[patinina34]

16 Intra-voi întru puterea Domnului.
Iar Simmah zice aşa: „Că nu ştiu să le număr. Veni-voi întru puterea Domnului.” Fiindcă făgăduise să povestească dreptatea lui Dumnezeu şi mîntuirea făcută spre dînsul, dar făgăduinţa era mai mare decît puterea omului, după cuviinţă a adăugat: „Nu ştiu să le număr.” Fericitul David a zis aceasta şi în Psalmul 39, că - după: „Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale, şi gîndurilor Tale nu este cine să se asemene Ţie” - a adăugat: „Vestit-am şi am grăit, înmulţitu-s-au mai mult decît numărul.” Deci aceasta zice şi aici: Nu ştiu să le număr, pentru că firea mea nu a primit asemenea scripturi şi învăţături, dar voi intra întru puterea Domnului şi, pe cît este cu putinţă firii omeneşti, voi aduce cîntarea de laudă.
17 Doamne, aduce-mi-voi aminte de dreptatea Ta numai.
18 Dumnezeul meu, învăţatu-m-ai din tinereţile mele,
Văzînd dreptatea Ta spre mine, Te laud pe Tine - o Stăpîne! - pomenind poruncile Tale, că pe acestea m-ai învăţat din pruncie. Şi de aici este arătat că numeşte „tinereţe” vremea din zilele marelui Moisi, că prin acela s-a dat Legea, precum peste noi, cei din neamuri, darul a venit prin iconomia Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu.
şi pînă acum voi vesti minunile Tale.
19 Şi pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti,
Eu voi învăţa - zice - facerile Tale de minuni pe cei ce nu le ştiu, iar Tu - Acela ce dintru început ai fost numit Dumnezeul meu - învredniceşte-mă de-a pururea de purtarea Ta de grijă.
pînă voi vesti braţul Tău la tot neamul ce vine,
David mai-nainte vesteşte cu proorocie cele ce vor să fie, şi numeşte „bătrîneţe” sfîrşitul Legii, care s-a făcut după venirea Stăpînului Hristos. Şi mai luminat ne învaţă aceasta Fericitul Pavel, vorbind pentru Aşezămîntul cel Nou, şi zice aşa: „Iar zicînd «nou», a învechit pe cel dintîi, şi cel învechit şi îmbătrînit este aproape de pierzare.” Deci şi aici, cu proorocie, îi învaţă să zică pe cei din Babilon: „Pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti.” Apoi, arătînd ce numeşte „bătrîneţe”, a adăugat: „Pînă ce voi vesti braţul Tău la tot neamul viitor.”
puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule.
Iar „neamul ce vine” este cel de după înomenirea Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu, cînd s-a alcătuit Biserica neamurilor, care a primit propovăduitori din Iudei pe Sfinţiţii Apostoli. Pentru neamul acesta zice şi întru Psalmul al douăzeci şi unulea: „Se va vesti Domnului neamul ce vine, şi vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naşte.” Aşadar alt norod este acesta, afară de cel iudaic, de care Proorocul nu a zis: „s-a făcut”, ci: „se va naşte”. Deci zice şi aici: „Să nu mă părăseşti, pînă cînd voi vesti braţul Tău la tot neamul ce vine, puterea Ta şi dreptatea Ta.” Acestea se aseamănă cu proorocia Patriarhului Iacov: „Nu va lipsi domn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui, pînă cînd va veni Acela căruia Îi este gătit, şi El este aşteptarea neamurilor.”
20 Dumnezeule, pînă la cele înalte sînt măririle pe care le-ai făcut mie.
Iar Achila şi Simmah au zis aşa: „Dumnezeule, pînă la înălţime sînt măririle pe care le-ai făcut”, în loc de: Înalte şi mari sînt cele făcute de Tine - o Stăpîne! - şi puternice să înduplece pe toţi să Te numească pe Tine „Preaînalt”.
Dumnezeule, cine este asemenea Ţie?
Nimeni - zice - nu poate să se potrivească şi să se asemene Ţie, căci îi covîrşeşti pe toţi, şi cu firea, şi cu puterea şi cu toate bunătăţile. De aici încolo, mai-nainte vesteşte întoarcerea Iudeilor:
Cîte ai arătat mie, necazuri multe şi rele, şi, întorcîndu-Te, m-ai înviat
După ce m-ai dat - zice - la toate felurile de primejdii pentru nelegiuirile făcute de mine, m-ai întors iarăşi la viaţă.
şi din adîncurile pămîntului m-ai scos.
Mi se pare - zice - că m-am născut a doua oară, după ce m-am izbăvit de atîtea primejdii afară de socoteala omenească. Cineva ar fi putut zice că acestea s-au spus şi de către faţa firii omeneşti, căci din adîncurile pămîntului a scos-o pe dînsa Cel ce S-a pogorît în cele mai de jos părţi ale pămîntului, adică Dumnezeu din Dumnezeu, Cel ce pentru noi a voit să Se facă om. Aceasta a zis-o Dumnezeu şi prin Iezechil: „Voi deschide mormintele voastre şi vă voi aduce înapoi din Babilon”, adică: Voi dezlega deznădăjduirea omenească şi vă voi dărui întoarcere, afară de nădejdile vrăjmaşilor.
21 Înmulţit-ai peste mine mărirea Ta, şi, întorcîndu-Te, m-ai mîngîiat şi din adîncurile pămîntului iarăşi m-ai scos.
Iar Simmah zice aşa: „Vei creşte mărirea mea şi mă vei înconjura cu mîngîierea…”, iar celelalte le-a tălmăcit asemenea. Şi zice: Prin purtarea de grijă împrejurul meu, se va arăta bunătatea Ta.
22 Că eu mă voi mărturisi Ţie întru noroade, Doamne,
Zice: Nu voi înceta povestind darurile Tale, învăţîndu-i pe cei ce nu le ştiu. Şi ni se cuvine a însemna că aici a pomenit noroade multe, care - după înomenirea Mîntuitorului nostru - au dobîndit mîntuirea prin propovăduitorii Iudei.
întru unelte de cîntare - adevărul Tău. Dumnezeule, cînta-voi Ţie întru alăută, Sfîntul lui Israil.
Voi folosi încă şi obişnuitele organe, ţesînd cîntarea de laudă.
23 Bucura-se-vor buzele mele cînd voi cînta Ţie şi sufletul meu, pe care l-ai mîntuit.
24 Şi încă şi limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, cînd se vor ruşina şi se vor înfrunta cei ce caută mie cele rele.
Totdeodată, mai-nainte grăieşte pieirea Babilonului, ce s-a făcut de Chirus Persul[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi chemarea înapoi a Iudeilor. Şi zice: După ce se vor prăpădi aceia, eu voi dobîndi întoarcere şi voi dănţui, bucurîndu-mă şi veselindu-mă, lăudînd facerile Tale de bine şi cugetînd neîncetat la legile Tale.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cirus III Cel Mare (559-529), împărat Persan. Perşii cuceresc Babilonul în anul 539 înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos, iar un an mai tîrziu Cirus îi liberează pe Iudei, îi ajută să se întoarcă acasă, înapoiază cele 5400 de obiecte de aur şi argint răpite de Nabucodonosor din Biserică şi porunceşte refacerea Bisericii lui Dumnezeu din Ierusalim (vezi Cartea întîi al lui Ezdra, 1:1-4). Este unealtă a lui Dumnezeu, Care zice: „Eu Însumi îi spun lui Cirus «păstorul Meu»” (Isaia, 44:28).