[patinina34]

16 Şi a chemat foamete pe pămînt,
Păcatul trage asupră-i certarea, certarea mustră viaţa cea fierească, iar mustrarea lucrează schimbarea vieţii. Drept aceea, pentru viaţa cea fără de lege a oamenilor de atunci, a adus asupră-le foamete, dar cu toate acestea S-a grijit şi aşa de robii Săi.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
toată întărirea pîinii a sfărîmat-o.
În loc de: A făcut să se rărească toată roada ce putea să hrănească, nu numai grîul: ci şi orzul, şi seminţele şi celelalte cu care trăiesc oamenii.
17 Trimis-a înaintea lor om, rob s-a vîndut Iosif.
De o dată le-a arătat pe amîndouă împreună: şi răutatea fraţilor, şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Că nu El i-a silit pe dînşii să-şi vîndă fratele, ci după năravul lor cel rău s-a făcut pogorămînt, iar El, folosindu-l pe acesta spre trebuinţă, l-a arătat împărat pe rob, şi neamului lor a iconomisit pogorîrea în Egipt. Căci se cădea ca cei ce aveau să fie norod al lui Dumnezeu să ajungă străluciţi şi slăviţi prin minunile făcute pentru dînşii, fiindcă purtarea de grijă făcută cu dînşii Îl propovăduia pe Dumnezeul lor şi îi strălucea cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu pe cei ce auzeau.
18 Smerit-a în obezi picioarele lui, prin fier a trecut sufletul lui.

Că, după clevetirea de prea-curvie, a locuit în temniţă, şi îndată au pus împrejurul lui legături de fier. Însă Simmah a zis acest stih aşa: „către fier a trecut sufletul lui”, în loc de: Pînă la junghiere s-a primejduit.
19 Pînă ce a venit cuvîntul Lui, cuvîntul Domnului l-a înfocat pe el.
Şi a pătimit toate acestea lămurindu-se ca aurul, nu ca lămurirea faptei bune a lui Iosif să o ştie Dumnezeul tuturor, Cel ce le cunoaşte pe toate mai-nainte de facerea lor, ci ca să arate celorlalţi oameni filosofia aceluia şi să-l pună înainte drept întîi chip şi asemănare a adevărului[COLOR=#800080][2][/COLOR].
20 Trimis-a împăratul, şi l-a slobozit pe el boierul norodului şi l-a lăsat pe el.
21 Pusu-l-a pe el domn peste casa lui şi boier peste toată avuţia lui,
Şi, arătînd folosul cel din iconomie, a adăugat:
22 ca să înveţe pe boierii lui ca pe sine-şi, şi pe cei bătrîni ai lui să-i înţelepţească.
Că, după ce s-a făcut vestit împăratului prin tîlcuirea viselor şi a luat stăpînirea, povăţuia pe ceilalţi spre cunoştinţa de Dumnezeu, sfătuindu-i nu numai cu cuvintele, ci şi cu lucrul trăgîndu-i spre aceeaşi bună-credinţă.
23 Şi a intrat Israil în Egipt, şi Iacov a nemernicit în pămîntul lui Ham.
Aceasta – zice – a fost pricina de s-a pogorît Patriarhul Iacov în Egipt. Iar „pămînt al lui Ham” numeşte Egiptul, fiindcă Mesrem a fost al doilea fiu al lui Ham, că zice: „Ham a născut pe Hus întîi-născut şi pe Mesrem fratele lui.” Iar dumnezeiasca Scriptură numeşte „Hus” Etiopia, şi „Misrem” Egiptul. Iar „Iacov” şi „Israil” îl numesc pe acelaşi: primul nume l-a dobîndit de la părinţi, iar pe celălalt i l-a pus Dumnezeu, arătînd prin numire dumnezeiasca arătare făcută lui.
24 Şi a crescut pe norodul Său foarte şi l-a întărit pe el mai mult decît pe vrăjmaşii lui.
Aceasta ne învaţă şi istoria Ieşirii. Că – zice – cu cît îi necăjeau pe dînşii Egiptenii, cu atît se făceau mai mulţi şi îi înmulţea pe dînşii pămîntul.
25 Întors-a inima lor, ca să urască pe norodul Lui,
Nu prefăcînd El socoteala Egiptenilor, ci dînd loc stăpînirii de sine-şi şi neoprind vrăjmăşiile, dar arătîndu-i pe cei vrăjmăşiţi mai înalţi decît cei ce îi vrăjmăşeau.
ca să viclenească întru robii Lui.
Uneori, Egiptenii le-au rînduit moaşelor să omoare partea bărbătească a Evreilor, iar alteori au poruncit să-i arunce pe aceştia în rîu, dar şi aşa neamul a scăpat de măiestriile morţii.
26 Trimis-a pe Moisi, robul Său, şi pe Aaron, pe care l-a ales Lui-Şi.
27 Pus-a întru dînşii cuvintele semnelor Sale şi ale minunilor Sale în pămîntul lui Ham.
Că, punîndu-i înainte pe dînşii slujitori şi diaconi ai slobozeniei celor de o seminţie, le-a dat în mîini puterea facerilor de minuni.
28 Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărît cuvintele Lui.
Că fericiţii slujitori nu grăiau-împotrivă dumnezeieştilor porunci, ci lucrau cele poruncite, şi Moisi a adus asupra lor (a Egiptenilor) noaptea cea prea-lungă de trei zile. Iar mai vîrtos şi decît noaptea era mai înnegurat întunericul, că noaptea, măcar de ar fi şi fără lună, dar se amestecă cu strălucirea stelelor, iar întunericul acela dumnezeiasca Scripturăîl numeşte „pipăit”.[COLOR=#800080][3][/COLOR]

[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de acea foamete de şapte ani din pricina căreia au călătorit în Egipt fraţii lui Iosif, iar mai apoi s-a strămutat acolo tot Israilul (vezi Facerea, capitolul 41 şi următoarele.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Care este Mîntuitorul Hristos.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Atunci, a zis Domnul către Moisi: Întinde mîna ta spre cer şi se va face întuneric în pămîntul Egiptului, încît să-l pipăi cu mîna. Şi şi-a întins Moisi mîna sa spre cer şi s-a făcut întuneric beznă trei zile în tot pămîntul Egiptului, de nu se vedea om cu om, şi nimeni nu s-a urnit de la locul său trei zile. Iar la fiii lui Israil a fost lumină peste tot în locuinţele lor” (Ieşirea, 10:21-22).