[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 44

Întru sfîrşit, pentru cei ce se vor schimba. Fiilor lui Core, spre înţelegere. Cîntare pentru Cel iubit.

După ce în Psalmul trecut proorocescul cuvînt mai-nainte le-a zis pe cele de scîrbă, de aici înainte le vesteşte pe cele de bucurie, mîngîindu-i şi învăţîndu-i pe cei mîhniţi că vor birui, şi vor petrece întru biruinţă şi vor dobîndi ajutorul de la Dumnezeu, pînă ce dintru dînşii va odrăsli după trup Fiul cel iubit şi va neguţători neamurilor schimbarea. Căci „iubit” numeşte pe Fiul lui Dumnezeu. Aşa zice şi dumnezeiescul Isaia: „Vie s-a făcut Celui iubit, în loc gras.” Aceasta şi Însuşi Tatăl a propovăduit pentru Fiul: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Prin Sfîntul Botez, Acesta avea să dăruiască neamurilor schimbarea. Pentru ele mai-nainte vesteşte Psalmul de faţă, cărora le şi porunceşte să-i uite pe dumnezeii părinteşti şi să-L laude pe adevăratul Dumnezeu. Simmah i-a numit „flori” pe cei ce se vor schimba, iar Achila şi Teodotion - „crini”. Florile şi crinii sînt odrasle ale verii, iar venirea Mîntuitorului este vară duhovnicească, întru care, după proorocia Isaiei, s-a veselit pustia cea de demult şi a înflorit ca şi crinul. Pentru acestea mai-nainte grăieşte proorocia Psalmului, arătîndu-L săditor şi lucrător al pustiei pe Hristos, Cel ce a schimbat-o şi a arătat-o aducătoare de roadă.
Răspuns-a inima mea cuvînt bun,
Că, hrănindu-mă întru cuvinte duhovniceşti, asemenea izbucniri trimit în sus şi astfel de cuvinte rostesc.
grăiesc eu lucrurile mele Împăratului.
Pe Cine a numit scriptura de mai sus „iubit”, începutul Psalmului Îl numeşte „Împărat”. Iar lucru al proorociei este cuvîntul adevărat care mai-nainte vesteşte pe cele ce vor să fie. Deci zice: Pentru Împăratul acesta grăiesc eu. Şi - învăţînd că nu rosteşte cuvinte omeneşti, ci dumnezeieşti - a adăugat:
Limba mea este trestie a Scriitorului ce scrie degrab.
Zice: Nimic al meu nu grăiesc, nici nu aduc naşteri ale minţii mele, ci limba mea este slujitoare altei lucrări şi ea se aseamănă unei trestii prin care Duhul Scriitorului celui grabnic scrie cele ce voieşte. Apoi Proorocul, după ce L-a arătat pe Cel ce grăia printr-însul, începe proorocia aşa:
2 Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor, vărsatu-s-a dar întru buzele Tale. Pentru aceasta Te-a blagoslovit pe Tine Dumnezeu în veac.
Zice: Tu - pe Care Te-am numit „Împărat”, pe Care prin deasupra-scriere Te-am numit „iubit” - biruieşti cu frumuseţea firea oamenilor şi reverşi izvoare de înţelepciune veşnice. Şi ni se cuvine a şti că proorocescul cuvînt nu le-a arătat pe cele dumnezeieşti ale Stăpînului Hristos, ci pe cele omeneşti. Că nu L-ar fi asemănat oamenilor pe Dumnezeu-Cuvîntul, nici n-ar fi zis că Acesta primeşte blagoslovenia de la Dumnezeu, El Însuşi fiind adîncul bunătăţilor, Care izvorăşte blagoslovenie credincioşilor. Deci prin cuvintele acestea mai-nainte le-a vestit pe cele omeneşti ale Stăpînului Hristos. Şi să nu zică nimeni din ceea parte că Proorocii au grăit împotrivă unii altora, auzindu-l pe Isaia: „L-am văzut pe Dînsul, şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Lui era ne-cinstit, lipsind mai mult decît fiii oamenilor.” Căci acelea mai-nainte glăsuiesc Crucea şi Patimile, care sînt pline de batjocorire şi de ocară. Pentru aceasta a şi adăugat Proorocul: „Om întru rană fiind şi ştiind a suferi slăbiciune, S-a necinstit şi nu S-a socotit…” şi celelalte de aici înainte, care vestesc Patima. Iar Psalmul numeşte „frumuseţe” a Lui nu pe aceea a trupului, ci pe a faptei bune şi a toată dreptatea, care n-a primit întinăciune de păcat, ci este slobodă de toată întinăciunea.
3 Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice,
4 cu podoaba Ta şi cu frumuseţea Ta. Şi încordează-Te, şi sporeşte şi împărăţeşte
Înfăţişînd frumuseţea şi înţelepciunea, arată şi puterea şi într-armarea Lui, cu care i-a pierdut pe cei împotrivnici, învăţîndu-ne lucrul mai prea-slăvit decît toate, şi anume că însăşi frumuseţea, şi într-armarea şi puterea sînt ale Lui. Căci zice: „Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu frumuseţea Ta şi cu podoaba Ta”. Şi - după ce a zis: „Încordează-Te, şi sporeşte şi împărăţeşte” - îndată a adăugat:
pentru adevăr, şi blîndeţe şi dreptate.
Prin acestea ne învaţă arătat că adevărul, blîndeţea, dreptatea, frumuseţea, puterea, într-armarea şi biruinţa sînt ale Lui. Şi este cu putinţă a auzi pe Însuşi Domnul zicînd: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” Şi iarăşi: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Şi - către dumnezeiescul Ioan: „Lasă acum, că aşa se cade nouă, a plini toată dreptatea.” Prin acestea, a pierdut tirania dracilor, a dezlegat moartea şi a dăruit mîntuire credincioşilor.
Şi Te va povăţui minunat dreapta Ta.
Că, de vreme ce a pomenit de sabie, prin urmare a făcut şi pomenirea dreptei. Iar „dreaptă” a Lui sînt sfaturile Lui cele drepte, pe care folosindu-le, nu a primit asuprirea păcatului.
5 Săgeţile Tale ascuţite-s, Puternice, noroade sub Tine vor cădea, în inima vrăjmaşilor Împăratului.
Graiurile sînt cu iperbaturi (adică împletite). Şi zice: Cu săgeţi ascuţite îi săgetezi pe neprieteni cu bună nimereală şi inimile lor le pătrunzi. Pentru că „săgeţile Tale ascuţite-s, Puternice, în inima vrăjmaşilor Împăratului” şi, rănindu-se aceştia, noroadele tiranisite de ei vor cădea sub Tine, aducîndu-Ţi Ţie îndatorita închinăciune. Astfel, mai-nainte vestindu-le pe cele făcute după înomenire, proorocescul cuvînt vesteşte apoi firea Dumnezeu-Cuvîntului ce S-a făcut om:
6 Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiagul dreptăţii este toiagul Împărăţiei Tale.
De vreme ce mai smerite decît dumnezeiasca vrednicie erau cele zise mai sus: „frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor” şi: „pentru aceasta Te-a blagoslovit pe Tine Dumnezeu în veac” - după cuviinţă ne învaţă acum că Hristos este şi Dumnezeu, şi Împărat veşnic, şi că n-a luat nici început, nici nu va lua sfîrşit, căci acest lucru arată cuvîntul „veşnic”. Pentru aceea şi Simmah L-a numit pe Dînsul „veşnic”: „Scaunul Tău, Dumnezeule, este veşnic.” Ne învaţă însă şi dreptatea Împărăţiei, că „toiagul îndreptării este toiagul împărăţiei Tale”. Apoi, iarăşi către cele omeneşti se pogoară: