[patinina34]

Iarăşi mustră pe aceia care zic: „Cine va arăta nouă cele bune?”, ca pe cei ce dobîndesc atîtea încă întru această viaţă de acum, dar totuşi bolesc cu nemulţumirea. Iar înţelegerea este cu ipervaton[COLOR=#800080][1][/COLOR]: „Mulţi zic: «Cine va arăta nouă cele bune»? Din rodul grîului, al vinului şi al untului de lemn al lor s-au înmulţit”. Adică: Măcar că întreabă, dar tot ei se îndulcesc de roadele de multe feluri ale pămîntului. Căci prin aceste trei feluri de folos firii omeneşti - grîul, vinul şi untul de lemn - a cuprins şi celelalte bunătăţi împreună, mustrînd nemulţumirea acelora care, în mîini purtînd darurile lui Dumnezeu şi cu îndestulare întru bunătăţile Lui desfătîndu-se, îndrăznesc a zice, ca unii ce n-ar fi dobîndit nimic: „Cine va arăta nouă cele bune?”
Iar eu, îndulcindu-mă de lumina Ta şi cîştigînd cunoştinţa Ta:
9 Cu pace voi adormi şi voi dormi,
10 că Tu, Doamne, deosebi întru nădejde m-ai aşezat.
Izgonind toată gîlceava şi împerecherea gîndurilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], împărţindu-le pace şi învăţîndu-mă să cuget pentru Pronia Ta cea bună, voi primi moartea spre nădejdea învierii. Căci „somn” a numit aici moartea. Şi foarte după cuviinţă a înjugat nădejdea cu pomenirea morţii după ce a grăit cuvintele pentru purtarea de grijă. Căci - pe cei mulţi ce cad întru rele-norociri în viaţa aceasta de acum, şi se nedreptăţesc de cei ce trăiesc întru răutate şi primesc sfîrşitul vieţii nedobîndind nici un ajutor - marele David îi învaţă să nu se îngreuieze, fiindcă moartea este înjugată cu nădejdea, şi după moarte va să fie răsplătire.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Hiperbat” - figură de stil constînd în schimbarea ordinii fireşti a cuvintelor, sau din „împletirea” lor, cum zice Fericitul Teodorit.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]şovăială, îndoială a minţii, viclenie.