[patinina34]

9 Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite.
Umple - zice - de veselie urechile mele, fiindcă făgăduieşti curăţire desăvîrşită, ca să străbată îndulcirea prin toate părţile trupului, şi oasele, smerite acum de reaua pătimire, să înflorească iarăşi şi să-şi ia a loru-şi vîrtute.
10 Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le!
Să nu vezi - zice - fărădelegile îndrăznite de mine, ci pe mine, cel ce mă tînguiesc pentru acestea.
11 Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele!
Adică: De vreme ce am primit bătrîneţele păcatului, înnoieşte-mă cu a Ta iubire de oameni! Prin Iezechil Proorocul, Stăpînul a făgăduit acestea şi celor porniţi în Babilon: „Le voi da lor - zice - inimă nouă şi duh nou.” Iar „duh nou” nu Îl zice pe Cel Preasfînt, ci pornirea cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică: Deprinzîndu-vă şi învăţîndu-vă prin această pedeapsă îndelungată ce fel de roade odrăsleşte păcatul, vă voi face a alege fapta bună. Acest lucru a cerut aici şi Fericitul David: să se înnoiască inima lui cea vătămată şi să se întărească partea cuvîntătoare, ca iarăşi să alerge pe calea dumnezeiască.
12 Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!
Prin cuvintele acestea, ne-am învăţat arătat că David nu fusese lipsit de darul Preasfîntului Duh: fiindcă nu se roagă a-l lua înapoi, ca unul ce s-a golit de dînsul, ci cere să nu se lipsească de acesta, nici să se facă departe de dumnezeiasca purtare de grijă. Căci „faţă” a numit aici dumnezeiasca purtare de grijă.
13 Dă-mi înapoi bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte!
Se ruga să aibă ceea ce nu pierduse, adică darul Duhului, iar acum se roagă a lua ceea ce lepădase. Şi aceasta era veselia întru Dumnezeu: De toată veselia - zice - mă bucuram cînd aveam îndrăzneală către Tine, Stăpîne! - iar acum sînt lipsit de inimă bună, robia îndulcirii golindu-mă de aceasta. Încît Te rog ca mintea mea, care s-a robit de patimi, să ia din nou stăpînirea mai dinainte împotriva acestora. Că „duh stăpînitor” iarăşi a numit aici gîndul de sine stăpînitor.
14 Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Zice: Dobîndind iarăşi a Ta iubire de oameni, voi fi întîi chip şi pildă de pocăinţă celor ce îmbrăţişează viaţa fără de lege. Voi fi propovăduitor al bunătăţii Tale, îndemnînd pe oamenii necredincioşi şi nelegiuiţi să alerge a se ruga Ţie.
15 Izbăveşte-mă de sîngiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele!
Adeseori întoarce întru pomenire uciderea lui Urie. Acest lucru l-a arătat şi la începutul Psalmului, zicînd: „Păcatul meu înaintea mea este pururea.”
Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Grăi-va limba mea milostenia Ta.” Şi zice: După ce am dobîndit lăsarea, nu voi tăcea, ci Te voi lăuda şi voi povesti darurile Tale.
16 Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta.
Păcatul are fire să lege limba, să închidă gura, să silească a se sugruma şi a tăcea. Deci Proorocul se roagă să se împărtăşească, prin lăsarea păcatului, de îndrăzneala mai dinainte şi să-şi pornească limba spre cîntarea de laudă.
17 Că, de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi.
Împreună-glăsuiesc şi acestea cu cele zise în Psalmul trecut, căci acolo am auzit pe Dumnezeul tuturor zicînd: „Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi.” După ce a auzit acest lucru de la dumnezeiescul glas, dumnezeiescul David a zis după cuviinţă: „De ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat, arderi de tot nu vei binevoi”, căci Tu ai zis că nu-Ţi sînt plăcute jertfele de dobitoace. De aceea, voi aduce lucrarea de cele sfinţite, cea plăcută Ţie:
18 Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Zice: Smerenia cugetului este jertfă primită Ţie, Dumnezeul nostru. Pentru aceea - după ce am smerit inima mea foarte, ca şi cum aş fi zdrobit-o şi prea aş fi subţiat-o - voi aduce jertfa plăcută Ţie. Cuvintele acestea le-au rostit şi Fericiţii Tineri în cuptor: „Cu inimă zdrobită - zice - şi cu duh de smerenie să fim primiţi înaintea Ta, ca nişte arderi de tot de berbeci şi de viţei graşi.” Încît şi de aici este arătat că Psalmul are proorocie a celor ce aveau să se întîmple în Babilon şi învăţătură care se potriveşte acelora, că acei Tineri viteji au adus Stăpînului jertfa plăcută lui Dumnezeu după ce au învăţat de aici smerirea cugetului şi zdrobirea inimii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]raţională