[patinina34]

22 Şi să jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrurile Lui întru bucurie!
Deci – zice - pentru toate acestea, este drept a lăuda pe iubitorul de oameni Dumnezeu, Care a avut atîta milă şi ne-a dăruit prea-slăvita mîntuire. Şi se cuvine nu numai a şti singuri dumnezeieştile faceri de minuni, ci şi a-i învăţa pe cei ce nu le ştiu şi a-i deştepta pe toţi spre cîntarea de laudă. Ni se cade însă a însemna că şi aici a poruncit a aduce lui Dumnezeu „jertfă de laudă”, iar nu junghierile cele necuvîntătoare: drept aceea, şi aici scoate afară slujba Legii. Însă pe acest „jertfă de laudă”, Achila l-a numit „jertfă de mulţumire”.
23 Cei ce se pogoară la mare în corăbii, cei ce fac lucrare în ape multe,
24 aceştia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adînc.
Proorocul le-a pus pe acestea cu pildă, şi zice că - precum cei ce corăbieresc şi trec noianurile cele mari, căzînd în furtuni cumplite şi dobîndind mîntuirea afară de toată omeneasca nădejde, văd cu deosebire dumnezeieştile şi marile lucrări - aşa şi Iudeii, căzînd în primejdiile acelea şi cîştigînd mîntuirea, au cunoscut dumnezeiasca putere. Încă şi oamenii toţi - văzînd schimbarea cea străină a lucrurilor, şi încetarea înşelăciunii mai dinainte, şi alinarea sufletelor şi limanul învierii - Îl laudă pe Dăruitorul acestora.
25 Zis-a, şi a stătut duhul viforului, şi s-au înălţat valurile mării.
26 Se suie pînă la ceruri şi se pogoară pînă în adîncuri.
Şi prin acestea ne-a învăţat că la semnul Lui se fac cele scîrbicioase şi se întîmplă cele mîngîietoare.
Sufletul lor întru cele rele se topea.
27 Tulburatu-s-au, şi s-au clătit ca cel ce se îmbată, şi toată înţelepciunea lor s-a înghiţit.
A stăruit întru asemănare. Şi pare că zice pentru cei ce corăbieresc, dar prin acestea însemnează feluritele primejdii ale firii, pe care nimeni nu este harnic să le dezlege folosind înţelepciunea omenească. Căci, cînd ar fi furtună, nici cîrmacii, de ar aduce în lăuntru tot meşteşugul, nu pot să biruiască primejdiile cele grele, purtîndu-se ici şi colo împrejur ca aceia ce se îmbată.
28 Şi au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, şi din nevoile lor i-a scos pe dînşii.
29 Şi a poruncit viforului, şi a stătut întru linişte şi s-au domolit valurile mării.
30 Şi s-au veselit, căci s-au alinat.
Şi acelora cărora înoată pe mare şi Îl cheamă le dă al Său ajutor: porunceşte, şi îndată viforul se preface întru alinare blîndă, şi noianul se izbăveşte de furtună; la fel, şi cei ce se luptă cu cele de scîrbă află prin darul Lui schimbare de cele rele. Aşa s-au slobozit şi Iudeii de acea amară robie.
Şi i-a povăţuit pe dînşii la limanul voii Lui.
Că, îndată ce a voit, s-a făcut dezlegarea de cele rele, şi în locul viscolului s-a arătat limanul. Iar acest stih ne este potrivit încă mai vîrtos nouă decît acelora, că pe noi ne-a îndreptat la limanul voii Lui, dăruindu-ne dumnezeiasca Sa cunoştinţă.
31 Mărturisească-se Domnului milele Lui, şi minunile Lui fiilor oamenilor!
32 Să-L înalţe pe Dînsul întru adunarea norodului, şi în scaunul bătrînilor să-L laude pe Dînsul!
Şi totdeauna este cu putinţă a vedea făcîndu-se acest lucru de cei ce au crezut din neamuri. Că, înainte-povăţuind sfinţita adunare întru toate bisericile de prin lume, tot norodul Îl laudă pe Făcătorul de bine, povestind facerile de minuni ale dumnezeieştii iubiri de oameni.
33 Prefăcut-a rîurile lor întru pustiire, şi izvoarele apelor întru sete,
34 pămîntul cel roditor întru sărătură, de răutatea celor ce locuiesc pe dînsul.
Şi cei ce au dobîndit mîntuirea Îl laudă pe Dînsul văzînd străina schimbare: că cei ce se adăpau de demult cu multe rîuri prooroceşti şi aduceau lui Dumnezeu rodul copt nu dobîndesc nici o mică umezeală acum, ci, pentru a lor răutate, s-au făcut cu totul pustii de adăparea mai dinainte.
35 Pus-a pustia întru iezere de apă, şi pămîntul cel fără de apă întru izvoare de apă.
Iar neamurile, pustii de demult şi care nu aveau nici puţină adăpare, primind curgerile cele cuvîntătoare, se revarsă cu apele învăţăturii mai mult decît trebuinţa.
36 Şi a sălăşluit acolo pe cei flămînzi, şi au aşezat cetăţi de locuit.
Că, pe cei topiţi de demult cu foamea şi lipsiţi de hrana cea duhovnicească, i-a sălăşluit între rîurile acelea şi a aşezat petrecerea cea cu bună-credinţă.
37 Şi au semănat ţarini, şi au sădit vii şi au făcut rod de sămînţă.
Iar Proorocul a zis toate acestea cu închipuire. Şi Domnul a folosit pilde ca acestea, şi uneori i-a numit pe Apostoli „secerători”, iar alteori pe Sine Însuşi „semănător” şi „lucrător de pămînt”, şi „pămînt bun” pe cei ce primesc seminţele cuvîntului cu bună-supunere. Şi încă Apostolul zice: „Eu am sădit, Apollo a udat, iar Dumnezeu a crescut.” Şi iarăşi: „A lui Dumnezeu lucrare de pămînt sînteţi, a lui Dumnezeu zidire.” Deci Apostolii au semănat mîntuitoarele propovăduiri, şi au răsădit lui Dumnezeu grădinile cele cuvîntătoare şi au adus lui Dumnezeu rodul cel copt al dreptăţii. Încă şi toţi cei cărora li s-a încredinţat după aceea dăscălia lucrează acest lucru.
38 Şi i-a blagoslovit pe dînşii, şi s-au înmulţit foarte, şi dobitoacele lor nu le-a împuţinat.
Că „cel ce seamănă întru blagoslovenie va şi secera întru blagoslovenie”, după dumnezeiescul Apostol. Iar „dobitoace” numeşte pe aceia care se pasc de dînşii, pe care i-au crescut dăruindu-le puterea lucrării de minuni. Şi martor este Fericitul Luca, zicînd în Fapte: „Iar Domnul în fiecare zi adăuga la Biserică pe cei ce se mîntuiesc.” Încă şi Însuşi Domnul îi numeşte „oi” pe cei credincioşi: „Că oile Mele – zice – glasul Meu îl aud, şi Eu le cunosc pe ele, şi ele Îmi urmează Mie şi viaţa veşnică le dau lor.” De aici, iarăşi mai-nainte vesteşte relele ce aveau să se întîmple Iudeilor: