[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 34


Psalmul lui David.

Fericitul David a zis Psalmul acesta tot pe cînd se gonea de Saul, pomenind viclenia lui Doeg Idumeul, care a vestit lui Saul cele pentru Avimeleh preotul şi s-a făcut pricinuitor al multei aceleia ucideri.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pomeneşte încă şi pe Zifei şi pe ceilalţi care îl vesteau lui Saul pe David, după cum ne învaţă înseşi graiurile.
Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strîmbătate, dă război cu cei ce îmi dau război mie!
Bună este rînduiala celor zise şi cuvenită rugăciunii dreptului,că a cerut să judece Dumnezeul tuturor, apoi să aducă hotărîrea pedepsei.
2 Apucă armă şi pavăză şi Te scoală spre ajutorul meu!
3 Varsă sabie şi închide calea împotriva celor ce mă gonesc!
După ce a pomenit războiul, a trebuit să adauge şi felurile armelor, înfricoşînd prin chipul atot-într-armării pe cei ce trăiesc întru răutate. Că Dumnezeu, pedepsind pe cei nedrepţi, nici n-a folosit atîtea arme vreodată, ci destul Îi este Lui cuvîntul spre pedeapsa cea mai de pe urmă.
Zi sufletului meu: Mîntuirea ta sînt Eu.
Adică: Destul îmi este mie cuvîntul Tău spre mîntuire. Că, pomenind de arme, Proorocul ne-a învăţat după cuviinţă că Dumnezeu nu are trebuinţă de ele, ci numai cu singur cuvîntul pe aceia îi munceşte, iar acestora le face bine.
4 Să se ruşineze şi să se înfrunteze toţi cei ce caută sufletul meu, să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi gîndesc mie rele!
Să fie învinuiţi - zice - dintru acelea pe care le măiestresc şi să li se facă lor ruşinea roadă a răutăţii lor.
5 Facă-se ca praful înaintea feţei vîntului şi Îngerul Domnului necăjească-i pe dînşii!
Şi în Psalmul dintîi a pus aceasta, zicînd: „Nu aşa - necredincioşii, nu aşa; ci ca praful ce-l spulberă vîntul de pe faţa pămîntului.”
6 Facă-se calea lor întuneric şi lunecare şi Îngerul Domnului gonească-i pe dînşii!
Zice: Întoarce-i pe dînşii în fugă, încredinţînd gonirea lor nevăzuţilor Îngeri. Aşa aflăm pe Asirieni că s-au ucis de Înger. Tot pierzătorul i-a omorît şi pe cei întîi-născuţi ai Egiptenilor. Iar „întuneric” şi „alunecare” numeşte căderea, căci cad şi cei ce se poticnesc, şi cei ce alunecă. Şi, arătînd dreptatea rugăciunii, adaugă:
7 Că în zadar au ascuns mie stricăciunea laţului lor, în deşert au ocărît sufletul meu.
Că vrăjmăşii nedrepte nutresc asupra mea - zice. Iar pe acest „au ocărît”, Simmah l-a zis: „dedesubt au săpat”, şi însemnează ascunsa pierzare ce i se gătea.
8 Să-i vină lui cursa pe care nu o ştie, şi prinzătoarea pe care a ascuns-o să-l prindă pe dînsul, şi în cursă să cadă!
Să cadă - zice - întru acelea pe care le gătesc, şi să se prindă întru laţurile lor şi să pătimească neaşteptată vînare. Că acest lucru l-a zis „cursa pe care nu o ştie”.
9 Iar sufletul meu se va bucura de Domnul, veseli-se-va de mîntuirea Lui.
10 Toate oasele mele vor zice: Doamne Doamne, cine este asemenea Ţie?
Iar eu voi dobîndi îndulcire şi veselie pentru bunătăţile Tale, Stăpîne, şi cu toate mădularele mele voi striga că numai Tu singur eşti Dumnezeu. Pentru că acest „cine este asemenea Ţie?” arată că numai Tu singur eşti Dumnezeu, Care ai stăpînire peste toate.
Cel ce izbăveşte pe săracul din mîna celor mai tari decît dînsul şi pe mişelul[COLOR=#800080][2][/COLOR]de la cei ce-l răpesc pe dînsul.
Că nu laşi să se înconjure de cei mai puternici cei mai săraci, ci pe aceia îi strîmtorezi, iar acestora le izbîndeşti.
11 Sculîndu-se asupra mea martori nedrepţi, de cele ce nu ştiam m-au întrebat.
Zice: M-au clevetit, fiind învinuit de cele ce nici nu le-am gîndit. Că - de vreme ce Saul, împuns de zavistie, îl bănuia pe el (pe David) că se va face tiran şi pentru aceasta îi da război - zavistnicii nu încetau cosînd clevetiri împotriva lui. Pe aceştia îi numeşte „martori mincinoşi”. Dintru aceştia era Doeg, dintru aceştia erau Zifeii şi alţii mulţi afară de ei.
12 Răsplătit-au mie rele pentru bune şi nerodire sufletului meu.
Eu - zice - l-am ucis pe Goliat, care se îndîrjea şi se fălea asupra a tot norodul, şi de multe ori i-am biruit pe cei de altă seminţie şi cu zicători şi cîntece duhovniceşti îl slobozeam pe rege de drăceasca nebunie, iar el nu încetează dîndu-mi război, vrînd să mă dea morţii şi uitării. Că „nerodire” a numit uitarea, fiindcă prin copii se păzeşte pomenirea. Şi pentru aceea zice şi Dumnezeul tuturor, prin Isaia Proorocul: „Să nu zică famenul: Eu sînt lemn uscat. Că acestea zice Domnul famenilor celor aleşi: Acelea pe care Eu le voiesc, le voi da lor în casa Mea, şi în zidul Meu loc minunat, şi nume bun, mai înalt decît al fiilor şi al fiicelor.”
13 Iar eu, cînd mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu. Şi rugăciunea mea în sînul meu se va întoarce.
De aici, ne învăţăm cum se cuvine a dezlega primejdiile, căci zice: Îmbrăcîndu-mă cu sac şi topindu-mă cu post, aduceam rugăciune lui Dumnezeu şi primeam roadele cererii mele. Pentru că aceasta însemnează „şi rugăciunea mea în sînul meu se va întoarce”, în loc de: Rugîndu-mă, am primit de la Dumnezeu cererile, şi am umplut sînul meu.
14 Ca unui vecin, ca unui frate al nostru, aşa bine i-am făcut spre plăcere. Ca şi cum aş plînge şi m-aş mîhni, aşa m-am smerit.
Zice: Toată slujba i-am adus-o lui ca unui frate adevărat, şi am urmat smerenia celui ce plînge şi se mîhneşte, nesuferind să mă laud pentru isprăvile cele bune. Aceasta ne învaţă şi istoria, pentru că, după ce Saul a zis: „Tu eşti, fiule Davide?”, el a răspuns: „Robul tău sînt, domnule împărate” şi iarăşi: „Pentru ce goneşte domnul meu împăratul în urma unui cîine mort şi a unui purice?”