[patinina34]

17 Mincinos este calul spre mîntuire, şi întru mulţimea puterii lui nu se va mîntui.
Ne-am învăţat prin înseşi lucrurile că nu se cade a ne bizui nici puterii trupului, nici bărbăţiei sufletului, nici iuţimii calului, nici mulţimii supuşilor; căci, fiind bogat cu toate acestea, Senaherim nimic nu s-a folosit, ci a primit desăvîrşita pierzare. Deci, Proorocule, arată-ne ce ni se cuvine a face!
18 Iată, ochii Domnului - peste cei ce se tem de Dînsul, peste cei ce nădăjduiesc spre mila Lui,
19 ca să izbăvească din moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe dînşii în foamete.
Buna-credinţă - zice - este pricinuitoare a tuturor bunătăţilor, că trage spre sine dumnezeiasca purtare de grijă, opreşte moartea şi lipsa ce vine asupră şi dăruieşte îndestularea bunătăţilor. Şi este cu putinţă ca cei închişi în vremea înconjurării aceleia să fi fost întru lipsa celor de nevoie, iar apoi, prin pierzarea neprietenilor, să se fi izbăvit şi de această primejdie.
20 Şi sufletul nostru aşteaptă pe Domnul, că ajutorul şi scutitorul nostru este.
21 Că întru Dînsul se va veseli inima noastră, şi întru numele cel sfînt al Lui am nădăjduit.
Deci, dobîndind atîtea bunătăţi, avem întărită nădejde spre Dumnezeu şi aşteptăm de-a pururea ajutor de la Dînsul, că El ne-a dăruit şi veselia de acum.
Apoi, după ce a zis: „Întru numele cel sfînt al Lui am nădăjduit”, se roagă să ia milă deopotrivă cu nădejdea:
22 Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit spre Tine!
Însă cuvîntul e foarte îndrăzneţ înaintea oamenilor din vremea noastră, căci cine a nădăjduit aşa? - încît să zică cu îndrăzneală: Măsoară mila Ta cu a mea nădejde! Dar, întru Sfinţitele Evanghelii, Stăpînul ne-a învăţat aceasta: „Cu ce măsură veţi măsura, se va măsura vouă.” Deci: nădejde întreagă, desăvîrşită şi curată! - şi cealaltă viaţă a noastră să o cîştigăm potrivit nădejdii, ca să dobîndim şi multă milă.