View Single Post
  #6  
Vechi 09.01.2009, 07:27:51
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Talcuirea evangheliilor de peste an (6)

6
[SIZE=5]Evanghelia din Duminica Paștilor[/SIZE]
[SIZE=3]IV. Vs. 14-17 (Perioada III)[/SIZE]

Întruparea, activitatea și rezultatul
activității Cuvântului

În a treia perioadă Evanghelistul, rezumând ce a zis despre „Cuvântul“ în cele dintâi versuri, ne face un tablou, în care vedem activitatea și rezultatul activității Cuvântului întrupat. Întâi, în vs. 14 ne spune că Cuvântul, care întru început era la Dumnezeu, era Dumnezeu, s-a făcut om, s-a întrupat: a trăit între noi, L-am văzut, L-am auzit, L-am admirat! Om, ca toți oamenii s-a făcut Acela, care era la Dumnezeu; între noi a petrecut Acela, care a venit de la Dumnezeu; noi am văzut mărirea Aceluia, care întru început era la Dumnezeu. Ca să-l cunoaștem, ni s-a arătat Acela, care a venit de la Dumnezeu. Această mărire s-a arătat în plenitudinea darului și adevărului, care constituiau mărirea Lui.
Astfel, în a treia perioadă, a treia oară ne vorbește Evanghelistul despre arătarea Cuvântului, dar acum mai explicit, mai concretizat, dându-se însuși ca martor al celor văzute: al măririi darului și al adevărului cu care El s-a arătat.
Terminând cu vs. 14, în care cuprinde activitatea lui Iisus, Evanghelistul se ocupă pentru a doua oară (vs. 15), în trăsături generale, cu Ioan și cu misiunea lui. Pentru prima dată (vs. 7) spusese în general că Ioan a venit să mărturisească de Iisus Hristos; acum ne vorbește despre mărturisirea făcută, presupunând o activitate premergătoare mai îndelungată a lui Ioan, activitate în care acesta a vorbit pe lung și pe larg despre Iisus. La această activitate, despre care nu ne relatează, face Evanghelistul aluzie, când reproduce cuvintele Botezătorului „Acesta era, de carele am zis“ – în predicile mele, pe care le-am rostit până acum. Aici se subînțelege o activitate anterioară mărturisitoare a lui Ioan, la care el se referă văzând pe Iisus și arătând spre El: despre Acesta v-am vorbit eu, că, după timp, ca om, vine în urma mea, e mai tânăr decât mine, dar care în faptă a devenit mai mare decât mine, fiindcă El era mai înainte de a fi eu, el era din eternitate, ca Dumnezeu. De aceea El s-a făcut mai mare decât mine (1, 27), fiindcă El este fiul lui Dumnezeu, față cu care eu dispar, Căruia eu nu sunt vrednic să-I fiu nici cel mai de rând servitor.
Acela despre care Ioan a mărturisit, Acela fiind Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși, plin de dar (vs. 14), din plenitudinea Lui de dar ne-a dat nouă, și (vs. 16) noi toți am luat și dar pentru dar – dară fără de măsură (3, 34).
Acest mare dar dumnezeiesc, din care noi am primit, are cu atât mai mare importanță, cu cât pe deoparte el ne scoate de sub asprimea legii și ne pune sub scutul harului, pe de alta harul însuși și adevărul (vs. 17) își are ființa de la Iisus Hristos. Prin proveniența și importanța lor, darul și adevărul pun în umbră legea dată prin Moise, întocmai cum Moise dispare în fața lui Iisus Hristos, ca înaintea lui Dumnezeu.
Am putea zice că Evanghelia de Paști ni se prezintă, ca tehnică, drept un întreg desăvârșit, și în același timp un model, după care e aranjată întreaga materie a Evangheliei a patra, scrisă de Ioan Evanghelistul.
Și în timpul nostru Cuvântul trup se face și se sălășluiește întru noi, în Sfânta Euharistie. El nu petrece numai printre și cu noi, cum a făcut cu apostolii, ci se sălășluiește chiar în casa sufletului nostru, în interiorul nostru. Cuvântul Însuși zisese: „De nu veți mânca trupul Fiului omenesc, și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață întru voi“ (Ioan 6, 53), și, în nemărginita Sa iubire de oameni, ca noi să avem viață întru noi, El își dă trupul Său spre mâncare și sângele spre băutură, îndemnându-ne cu tot dinadinsul să-l gustăm, că zice: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viață veșnică“ și „de nu veți mânca trupul Fiului omenesc și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață întru voi“ (Ioan 6, 53-54). Viața vecilor primim deci în Sfânta Euharistie, dacă o luăm cu vrednicie, fiind deplin pregătiți prin pocăință. Osândă însă primim atunci, când luăm trupul Domnului cu nevrednicie (I Corinteni 11, 27-29). Aceasta să o aibă în vedere preotul cu cea mai mare băgare de seamă, îngrijind ca fiii săi sufletești să nu primească Trupul Domnului cu nevrednicie, adică fără să fi făcut serioasă pocăință, căci altfel el se face complice la fărădelegea celui ce osândă lui își mănâncă.

__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote