[patinina34]

6 Cei ce nădăjduiesc spre puterea lor întru mulţimea bogăţiei lor se fălesc.
Eu - zice - mă tem şi mă cutremur de ziua aşteptată, iar voi, cei ce sînteţi îndestulaţi de bogăţie, nu aveţi nici o grijă de aceea şi - mult fălindu-vă cu trufia bogăţiei - vă bizuiţi la cele ce curg ca la nişte statornice.
7 Fratele nu izbăveşte, au izbăvi-va omul? Nu va da lui Dumnezeu îmblînzire pentru sine şi preţul răscumpărării sufletului său.
Şi se cădea să ştiţi voi că nici fapta bună şi buna-credinţă a strămoşilor, nici a fraţilor, nu-i foloseşte pe cei goi de acestea, şi nici că este cu putinţă, după ducerea de aici, să dobîndiţi mîntuirea cu bani. Căci bogăţia bărbatului este izbăvire şi răscumpărare a lui doar în viaţa de acum, după cum zice înţeleptul. Aducînd sfătuirea aceasta celor ce folosesc rău bogăţia, mută cuvîntul către lucrătorii faptei bune, şi zice:
8 Şi s-a ostenit în veac
9 şi va fi viu întru sfîrşit, nu va vedea stricăciune,
10 cînd va vedea pe cei înţelepţi murind.
Că cel ce a răbdat sudorile pentru buna-credinţă şi pentru dreptate şi a primit asupră-şi ostenelile pentru veşnicele bunătăţi are rod al ostenelilor viaţa nepieritoare şi nu se va împărtăşi cu cei înţelepţi ai lumii - pe care cuvîntul apostolesc îi numeşte „nebuni” - de veşnica stricăciune şi de munca de-a pururea.
Împreună nebunul şi cel fără de minte vor pieri
Că aceştia – zice - care se numesc „înţelepţi”, neaflînd nici un folos din înţelepciune, vor pătimi aceeaşi pieire împreună cu cei neînvăţaţi. Că aşa a tălmăcit Simmah: „Împreună vor pieri cel fără de minte şi cel neînvăţat.” Şi numeşte „fără de minte” pe cel ce se zice înţelept, dar nu voieşte a pricepe cum se cuvine; şi „neînvăţat” - pe cel ce este nedeprins întru înţelepciune, dar trăieşte întru răutate.
şi vor lăsa străinilor bogăţia lor.
11 Şi mormînturile lor sînt casele lor în veac, locaşuri ale lor în neam şi în neam.
Şi, lipsindu-se nu numai de înţelepciune, ci şi de stăpînire şi de toată bogăţia, vor primi sfîrşitul vieţii, trimiţîndu-se din casele cele strălucite la mormînturi şi fiind siliţi a locui în veac întru acestea.
Numitu-şi-au numele lor pe pămînturi.
Din numele lor - zice - s-au numit avuţiile lor: a cutăruia este casa, şi a cutăruia este ţarina şi al cutăruia este robul. Dar, schimbîndu-se stăpînii, odată cu stăpînirea se schimbă şi numirea. Şi prin toate cuvîntul ne învaţă să nu nădăjduim la acestea de faţă, ci să purtăm grija de cele ce or să fie.
12 Şi omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor.
Pricina acestei nebunii - zice - este că noi nu voim să pricepem a noastră cinste şi vrednicie, dată nouă de la Dumnezeu, ci am îmbrăţişat viaţa dobitocească şi fierească[COLOR=#800080][1][/COLOR].
13 Această cale a lor sminteală este lor,
Şi au căzut întru această necuvîntare, căci prea-rău au avut năravul dintru început şi s-au abătut spre faptele cele rele - căci „cale” a numit faptele.
şi după aceasta în gurile lor bine vor voi.
După ducerea de aici se vor căi, dar fără nici un folos dintru aceasta.
14 Ca nişte oi în iad s-au pus, moartea îi va paşte pe dînşii.
Simmah a tălmăcit acest stih mai luminat: „S-au rînduit pe sine ca nişte oi ale iadului, moartea îi va paşte pe dînşii.” Că ei mai-nainte şi-au pricinuit loru-şi muncile şi au ales mai mult moartea decît viaţa.
Şi-i vor stăpîni pe ei cei drepţi dimineaţa, şi ajutorul lor se va învechi în iad. Din slava lor s-au scos.
Iar cei ce au fost nedreptăţiţi şi defăimaţi de dînşii vor avea stăpînire asupra lor, nu după multă vreme, că se vor da morţii, lipsiţi de toată buna-norocire de mai-nainte. Şi împreună-glăsuieşte cu acestea şi pilda Domnului, care îl arată pe Lazăr în sînurile lui Avraam, iar pe trufaşul acela bogat - muncindu-se amar şi făcîndu-se rugător al săracului. Aşa, după ce a povestit sfîrşitul acelora, aduce rugăciune lui Dumnezeu şi cere să nu pătimească aceeaşi săvîrşire. Şi zice aşa:
15 Însă Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului, cînd mă va apuca.
Apoi, aduce învăţătură şi sfătuire celor ce vieţuiesc cu sărăcie şi se necăjesc pentru trufia bogaţilor:
16 Nu te teme cînd se va îmbogăţi omul sau cînd se va înmulţi slava casei lui!
17 Căci, cînd va muri el, nu va lua toate, nici se va pogorî cu dînsul slava lui.
Să nu socoteşti ceva mare - zice – buna-norocire de faţă, că bogăţia cea vestită nu e statornică, şi cei ce pentru aceasta ridică sprîncenele şi umflă bucile obrazului se vor da la moarte puţin mai pe urmă, după ce le vor lăsa pe toate.
18 Că sufletul lui în viaţa lui se va blagoslovi.
Zice: Cît e viu, oarecari îl fericesc pe cel îndestulat de bogăţie, dar după ce moare îl numesc de trei ori ticălos.
Mărturisi-se-va ţie, cînd vei face bine lui.
Simmah a zis mai luminat acest stih: „Lăuda-te-vor pe tine dacă le vei face bine.” Că aceasta e adevărata laudă, ca - nu numai trăind, ci şi după ce s-a săvîrşit - să fie de-a pururea pomenit şi mult-vestit. Şi vrednic de asemenea laude este cel ce şi-a iconomisit bogăţia spre al său folos, căci facerea de bine aleargă înapoi către însuşi făcătorul de bine.
19 Intra-va pînă la neamul părinţilor săi, pînă în veac nu va vedea lumină.
În loc de „intra-va”, cei trei au tălmăcit: „vei intra”. Şi zice: Vei vedea pe acesta de care am zis: „nu te teme cînd se va îmbogăţi omul” că va suferi aceeaşi moarte cu părinţii lui şi se va lipsi nu numai de lumina de acum, ci şi de cea veşnică.
20 Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor.
Iar pricina acestora este viaţa dobitocească, pe care au ales-o cei mai mulţi din oameni, după ce au lepădat cinstea dată de Dumnezeu. Căci, zicîndu-se şi numindu-se cuvîntători, au iubit necuvîntarea şi dobitocia.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]de fiară