[patinina34]

5 Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
De demult, dintru începutul lumii - zice - păcatul a stăpînit peste fire, căci călcarea poruncii a fost înainte de zămislirea Evei: Adam a cunoscut-o pe Eva ca muiere a lui după călcarea poruncii, şi după dumnezeiasca hotărîre şi după izgonirea din Rai, şi, zămislind, a născut pe Cain. Deci voieşte să spună că, stăpînind peste strămoşii noştri, păcatul a lucrat cale şi drum prin neamul omenesc. Aceasta o zice şi Fericitul Pavel: „Prin om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat - moartea, pentru care toţi am păcătuit.” Aceasta a zis-o şi Dumnezeul tuturor către prea-minunatul Noe: „Se pleacă mintea omului cu sîrguinţă spre cele rele, din tinereţe, în toate zilele.” Prin toate acestea ne învăţăm că lucrarea păcatului nu este firească - fiindcă, dacă ar fi fost aşa, apoi am fi slobozi de pedeapsă - ci firea se pleacă spre a greşi fiind supărată de patimi. Socoteala biruieşte însă, cînd ia ajutătoare ostenelile.
Deci să nu prihăneşti nunta şi să numeşti împărtăşirea nunţii nelegiuire, precum oarecari au socotit nebuneşte, aşa înţelegînd ei pe acest „întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”. Căci aici vorbeşte de fărădelegea îndrăznită de strămoşii noştri de demult şi zice că ea s-a făcut izvor al curgerilor acestora, adică: dacă aceia n-ar fi păcătuit, nu ar fi primit moartea ca certare a păcatului şi, nefiind muritori, ar fi fost deasupra stricăciunii. Împreună cu nestricăciunea s-ar fi unit negreşit şi nepătimirea, alături de care păcatul n-ar mai fi avut loc. De vreme ce au păcătuit însă, s-au dat stricăciunii şi au născut copii stricăcioşi, cărora le urmează poftele şi fricile, îndulcirile şi scîrbele, mînia şi pizma. Împotriva acestora şi a celor ce răsar dintru acestea se nevoieşte gîndul şi, dacă biruieşte, se propovăduieşte, este lăudat şi se încununează cu cununi de biruinţă. Iar biruindu-se, se face de ruşine şi pătimeşte osînde. Iar în loc de „m-am zămislit”, Simmah a pus: „m-am născut”.
6 Că, iată, adevărul ai iubit.
Zice: Aşa judeci: pe unii îi munceşti, iar pe alţii îi încununezi, fiindcă iubeşti adevărul. Deci Tu, Cel ce iubeşti adevărul şi şti neputinţa firii, dă-le iertare celor ce cer doctoriile!
7 Cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie.
Eu însă nu mă socotesc vrednic de nici o iertare, fiind nemulţumitor, după atîtea daruri: nu numai că m-ai aşezat în scaunele împărăteşti, ci m-ai învrednicit de darul proorociei, mi-ai arătat cele ce or să fie după multă vreme, ca să-i învăţ şi pe alţii înomenirea Fiului Tău cel Unul Născut, şi mîntuitoarea Patimă, şi Învierea, şi mîntuirea lumii, şi lăsarea păcatelor şi darurile prea-cinstite şi dumnezeieşti ale Sfîntului Botez. După ce m-am învăţat acestea toate de la Preasfîntul Tău Duh, Te rog să mă împărtăşeşti de darul de care strig mai-nainte vestindu-l altora:
8 Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai mult decît zăpada mă voi albi.
Că numai singur darul Botezului poate să facă această curăţire, pe care Domnul tuturor S-a făgăduit că o va da, zicînd şi prin Isaia Proorocul: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi cele rele din inimile voastre.” Şi, după puţin: „Şi, de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi.” Însuşi marele David mai-nainte vesteşte acestea în Psalmul 67: „Căci, cînd desparte Cel ceresc împăraţii, ca zăpada se vor albi în Selmon.” Deci aceasta o zice şi aici: Am trebuinţă de darul Botezului, ce va să se dea tuturor oamenilor, căci acela singur poate să mă spele cu de-adinsul şi să-mi dea albeaţa zăpezii.
Iar că isopul nu dădea nici o lăsare a păcatelor e lesne a ne învăţa din Scripturile lui Moisi. Că Legea nu îl curăţea cu stropiri împrejur pe ucigaşul de oameni, pe tîlhar şi pe hoţul de nunţi străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci îl supunea sub pedepsele cele mai de pe urmă. Deci isopul este închipuirea altor lucruri, amintind că în Egipt au stropit pe praguri sîngele oii cu mănunchi de isop, scăpînd din mîinile pierzătorului.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iar acelea erau închipuire a mîntuitoarelor Patimi, întru care este şi sînge, şi lemn mîntuitor, şi întru care se dăruieşte mîntuire celor ce se apropie cu credinţă.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarul

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Atunci s-a aşezat Sărbătoarea Paştilor, înainte de uciderea celor întîi-născuţi ai Egiptenilor, cum citim: „Şi - cînd vă vor zice copiii voştri: Ce înseamnă rînduiala aceasta? - să le spuneţi: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, Care în Egipt a trecut pe lîngă casele fiilor lui Israil, cînd a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit" (Ieşirea, 12:26, 27).