[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 37

Psalmul lui David, spre aducerea aminte, pentru Sîmbătă.

Întru alta, se află aşa: „Psalmul acesta îl cîntă aducîndu-şi aminte de ticăloşia pătimită pentru păcatul său, şi se roagă să dobîndească sîmbetire, adică odihnă din primejdii.” Pocăinţa sîrguincioasă a prea-dumnezeiescului David propovăduieşte deosebirea mărturisirii: nesuferind rana, întru mulţi Psalmi îşi pomeneşte nu doar păcatul, ci arată atît boala, cît şi vindecarea, aducînd oamenilor pricină de învăţătură. Deci şi în Psalmul acesta pomeneşte păcatul şi pedeapsa adusă asupră-i pentru vindecarea păcatului. Că s-au adus asupra lui multe ispite grele: junghierea lui Amnon, tirania lui Avesalom, sfaturile lui Ahitofel împotriva sa, ocările lui Semei şi celelalte cîte ne învaţă istoria.
Doamne, nu cu mînia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă pedepseşti!
Acest stih l-a făcut înainte-cuvîntare şi la Psalmul al 6-lea, rugîndu-se să fie pedepsit doctoriceşte, iar nu judecătoreşte, şi să se vindece cu doctorii dulci, nu cu unele iuţi.
2 Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi ai întărit peste mine mîna Ta.
Nu în zadar - zice - mă rog aceasta, ci văzînd aducîndu-se asupra mea grămezi de săgeţi şi mîna Ta asupră-mi stînd foarte, apăsîndu-mă şi foarte bătîndu-mă. Pe acest „ai întărit peste mine mîna Ta”, l-a pus din metafora celor ce muncesc pe cineva şi aduc asupră-i multe lovituri.
3 Nu este vindecare în trupul meu de către faţa urgiei Tale, nu este pace întru oasele mele de către faţa păcatelor mele.
Zice: Împungîndu-mă cu pedeapsa, îmi aduc aminte de păcat, plîng şi mă tînguiesc, şi dintru aceasta sufăr rea pătimire şi ticăloşie.
4 Că fărădelegile mele au covîrşit capul meu, ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine.
5 Împuţitu-s-au şi au putrezit ranele mele de către faţa nebuniei mele.
6 Ostenitu-m-am şi m-am gîrbovit pînă în sfîrşit, toată ziua mîhnindu-mă umblam.
M-a gîrbovit - zice - sarcina cea grea a păcatului şi mă mîhneşte reaua putoare a rănilor putrezite, pe care le-am primit cînd am aruncat de la mine înţelepciunea şi am slujit nebuniei. Pentru care, fiind lipsit de toată veselia şi dulceaţa, mă mîhnesc, şi mă scîrbesc totdeauna şi nu aflu schimbare a mîhnirii.
7 Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu.
Prin „şale”, a însemnat pofta, că de acestea sînt lipiţi rărunchii, prin care au fire a se porni poftele. Deci zice: S-au făcut mie pricină a acestor rele, căci nu spre trebuinţă, ci rău, spre curvie, am folosit pofta.
8 Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele.
Din pofta aceea - zice - am cules a mă gîrbovi la pămînt şi a mă tîngui totdeauna pentru chinuirile cele amare ale inimii mele. Pentru aceasta, după ce am schimbat lucrarea poftei, am făcut-o slujitoare dumnezeieştii Tale voi. Căci a adăugat:
9 Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea
Că, de vreme ce o dată am folosit-o rău, de-a pururea o voi afierosi poruncilor Tale.
şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.
10 Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a vîrtutea mea şi lumina ochilor mei, şi lumina nu este cu mine.
Zice: Vezi, Stăpîne, tînguirile mele şi lacrimile, vezi-mă că sînt clătinat, dezgolit de vîrtute, şi lipsit de lumină şi petrec întru amiază ca într-un întuneric. Prin acestea, însemnează două deodată: covîrşirea mîhnirii - pentru care nici lumina nu i se pare că este lumină - şi golirea de dumnezeiasca purtare de grijă, pe care a numit-o după cuviinţă „lumina ochilor”.
11 Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat, şi au stătut, şi cei mai de aproape ai mei departe de mine au stătut.
Iar Simmah a tălmăcit aşa acest stih: „Cei iubiţi ai mei şi prietenii mei împotrivă mi-au stat întru rană.” Zice: Unii din prieteni, văzînd a mea rană, au făcut lucrurile neprietenilor şi mi-au stat împotrivă arătat. Iar alţii, temîndu-se, s-au despărţit, neîmpărtăşindu-mă de ajutorul lor. Şi însemnează aici pe Ahitofel, care, nu numai că s-a despărţit de dînsul, ci a şi adus asupră-i acele sfătuiri pierzătoare. Încă şi alţii le-au lucrat pe acestea, iar mai vîrtos cea mai mare parte a lui Israil şi însăşi seminţia Iudei s-a ostăşit împreună cu Avesalom. Apoi, îndată după junghierea ucigătorului de tată, îşi porunceau unii altora să întreacă celelalte seminţii şi să întoarcă pe Împăratul David la palaturile împărăteşti.
12 Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.
După ce m-au văzut lipsit de prieteni, coseau asupra mea vrăjmăşiile, voind a mea junghiere.
13 Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.
14 Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
Istoria ne învaţă aceasta mai descoperit, pentru că - prihănind Avesalom hotărîrile tatălui său şi trăgîndu-i către sine dintre cei judecaţi de David pe cei biruiţi la judecată - Fericitul David răbda îndelung. Şi - pe cînd Semei îl ocăra şi îl împroşca cu vorbe şi cu pietre - el primea ocările tăcînd, iar pe Avesa, care se ispitea să pedepsească pe ticălos[COLOR=#800080][1][/COLOR], l-a oprit, zicînd: „Lăsaţi-l să mă blesteme, că Domnul i-a poruncit lui să blesteme pe David.”
15 Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit, Tu vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
16 Că am zis ca nu cîndva să se bucure de mine vrăjmaşii mei. Şi, cînd s-au clătinat picioarele mele, asupra mea mari au grăit.
Iar eu - zice - avînd răbdare, nădăjduiam spre Tine, dînd a mea judecată Ţie şi rugîndu-mă să nu mă fac bucurie vrăjmaşilor, nici biruirea mea să nu se facă lor pricină de trufie.
17 Că eu spre bătăi gata sînt, şi durerea mea înaintea mea este pururea.
Zice: Păcatul m-a făcut vrednic de bătăi. Pentru aceea, împungîndu-mă cu chinuirile păcatului, mă supun sub pedepse şi doresc tămăduire.
18 Că fărădelegea mea eu voi vesti şi mă voi griji pentru păcatul meu.
Pentru aceasta, sînt pîrîş şi mustrător al meu şi voi avea toată grija însănătoşirii mele.
19 Iar vrăjmaşii mei trăiesc, şi s-au întărit mai mult decît mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc fără dreptate.
[COLOR=windowtext]20 Cei ce-mi răsplătesc mie rele pentru bune [/COLOR]
Zice: Ţie unuia am greşit - o Stăpîne! - şi răul înaintea Ta l-am făcut. Iar aceia, primind deseori multe faceri de bine de la mine, îmi răsplătesc cu cele împotrivnice şi au cîştigat mai multă putere decît mine.
mă cleveteau, căci urmam bunătatea.
Prin acestea, arată iarăşi pe Avesalom, care prihănea judecăţile lui şi le numea nedrepte. Şi - de vreme ce acela îi era fiu şi se sîrguia a se face ucigător de tată - după cuviinţă a adăugat: Şi cel iubit m-a lepădat pe mine, urîndu-mă ca pe un mort. Că, pe cine i se cădea după legile firii a-l iubi, pe acela îl ura ca pe un mort împuţit. Iar aceasta se potriveşte şi norodului, care - primind de la David nenumărate faceri de bine şi de multe ori înălţîndu-se printr-însul deasupra celor de altă seminţie - s-a arătat necunoscător şi nemulţumitor către făcătorul de bine.
21 Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine!
22 Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mîntuirii mele!
Zice: Înconjurîndu-mă de atîtea ispite pricinuitoare de dureri, Te rog pe Tine, Dumnezeul şi Stăpînul meu, să nu mă lipseşti de obişnuita purtare de grijă, ci să mă împărtăşeşti de ajutorul Tău şi să-mi dăruieşti mîntuire.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Ticălos” - aici: „rău” şi „netrebnic”.