[patinina34]

15 Şi asupra mea s-au veselit şi s-au adunat, adunatu-s-au peste mine bătăi, şi nu am cunoscut.
Iar ei au venit asupră-mi cu mulţime, nădăjduind să mă ucidă, şi m-au năpădit de năprasnă, ispitindu-se a mă prinde, iar eu nu ştiam. Pentru că pe acest „s-au adunat asupra mea bătăi, şi n-am cunoscut”, Simmah l-a tîlcuit aşa: „Se adunau asupra mea bătăuşi, şi eu nu ştiam.”
Despărţitu-s-au, şi nu s-au umilit.
Înşelîndu-se - zice - de nădejdea lor şi risipindu-se, nu s-au căit pentru reaua sfătuire, ci iarăşi s-au apucat de acelea:
16 Ispititu-m-au, batjocoritu-m-au cu batjocură, scrîşnit-au asupra mea cu dinţii lor.
Zice: S-au sîrguit a face toată cercarea, voind să-şi împlinească mînia: uneori se ispiteau a mă vîna cu cuvinte amăgitoare, iar alteori răcneau ca nişte lei, dorind a mă ucide.
17 Doamne, cînd vei vedea?
Însă aceasta nu a zis-o cerînd socoteală, ci dorind ajutorul: Cînd Te vei arăta asupră-mi - zice - şi îmi vei izbîndi mie, celui nedreptăţit?
18 Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea!
Adică: Arată sufletul meu mai înalt decît măiestriile lor.
Izbăveşte de lei pe cel unul născut al meu!
După ce a zis mai sus: „Scrîşnit-au asupra mea cu dinţii lor”, după cuviinţă i-a şi numit pe dînşii „lei”, că osebit lucru le este leilor scrîşnirea, mustrînd socoteala lor cea mîncătoare de sînge şi sălbatică. Iar pe „cel unul născut al meu”, Simmah l-a zis: „singurătatea mea”, în loc de: „cea pustie de tot ajutorul omenesc”.
19 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, întru adunare multă, întru norod greu Te voi lăuda.
Iar pe acest „întru norod greu Te voi lăuda”, Simmah l-a zis: „întru norod prea-mult”. Şi aceasta era mai-nainte grăire, care şi-a primit sfîrşitul: că, prin cei ce au crezut, dumnezeiescul David laudă pe Dumnezeu în tot pămîntul şi marea, fiindcă „adunare multă” şi „norod prea-mult” numeşte bisericile din lume.
20 Să nu se bucure de mine cei ce îmi vrăjmăşesc mie cu nedreptate, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii.
Aici iarăşi a făcut pomenire de cei ce întărîtau pe Saul, care se făţărniceau prieteni, dar le lucrau pe ale vrăjmaşilor. Şi, prin cele de aici înainte, le-a zis mai descoperit pe acestea:
21 Că mie cele de pace îmi grăiau, şi spre mînie vicleşuguri gîndeau.
Că, rostind cuvinte prieteneşti, se ispiteau a ascunde mînia ca şi în pămînt, avînd mintea plină de vicleşug.
22 Lărgit-au asupra mea gura lor, zis-au: Bine, bine, văzut-au ochii noştri!
Şi, după ce m-au văzut că am simţit vrăjmăşia lor, şi-au descoperit vrăjmăşia lor ascunsă, veselindu-se cu glas de primejdiile mele.
23 Văzut-ai, Doamne, să nu taci!
Doamne, să nu Te depărtezi de la mine!
24 Scoală-Te, Doamne, şi ia aminte la judecata mea, Dumnezeul meu şi Domnul meu, spre îndreptarea mea.
Judecător eşti, Stăpîne, priveşti peste toate şi nimic nu scapă de privirea Ta; să nu treci cu vederea cele lucrate, nici să mă faci pustiu de purtarea Ta de grijă, ci judecă şi dă hotărîre degrabă. Acest lucru arată şi cele ce urmează:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În nebunia lui, Saul i-a poruncit lui Doeg să-i ucidă pe toţi preoţii Domnului din casa lui Avimeleh, în număr de 85, şi cetatea preoţească Nobe să o treacă prin ascuţişul sabiei (vezi Cartea Întîi a Împăraţilor, capitolul 22).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]sărman, umil