[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 72


Psalmul lui Asaf.

Cum ziceam mai sus, oarecari au spus că şi acesta a fost scriitor de Psalmi, iar alţii - „făcător de viersuiri” şi dascăl al cetei cîntăreţilor. Alţii au spus că tot David a zis şi aceşti Psalmi, iar Asaf i-a scris. Eu, după cum am zis de multe ori, am înţeles că Fericitul David i-a scris pe toţi, pentru că aşa este cuvîntul adevărului, ci pe acestea primească-le fiecare precum voieşte, că nici o vătămare nu le va odrăsli celor ce le iau fie într-un chip, fie într-altul.
Iar noi, luminîndu-ne şi povăţuindu-ne darul, vom face arătată înţelegerea Psalmului. Aşadar, fiind dus norodul robit în Babilon, era înconjurat şi împresurat cu multe şi felurite primejdii. Şi - văzînd ei pe Babilonieni întru păgînătate şi fărădelege, dar trăind întru bună-norocire şi belşug, iar pe ei înşişi întru rea-norocire şi întru rea pătimire - aveau gînduri de multe feluri pentru dumnezeiasca purtare de grijă, aducîndu-şi aminte şi gîndind pentru ce oare cei ce trăiesc cu totul întru păgînătate nu iau nici o cercare şi gustare de cele de mîhnire, ci se îndulcesc de toată buna-norocire, mergîndu-le bine întru toate. Astfel, a scris Psalmul de faţă mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu darul Preasfîntului Duh, măiestrind folos acelora şi tuturor oamenilor, vestind arătat gîndurile lor şi aducînd dezlegare celor căutate. Deci se potriveşte didascalia Psalmului tuturor celor ce gîndesc ori grăiesc unele ca acestea, dar s-a închipuit ca despre aceia care se întorseseră şi îşi povesteau patima minţii lor.
Cum este de bun Dumnezeul lui Israil
Pe acest „cum”, nu l-a pus alăturător, ci ca să arate covîrşirea bunătăţii, zicînd că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru Israil.
celor drepţi la inimă!
Dar acest lucru nu îl ştiu toţi, ci cei ce au gînduri drepte şi sănătoase. Apoi, după ce i-a lăudat pe aceia, face arătată furtuna gîndurilor sale:
2 Iar picioarele mele puţin de nu s-au clătinat,
Puţin a lipsit - zice - de nu m-am abătut din calea mea.
puţin de nu s-au vărsat paşii mei.
Iar Simmah zice aşa: „Prea-puţin a fost de nu s-au risipit cele ce mă întăreau.” Şi zice: M-am primejduit să cad din gîndurile sănătoase care mă propteau şi mă sprijineau, şi am pătimit prea-mare alunecare. Acest lucru arată graiul „s-au vărsat”, că un lucru ce se varsă se risipeşte şi curge cu furişare, iar „picioare” şi „paşi” numeşte cu închipuire gîndurile. Apoi, zice şi pricina:
3 Că am rîvnit asupra celor fără de lege, pacea păcătoşilor văzînd.
Zice: Ardeam, văzînd pe cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelegi aflîndu-se în pace şi întru bună-norocire multă. Vedem încă şi acum pe oarecari zicînd la fel asupra celor ce vieţuiesc întru păgînătate şi lăcomie şi - după cum li se pare - stăpînesc cu bogăţie şi cu slavă.
4 Că nu este semn în sus întru moartea lor
Achila a zis aşa: „Nu sînt grele pătimiri întru moartea lor”, iar Simmah: „Nu îşi aduc aminte de moartea lor.” Şi zice: Nici în primejdii nu se opresc să se cerceteze şi să se iscodească pe ei înşişi. Că arătarea în sus însemnează oprirea: cînd voim să oprim un lucru, obişnuim a ridica în sus capul.
şi întărire întru bătaia lor.
Puţină vreme - zice - se apropie de dînşii cele de scîrbă.
5 Întru ostenelile oamenilor nu sînt şi cu oamenii nu vor lua bătăi.
Lucrurile curg după pofta lor şi ei nu se împresoară nici cu osteneli, nici cu rele pătimiri şi ticăloşii, nici cu certări, asemeni celorlalţi oameni.
6 Pentru aceasta i-a stăpînit pe ei mîndria pînă în sfîrşit, îmbrăcatu-s-au cu nedreptatea şi cu păgînătatea lor.
De aici - zice - s-au ridicat întru mîndrie şi îngîmfare, şi - nepedepsindu-se pentru păcatele mai dinainte - s-au împins şi au căzut întru mai mare nelegiuire. Pentru că acest „s-au îmbrăcat” a arătat mulţimea nedreptăţii, ca şi cum i-ar fi înconjurat despre toate părţile.
7 Ieşi-ta ca din seu nedreptatea lor,
După cum am zis de multe ori, „seu” însemnează buna pătimire şi buna-norocire, deci: Au îndrăznit nedreptatea cu toată slobozenia, ca şi cum ar fi fost întru atîta bună-norocire.
trecut-a întru aşezămîntul inimii lor.
8 Gîndit-au şi au grăit întru răutate, nedreptate spre înălţime au grăit.
9 Pus-au asupra cerului gura lor, şi limba lor a trecut pe pămînt.
Zice: Nu le-a fost destulă nedreptatea adusă asupra oamenilor, ci au săgetat şi cerul cu cuvinte şi cu gînduri. Aici însemnează hulele lor împotriva lui Dumnezeu, ocările asupra norodului şi batjocurile asupra dumnezeieştii Biserici, după cum a zis mai descoperit în Psalmul 41: „Făcutu-s-au lacrimile mele mie pîine ziua şi noaptea, cînd mi se zicea în fiecare zi: Unde este Dumnezeul tău?”
10 Pentru aceasta se va întoarce norodul Meu aici şi zilele pline se vor afla întru dînşii.
Proorocescul cuvînt le-a pus pe acestea ca şi cum le-ar fi zis Dumnezeul tuturor, mîngîindu-i pe cei ce se mîhnesc. Şi zice: Aruncînd aceia hule asupra lui Dumnezeu şi supunîndu-ne sub rele pătimiri, Dumnezeul tuturor a hotărît lucruri bune pentru noi, făgăduind întoarcerea noastră şi viaţa dată firii. Este arătat de aici că Psalmul se potriveşte celor întorşi, care povesteau ce li se întîmplase în Babilon, căci a zis: „Pentru aceasta se va întoarce norodul Meu aici”, adică în Iudeea, iar cei aflaţi în Babilon n-ar fi putut nicidecum să zică „aici”. Iar „zile pline” a numit bătrîneţele, în loc de: Şi se vor întoarce şi vor vieţui pînă la bătrîneţe.
Aşa, după ce a arătat făgăduinţa lui Dumnezeu, s-a întors iarăşi spre povestirea hulei Babilonienilor şi a tulburării gîndurilor:
11 Şi au zis: Cum a cunoscut Dumnezeu? Şi: Este cunoştinţă întru Cel înalt?
Iar Simmah a spus stihul mai descoperit: „Cum a cunoscut Dumnezeu? Au doară este cunoştinţă întru Cel înalt?” Deci Dumnezeu – zice - S-a făgăduit acelea, iar ei gîndeau întru sine că Dumnezeu nici nu priveşte, nici nu ştie ceva din cele făcute. Apoi, arătînd păgînătatea acelora, aduce în mijloc gîndurile sale:
12 Iată, aceştia, păcătoşii care se îndestulează în veac, au cuprins bogăţie.
Zice: Întru fărădelege trăind, se îndulcesc cu îndestulare de bunătăţi şi au buna-norocire neschimbată. Căci „în veac” înseamnă aici: „întru această viaţă de acum”. De multe ori numeşte „veac” viaţa omului, zicînd: „Veacul nostru - întru luminarea feţei Tale.”
13 Şi am zis: Oare în deşert am îndreptat inima mea?
Iar eu, văzîndu-i pe dînşii ospătîndu-se şi fălindu-se pentru bogăţie, gîndeam: Au doară fără de folos îmi este mie avuţia dreptăţii?
Şi am spălat întru cei nevinovaţi mîinile mele.
Zice: Dar am cîştigat, căci m-am depărtat de cei ce trăiesc întru răutate. Pentru că acest „am spălat mîinile întru cei nevinovaţi” înseamnă: M-am păzit pe sine-mi nevinovat şi nu m-am împărtăşit cu cei răi.
14 Şi am fost bătut toată ziua, şi mustrarea mea - în dimineţi.
Purtînd grijă de dreptate şi fugind de împărtăşirea răutăţilor, sînt muncit şi ocărît în fiecare zi.
15 De am grăit, ziceam aşa: Iată, ai defăimat tocmelile neamului fiilor Tăi.
Zice: Lăsînd celelalte gînduri, numai pe acesta îl gîndesc întru sine-mi: Au doară a stricat Dumnezeu tocmelile cu noi? - căci „ai defăimat tocmelile” asta însemnează. Iar „fii” se numesc pe sine, fiindcă Dumnezeu aşa i-a numit pe dînşii: „Fiu întîi născut al Meu este Israil, fiu am născut şi am înălţat.”
16 Şi am socotit că am cunoscut. Osteneală este înaintea mea,
17 pînă ce voi intra în jertfelnicul lui Dumnezeu şi voi înţelege cele de apoi ale lor.
Zice: Părăsind gîndurile acelea, socoteam că Dumnezeu m-a însoţit şi m-a însortit cu osteneli şi cu ticăloşii, osîndindu-mă pentru cele greşite de mine. Însă mă voi întoarce, şi voi vedea Biserica Lui cea sfinţită şi voi privi sfîrşitul cel rău al vrăjmaşilor. Apoi, prin dumnezeiescul dar, se învaţă aceasta:
18 Însă pentru vicleşugurile lor le-ai pus lor rele, doborîtu-i-ai pe ei cînd s-au înălţat.