[patinina34]

9 C-a săturat suflet deşert, şi suflet flămînd a umplut de bunătăţi,
10 pe cei ce şedeau întru întuneric şi în umbra morţii, pe cei ferecaţi cu sărăcie şi cu fier.
Atît pe Iudeii ce robeau, şi erau înjugaţi cu reaua pătimire şi topiţi de foamete i-a slobozit de relele ce îi ţineau, cît şi întreaga fire a oamenilor a hrănit-o cu dumnezeieştile învăţături, şi a slobozit-o de întunericul neştiinţei, şi a strălucit-o cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, şi a risipit umbra morţii ce îi zăcea asupră, dîndu-i nădejdea învierii, şi legăturile cele tari ale păcatului le-a rupt, că zice: „Fiecare se strînge cu lanţurile păcatelor sale, şi vai de cei ce îşi trag păcatele lor ca şi cu o funie lungă, şi fărădelegile lor ca şi cu o curea de jug de junci.”
11 Că au amărît cuvintele lui Dumnezeu, şi sfatul Celui Preaînalt l-au întărîtat.
12 Şi s-a împilat întru ostenele inima lor, slăbit-a, şi nu era cine să le ajute.
Iar pricinuitor al durerilor acestora ale Iudeilor şi ale tuturor oamenilor este păcatul: că şi aceia s-au dat în robia Babilonienilor ca să se pedepsească, şi omenirea, după călcarea poruncii, s-a supus sub ticăloşia ostenelilor, că după aceasta a auzit Adam: „Blestemat va fi pămîntul întru lucrurile tale, mărăcini şi spini va răsări ţie, întru scîrbe vei mînca dintru dînsul întru toate zilele vieţii tale. Întru sudoarea feţei tale vei mînca pîinea ta, pînă ce te vei întoarce în pămîntul dintru care te-ai luat, că pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce.” Cu atîtea primejdii îmbulzindu-se, nu au aflat nici o dezlegare de relele ce le zăceau asupră, ci Cel ce i-a însortit pe dînşii cu acestea, tot El a dăruit şi izbăvirea de dînsele, că zice:
13 Şi au strigat către Domnul cînd se necăjeau, şi din nevoile lor i-a mîntuit pe ei.
14 Şi i-a scos pe dînşii dintru întuneric şi din umbra morţii, şi legăturile lor le-a rupt.
Că - milostivindu-Se şi spre unii, şi spre alţii - pe aceia i-a izbăvit de primejdiile ce zăceau asupră-le, iar pe aceştia i-a izbăvit din întunericul necunoştinţei, şi a rupt legăturile robiei.
15 Mărturisească-se Domnului milele Lui, şi minunile Lui fiilor oamenilor!
16 Că a sfărîmat porţi de aramă, şi zăvoare de fier a frînt,
„Porţi de aramă” şi „zăvoare de fier” a numit nescăparea de cele rele: că, precum celui ce este închis în lăuntrul unor uşi şi zăvoare îi este cu neputinţă a scăpa, aşa le era cu neputinţă Iudeilor să fugă de robia Babilonienilor, şi tuturor oamenilor de silnicia morţii. Şi numai dumnezeiasca milă a putut să risipească atît stăpînia acelora, cît şi a acesteia, şi să dăruiască dezlegarea celor mîhnicioase.
17 sprijinitu-i-a pe dînşii din calea fărădelegii lor, că pentru fărădelegile lor s-au împilat.
Nici Iudeii, nici toată firea oamenilor n-au căzut cu nedreptate întru cele mîhnicioase, ci şi aceştia, şi aceia plătesc osînde pentru acelea pe care le-au greşit. Dar şi pe unii, şi pe alţii, care se tăvăleau întru atîtea rele, i-a învrednicit de mîntuire.
18 Toată mîncarea o a urît sufletul lor, şi s-au apropiat pînă la porţile morţii.
Că Iudeii, fiind ţinuţi cu mulţimea relelor, se întorceau chiar şi de la hrană, cum a zis Proorocul şi într-un alt Psalm, vorbind ca despre aceia: „Că mi-am uitat a mînca pîinea mea.” Iar neamurile nu voiau a lua aminte nici la învăţăturile filosofilor lor, pentru care unii au hotărît moarte asupra lui Socrat, alţii l-au dat pe Anaxarh la străină şi neobişnuită pedeapsă[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar alţii, amar căznindu-i pe ucenicii lui Pitagora[COLOR=#800080][2][/COLOR], au adus asupra lor moarte fără de vreme. Dar Dumnezeul tuturor a făcut să se dea cu împărtăşire hrana cea nemuritoare şi acestora, şi le-a plecat a alerga cu toată sîrguinţa către aceasta şi le-a slobozit din porţile morţii.
19 Şi au strigat ei către Domnul cînd se necăjeau, şi din nevoile lor i-a mîntuit pe dînşii.
Apoi, ne învaţă chipul mîntuirii:
20 Trimis-a cuvîntul Lui, şi i-a vindecat pe dînşii şi i-a izbăvit pe dînşii dintru stricăciunile lor.
Că Dumnezeu-Cuvîntul - înomenindu-Se şi ca om trimiţîndu-Se (căci ca Dumnezeu este nescris împrejur, şi stă pretutindeni de faţă şi pe toate le cuprinde) - a vindecat rănile cele de multe feluri ale sufletelor şi a însănătoşit gîndurile cele stricate. Aşa, a vindecat-o pe acea muiere păcătoasă şi i-a poruncit a îndrăzni; aşa, l-a întărit pe slăbănogul, zicînd: „Lasă-ţi-se ţie păcatele tale!”; aşa, a deschis tîlharului raiul; aşa, i-a arătat dascăli ai lumii pe vameşi; aşa, îi înnoieşte, şi îi curăţeşte şi îi izbăveşte de rănile păcatului pe cei ce se apropie la Preasfîntul Botez.
21 Mărturisească-se Domnului milele Lui, şi minunile Lui fiilor oamenilor!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Precum ştie toată lumea, Socrate a fost silit să bea cucută, dar stoicul Anaxarh a pătimit mult mai cumplit, căci Nicocreon, tiranul Ciprului, vîrîndu-l într-o pivă, l-a zdrobit cu pisăloage de fier. Mai-nainte însă, a vrut să-i taie limba, dar nu a apucat, fiindcă filosoful şi-a rupt-o singur cu dinţii şi i-a scuipat-o în faţă.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Pytagoras, fîrtatul Elin al lui Buddha într-ale idolatriei gnostic-panteiste, aşadar întemeietorul ocultismului european, nu a urmărit doar dobîndirea unor puteri „spirituale”, ci şi a aceleia politice, pe care a şi avut-o o vreme aşa-zisa „Ligă Crotoniană” întemeiată de ucenicii săi. Aşa stînd lucrurile, era cît se poate de firesc ca pitagoreii să fie prigoniţi de către stăpînirea „laică”.