View Single Post
  #93  
Vechi 02.01.2009, 09:37:17
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 44

TÎLCUIREA PSALMULUI 44
Întru sfîrșit, pentru cei ce se vor schimba. Fiilor lui Core, spre înțelegere. Cîntare pentru Cel iubit.
După ce în Psalmul trecut proorocescul cuvînt mai-nainte le-a zis pe cele de scîrbă, de aici înainte le vestește pe cele de bucurie, mîngîindu-i și învățîndu-i pe cei mîhniți că vor birui, și vor petrece întru biruință și vor dobîndi ajutorul de la Dumnezeu, pînă ce dintru dînșii va odrăsli după trup Fiul cel iubit și va neguțători neamurilor schimbarea. Căci „iubit” numește pe Fiul lui Dumnezeu. Așa zice și dumnezeiescul Isaia: „Vie s-a făcut Celui iubit, în loc gras.” Aceasta și Însuși Tatăl a propovăduit pentru Fiul: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Prin Sfîntul Botez, Acesta avea să dăruiască neamurilor schimbarea. Pentru ele mai-nainte vestește Psalmul de față, cărora le și poruncește să-i uite pe dumnezeii părintești și să-L laude pe adevăratul Dumnezeu. Simmah i-a numit „flori” pe cei ce se vor schimba, iar Achila și Teodotion - „crini”. Florile și crinii sînt odrasle ale verii, iar venirea Mîntuitorului este vară duhovnicească, întru care, după proorocia Isaiei, s-a veselit pustia cea de demult și a înflorit ca și crinul. Pentru acestea mai-nainte grăiește proorocia Psalmului, arătîndu-L săditor și lucrător al pustiei pe Hristos, Cel ce a schimbat-o și a arătat-o aducătoare de roadă.
Răspuns-a inima mea cuvînt bun,
Că, hrănindu-mă întru cuvinte duhovnicești, asemenea izbucniri trimit în sus și astfel de cuvinte rostesc.
grăiesc eu lucrurile mele Împăratului.
Pe Cine a numit scriptura de mai sus „iubit”, începutul Psalmului Îl numește „Împărat”. Iar lucru al proorociei este cuvîntul adevărat care mai-nainte vestește pe cele ce vor să fie. Deci zice: Pentru Împăratul acesta grăiesc eu. Și - învățînd că nu rostește cuvinte omenești, ci dumnezeiești - a adăugat:
Limba mea este trestie a Scriitorului ce scrie degrab.
Zice: Nimic al meu nu grăiesc, nici nu aduc nașteri ale minții mele, ci limba mea este slujitoare altei lucrări și ea se aseamănă unei trestii prin care Duhul Scriitorului celui grabnic scrie cele ce voiește. Apoi Proorocul, după ce L-a arătat pe Cel ce grăia printr-însul, începe proorocia așa:
2 Împodobit ești cu frumusețea mai mult decît fiii oamenilor, vărsatu-s-a dar întru buzele Tale. Pentru aceasta Te-a blagoslovit pe Tine Dumnezeu în veac.
Zice: Tu - pe Care Te-am numit „Împărat”, pe Care prin deasupra-scriere Te-am numit „iubit” - biruiești cu frumusețea firea oamenilor și reverși izvoare de înțelepciune veșnice. Și ni se cuvine a ști că proorocescul cuvînt nu le-a arătat pe cele dumnezeiești ale Stăpînului Hristos, ci pe cele omenești. Că nu L-ar fi asemănat oamenilor pe Dumnezeu-Cuvîntul, nici n-ar fi zis că Acesta primește blagoslovenia de la Dumnezeu, El Însuși fiind adîncul bunătăților, Care izvorăște blagoslovenie credincioșilor. Deci prin cuvintele acestea mai-nainte le-a vestit pe cele omenești ale Stăpînului Hristos. Și să nu zică nimeni din ceea parte că Proorocii au grăit împotrivă unii altora, auzindu-l pe Isaia: „L-am văzut pe Dînsul, și nu avea chip, nici frumusețe, ci chipul Lui era ne-cinstit, lipsind mai mult decît fiii oamenilor.” Căci acelea mai-nainte glăsuiesc Crucea și Patimile, care sînt pline de batjocorire și de ocară. Pentru aceasta a și adăugat Proorocul: „Om întru rană fiind și știind a suferi slăbiciune, S-a necinstit și nu S-a socotit…” și celelalte de aici înainte, care vestesc Patima. Iar Psalmul numește „frumusețe” a Lui nu pe aceea a trupului, ci pe a faptei bune și a toată dreptatea, care n-a primit întinăciune de păcat, ci este slobodă de toată întinăciunea.
3 Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice,
4 cu podoaba Ta și cu frumusețea Ta. Și încordează-Te, și sporește și împărățește
Înfățișînd frumusețea și înțelepciunea, arată și puterea și într-armarea Lui, cu care i-a pierdut pe cei împotrivnici, învățîndu-ne lucrul mai prea-slăvit decît toate, și anume că însăși frumusețea, și într-armarea și puterea sînt ale Lui. Căci zice: „Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu frumusețea Ta și cu podoaba Ta”. Și - după ce a zis: „Încordează-Te, și sporește și împărățește” - îndată a adăugat:
pentru adevăr, și blîndețe și dreptate.
Prin acestea ne învață arătat că adevărul, blîndețea, dreptatea, frumusețea, puterea, într-armarea și biruința sînt ale Lui. Și este cu putință a auzi pe Însuși Domnul zicînd: „Învățați-vă de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.” Și iarăși: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața.” Și - către dumnezeiescul Ioan: „Lasă acum, că așa se cade nouă, a plini toată dreptatea.” Prin acestea, a pierdut tirania dracilor, a dezlegat moartea și a dăruit mîntuire credincioșilor.
Și Te va povățui minunat dreapta Ta.
Că, de vreme ce a pomenit de sabie, prin urmare a făcut și pomenirea dreptei. Iar „dreaptă” a Lui sînt sfaturile Lui cele drepte, pe care folosindu-le, nu a primit asuprirea păcatului.
5 Săgețile Tale ascuțite-s, Puternice, noroade sub Tine vor cădea, în inima vrăjmașilor Împăratului.
Graiurile sînt cu iperbaturi (adică împletite). Și zice: Cu săgeți ascuțite îi săgetezi pe neprieteni cu bună nimereală și inimile lor le pătrunzi. Pentru că „săgețile Tale ascuțite-s, Puternice, în inima vrăjmașilor Împăratului” și, rănindu-se aceștia, noroadele tiranisite de ei vor cădea sub Tine, aducîndu-Ți Ție îndatorita închinăciune. Astfel, mai-nainte vestindu-le pe cele făcute după înomenire, proorocescul cuvînt vestește apoi firea Dumnezeu-Cuvîntului ce S-a făcut om:
6 Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiagul dreptății este toiagul Împărăției Tale.
De vreme ce mai smerite decît dumnezeiasca vrednicie erau cele zise mai sus: „frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor” și: „pentru aceasta Te-a blagoslovit pe Tine Dumnezeu în veac” - după cuviință ne învață acum că Hristos este și Dumnezeu, și Împărat veșnic, și că n-a luat nici început, nici nu va lua sfîrșit, căci acest lucru arată cuvîntul „veșnic”. Pentru aceea și Simmah L-a numit pe Dînsul „veșnic”: „Scaunul Tău, Dumnezeule, este veșnic.” Ne învață însă și dreptatea Împărăției, că „toiagul îndreptării este toiagul împărăției Tale”. Apoi, iarăși către cele omenești se pogoară:
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote