[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 39


Întru sfîrşit, Psalmul lui David.

Oarecari au luat Psalmul acesta pentru Fericitul Ieremia, oarecari - pentru minunatul Daniil, fiindcă amîndoi au fost aruncaţi în groapă, iar începutul Psalmului pomeneşte de „groapă”. Şi, luînd ei aminte la un grai, s-au răsturnat întru această înţelegere. Alţii au zis că Psalmul li se potriveşte celor robiţi ce au locuit în Babilon. Iar eu socotesc că s-a scris acesta cu închipuire pentru cele întîmplate lui David, dar se aduce şi către toată firea oamenilor, care a primit nădejdile învierii de la Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru. Către această înţelegere ne povăţuieşte pe noi dumnezeiescul Pavel, pomenind oarecari graiuri ale Psalmului pus înainte întru Epistola către Evrei.
Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul, şi a luat aminte la mine.
2 Şi a auzit glasul cererii mele şi m-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului.
Graiurile acestea se potrivesc şi Fericitului David, căci sînt împreună-glăsuitoare cu Psalmul rînduit mai-nainte. Că întru acela zicea: „Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea. Ascultă lacrimile mele, să nu taci. Slăbeşte-mă, ca să răsuflu mai-nainte de a mă duce, şi mai mult nu voi fi”, iar mai sus a zis: „Care este răbdarea mea acum? Au nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.” Iar aici zice, ca şi cum i s-ar fi primit rugăciunea şi i s-ar fi dat cererea: „Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul, şi a luat aminte la mine”, adică: După ce S-a întors de către păcatul meu, mi-a arătat faţă blîndă şi a auzit cererea mea. Şi ce a făcut după ce a auzit-o? „M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului.” Aşa are obicei dumnezeiasca Scriptură să numească primejdiile cele prea-mari, precum am zis şi puţin mai-nainte.
Deci, după cum am zis, acestea se potrivesc cu închipuire pătimirilor lui David şi facerilor de bine către dînsul. Dar se potriveşte mai cu covîrşire firii oamenilor - ce se pogorîse întru însuşi fundul pămîntului, şi se trimisese la moarte, şi s-a tras în sus prin înomenirea Mîntuitorului nostru, şi s-a scos şi a primit nădejdile învierii - acesteia se potriveşte aşadar să zică: „Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul, şi a luat aminte la mine. Şi a auzit rugăciunea mea şi m-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului.” „Groapă a ticăloşiei” s-a numit după cuviinţă moartea, fiind plină de stricăciune, iar „tină a noroiului” - păcatul, fiindcă sloboade multă rea putoare şi opreşte drumul cel drept al oamenilor. Dar ce ţi-a mai dăruit după ce te-a izbăvit de primejdii?
Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei.
Că nu m-a lăsat să mă clatin, şi să mă port împrejur şi să înconjur, ci mi-a făcut starea întemeiată, că zice: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Şi „a îndreptat paşii mei” şi m-a făcut a alerga fără oprire pe calea dreptăţii; căci, după ce m-a slobozit de rătăcire, mi-a arătat calea cea dreaptă a adevărului.
3 Şi a băgat în gura mea cîntare nouă, cîntare Dumnezeului nostru.
Că, în locul slujbei păgîneşti a idolilor, m-am învăţat a lăuda pe Cel ce este Dumnezeu adevărat şi a-I aduce cîntare nouă, care se potriveşte facerilor de bine celor noi: căci nu-L mai rog plîngînd, ci Îl laud pentru facerile de bine.
Vedea-vor mulţi, şi se vor teme şi vor nădăjdui spre Domnul.
Fiindcă vorbeşte acestea către faţa celor ce au dobîndit mîntuirea, Proorocul zice după cuviinţă: Cei ce n-au gustat încă bunătăţile, văzîndu-le, se vor teme, iar apoi, întărindu-se cu nădejdea, vor căpăta de la Dumnezeu mîntuirea.
4 Fericit - bărbatul căruia numele Domnului este nădejdea lui şi nu a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase.
Deşertăciunile acestea le-a pomenit Proorocul şi în Psalmul dinainte: „Însă toate sînt deşertăciune, tot omul ce viază.” Şi iarăşi: „Însă în deşert se tulbură.” Deci şi aici fericeşte pe cel ce le-a defăimat pe acestea de faţă şi a cîştigat în locul tuturor nădejdea dumnezeiască.
5 Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunilor Tale şi gîndurilor Tale nu este cine să se asemene. Vestit-am şi am grăit: Înmulţitu-s-au mai mult decît numărul.
Zice: Minunile făcute de puterea Ta biruiesc tot numărul şi toată povestirea. Nu este altul ca Tine să facă asemenea lucruri, că prea-mari şi prea-frumoase sînt făpturile Tale, şi cele iconomisite de purtarea Ta de grijă biruiesc laudele oamenilor: cele din Egipt, cele din pustie, cele de pe vremea lui Moisi, cele din vremea lui Iisus (Navi), cele din vremea lui Samuil şi cele mai de demult decît acestea: din vremea lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, împărăţia lui Iosif, cea iconomisită prin robie, şi celelalte, ca să nu le povestesc pe fiecare. Dar cea făcută acum este mai minunată decît toate acestea, că nu unui om sau unui neam, ci tuturor neamurilor le neguţătoreşti mîntuirea şi - încetînd slujba Legii, care se potrivea neputinţei Iudeilor - ai dat Darul cel nou, ce legiuieşte slujba cea cuvîntătoare.
6 Jertfa şi prinosul nu ai voit, iar trupul mi l-ai întocmit. Arderile de tot pentru păcat nu ai căutat.
7 Atunci am zis: Iată, vin!
Cu acestea se uneşte sfătuirea apostolească: „Vă rog pe voi, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să arătaţi trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu”, adică slujba cea cuvîntătoare, că, în locul jertfelor Legii, Stăpînul a poruncit a sfinţi ale noastre mădulare. Şi văzînd – zice - darul acesta al Tău, m-am adus Ţie pe sine-mi, zicînd: „Iată, vin!” Fericitul Pavel ia cuvîntul acesta pentru Stăpînul Hristos, şi foarte după cuviinţă. Căci El este pîrga firii noastre, şi Lui cel dintîi I se cuvine să le zică pe ale noastre şi mai-nainte să închipuiască întru Sine pe acelea ce se cuvin făcute de noi. Aşa, El a venit la Botez întîi, arătîndu-ne nouă darul Botezului. Şi a spălat picioarele ucenicilor, punîndu-Se înainte nouă întîiul chip al smeritei cugetări. Pentru aceasta a zis către Ioan: „Lasă acum, că aşa este cu cuviinţă nouă, a plini toată dreptatea.” Deci Lui I Se potriveşte să le zică pe ale noastre, ca unui cap al trupului, ca unui Întîi Născut, după trup, între mulţi fraţi.