[patinina34]

29 iar întorcîndu-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura.
Şi - precum saturi de toată dulceaţa şi veselia pe cei ce se îndulcesc de bunătăţile Tale, cînd le dăruieşti pe acestea cu milostivire - tot aşa, întorcîndu-Te Tu, toate se umplu de tulburare şi de frică.
Lua-vei duhul lor, şi se vor sfîrşi şi în ţărîna lor se vor întoarce.
Că, voind Tu, se face despărţirea sufletului de trup, după care trupul se dă stricăciunii şi se risipeşte întru ţărîna care îi este strămoaşă. Iar „duh” a numit sufletul.
30 Trimite-vei Duhul Tău, şi se vor zidi, şi vei înnoi faţa pămîntului.
Aici, ne-a propovăduit arătat învierea de obşte şi întoarcerea la viaţa ce se va face prin Preasfîntul Duh. Aşa a făcut şi Ilie cel mare, cînd a suflat de trei ori peste copilul văduvei şi l-a întors la viaţă prin darul duhovnicesc ce locuia întru dînsul[COLOR=#800080][4][/COLOR]; aşa l-a înviat şi Elisei pe copilul Şunamitencei, întrebuinţînd duhovniceasca insuflare şi dîndu-i viaţă prin Duhul de viaţă făcător[COLOR=#800080][5][/COLOR].
Aşa, după ce a arătat şi lucrarea aceasta a dumnezeieştii puteri, îşi mută limba spre cîntarea de laudă:
31 Fie mărirea Domnului în veci!
De-a pururea - zice - este cu dreptate şi cu cale să fie lăudat El de toţi.
Veseli-Se-va Domnul de lucrurile Sale,
Prin acestea, a vestit cunoştinţa de Dumnezeu ce avea să fie. Pentru că, izbăvindu-se oamenii de înşelăciunea de mai înainte şi primind cunoştinţa lui Dumnezeu, (Psalmistul) vrea ca El să Se veselească, nu pentru închinăciunea lor, ci pentru că (Dumnezeu) îi vede pe dînşii mîntuindu-se.
32 Cel ce caută spre pămînt, şi îl face pe el de se cutremură; Cel ce Se atinge de munţi, şi fumegă.
După cuviinţă le-a adăugat pe acestea, învăţîndu-ne că dumnezeiasca fire nu are lipsă de nimic: că nu Se veseleşte pentru că ar avea trebuinţă de închinăciune, ci pentru că, vrînd să-i mîntuiască pe oameni, le arată adevărul şi, putînd a-i munci, nu aduce munca asupră-le, măcar de şi clăteşte pămîntul şi umple munţii de foc şi de fum numai cu arătarea Sa. Şi acest lucru l-a făcut şi în Muntele Sinaiului: că, arătîndu-Se, tot muntele a fumegat.
33 Cînta-voi Domnului în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi.
Şi pe acestea le-a adăugat după cuviinţă, că „nu este întru moarte cel ce Îl pomeneşte pe Dînsul, şi în iad cine se va mărturisi Lui?” Aşa s-a încuiat uşa cămării de nuntă fecioarelor nebune, care au cheltuit vremea purtării de făclii întru cumpărarea untului de lemn.
34 Îndulcească-se Lui cuvîntarea mea,
În loc de „cuvîntare”, Simmah a zis: „vorbă”, iar Achila: „voroavă”. Şi mă rog - zice - ca această cîntare de laudă a mea să se arate prea-dulce şi prea-veselitoare înaintea Lui.
şi eu mă voi veseli de Domnul.
Zice: Făcîndu-se acest lucru, eu voi dobîndi de aici veselia.
35 Lipsi-ar păcătoşii de pe pămînt şi cei fără de lege, ca să nu fie ei!
După ce a povestit, cît era cu putinţă firii omeneşti, dumnezeiasca frumuseţe şi negrăita bogăţie, doreşte ca toţi oamenii să dobîndească aceeaşi cunoştinţă şi se roagă ca adunarea păcătoşilor să lipsească cu totul, nu rugîndu-se să piară aceia, ci cerînd ca ei să se schimbe şi să înceteze ceata lor, mutîndu-se în partea celor credincioşi şi învăţînd cele dumnezeieşti. Iar dacă cineva voieşte să înţeleagă în alt fel graiurile acestea, cum că Proorocul i-ar supune sub blestem pe cei ce trăiesc întru păgînătate, şi aşa va afla proorocia potrivindu-se cu învăţătura apostolească: pentru că, trimiţîndu-le scrisoare Corintenilor, şi Fericitul Pavel a pus un asemenea sfîrşit: „Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul Iisus, să fie anatema!” - că osebit lucru este acesta celor ce Îl iubesc fierbinte.
Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!
Deci cei ce nu voiesc a lăuda pe Dăruitorul atîtor bunătăţi, pătimească-le pe acelea, iar tu - o suflete al meu! – necurmat şi cu sîrguinţă laudă-L pe Ziditorul şi Mîntuitorul tău!



[COLOR=#800080][1][/COLOR]balenele

[COLOR=#800080][2][/COLOR]gen

[COLOR=#800080][3][/COLOR]satana

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Negrăită minune, înfăţişată în Cartea a treia a Împăraţilor, capitolul 17.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Minunea e povestită în Cartea a patra a Împăraţilor, capitolul al 4-le