie se pune prin înseşi acele două mari evenimente.
Din manifestaţia lui Iosif şi a Mironosiţelor pentru noi rezultă următoarele:
a). având de model pe Iosif: faţă cu binefăcătorii noştri să ne arătăm recunoştinţa chiar şi dacă manifestarea noastră ar fi împreunată cu neplăceri şi cu primejdii; faţă cu Dumnezeu însă recunoştinţa noastră să o manifestăm prin fapte, mai ales, spre a atrage prin ea pe cei rătăciţi, şi a-i îndemna să ne imite;
b). având de model pe Mironosiţe, noi dis-de-dimineaţă sculându-ne să alergăm nu la Golgota, ci cu gândul la bunătatea şi milostivirea dumnezeiască şi să-i ducem în loc de mir, inima noastră înfrântă şi smerită însoţită de faptele noastre cele bune.
Ambele aceste îndemnuri sunt la locul întâi pentru preot, ale cărui fapte trebuie să fie tot atâtea exemple de imitat, tot atâtea îndemnuri pentru credincioşi.