[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]Noaptea sfântă: Legendă despre Iisus[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Era odată un om care se dusese într-o noapte întunecoasă să caute foc. El merse din uşă în uşă, bătu peste tot şi se ruga astfel: „Oameni buni, nu mă lăsaţi! Femeia mi-a născut un prunc şi trebuie să aprind focul ca să-l încălzesc”.[/COLOR]
[COLOR=green]Noaptea era târzie, aşa că toţi oamenii dormeau şi nimeni nu-l auzi.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Omul merse şi iar merse. În sfârşit, zări de departe o lumină. Cum se îndreptă într-acolo, văzu un foc ce ardea pe câmp şi o turmă de oi, ce dormea în jurul lui, păzită de un cioban bătrân.[/COLOR]
[COLOR=green]Când se apropie străinul ca să împrumute foc, văzu trei câini mari, care dormeau la picioarele ciobanului. Câteştrei se ridicară la venirea lui ca să latre, dar nu se auzi nimic. Omul văzu că li se zbârlise părul pe spinare şi că le străluceau dinţii în lumina focului şi că vroiau să se repeadă la el. Bărbatul simţi că un câine îl apucase de gât, altul de picior, altul de mână; dar fălcile şi dinţii nu-l putură muşca, aşa că rămăsese nevătămat.[/COLOR]
[COLOR=green]Omul încercă să se apropie de foc; oile însă dormeau, aşa de îngrămădite unele peste altele, încât el nu putea să se apropie de foc, decât călcând pe ele. Atunci omul călcă peste ele şi se apropie de foc; nici o oaie nu se deşteptă, nici una nu se mişcă. Când ajunse omul lângă foc, ciobanul tresări din picotirea lui. Acesta era un om morocănos şi închis, duşmănos şi aspru cu toată lumea. Când îl zări pe străin, apucă bâta ascuţită, cu care păzea turma şi voi să dea în ei; bâta trecu vâjâind pe lângă om, fără să-l nimerească şi se pierdu pe câmp.[/COLOR]
[COLOR=green]Acum, zise străinul către cioban: “Prietene, ajută-mă cu niţel foc; femeia mi-a născut un prunc şi trebuie să fac foc şi să-l încălzesc”.[/COLOR]
[COLOR=green]Ciobanul ar fi fost mai bucuros să nu-i dea, dar se minună că nici câinii nu l-au putut muşca, nici oile nu s-au mişcat, nici băţul nu l-a lovit şi i s-a făcut frică; de aceea îl lăsă să ia foc.[/COLOR]
[COLOR=green]- “Ia cât vrei!”, zise el.[/COLOR]
[COLOR=green]Focul era însă aprope stins şi nu erau nici tăciuni, nici lemne aprinse, doar jăratic, aşa că omul trebuia să se mulţumească cu atât. Când văzu ciobanul că omul nu avea cu ce lua jăratic, se bucură de nevoia omului şi-i mai zise încă o dată: „Ia cât vrei!”[/COLOR]
[COLOR=green]Omul se plecă liniştit, luă cu mâna cărbunii aprinşi şi îi puse într-un colţ al mantalei; focul însă nu-i arse nici mâinile, nu-i pârli nici haina şi el ducea jăraticul în poala mantalei, ca şi când ar fi dus nuci.[/COLOR]
[COLOR=green]Ciobanul era din fire un om foarte închis în inimă, dar când văzu minunea se miră şi se întrebă: “Oare ce noapte e aceasta în care câinii nu muşcă, oile nu se mişcă, bâta nu omoară şi focul nu arde?”. Plin de uimire, alergă după străin şi îl întrebă:[/COLOR]
[COLOR=green]- „Ce fel de noapte e aceasta în care nimic nu poate face rău?”[/COLOR]
[COLOR=green]Străinul îi răspunse: „Eu nu-ţi pot spune nimic dacă tu însuţi nu simţ”, şi voi să se îndepărteze, ca să aprindă focul şi să încălzească femeia şi copilul.[/COLOR]
[COLOR=green]Ciobanul însă se luă după el, ca să afle ce minune se petrecea. Deci, se sculă şi plecă după străin, până când acesta ajunse acasă la el. Ciobanu văzu cu mirare că omul nu avea nici măcar o colibă şi femeia şi copilul său se aflau într-o peşteră cu pereţi goi şi reci. Şi când văzu copilaşul gol aproape, i se făcu milă ciobanului şi ca să nu îngheţe, se hotărî să-l ajute. El îşi lăsă desagii jos şi căută în ei o piele moale şi albă de miel, pe care o dărui străinului, zicând să-şi culce pruncul în ea.[/COLOR]
[COLOR=green]Dar în clipa în care i se făcu milă de copil, i se deschiseră ochii şi văzu ceea ce nu văzuse şi auzi ceea ce nu auzise mai înainte. Ciobanul văzu în jurul pruncului o mulţime de îngeri cu aripi de argint, unii cântând din harpă, iar alţii cântând osanale că în noaptea aceea s-a născut Mântuitorul. Astfel află ciobanul de ce erau toate lucrurile vesele în noaptea aceea şi de ce nimic nu putea vătăma pe nimeni. Nu numai în jurul lui erau îngeri, dar toată peştera, tot drumul şi dealul din apropiere erau pline de îngeri, iar toţi, cum se coborau din cer, se apropiau şi priveau Pruncul şi apoi zburau cântând osanale.[/COLOR]
[COLOR=green]În toată lumea era bucurie, cântec şi joc, iar ciobanul văzu în noaptea întunecoasă, tot ce nu putuse vedea înainte şi de bucurie căzu în genunchi şi mulţumi lui Dumnezeu.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ceea ce văzu ciobanu am putea vedea şi noi, căci îngerii zboară pe cer, în fiecare noapte a Crăciunului; dar nu tuturor le e dat să vadă. Să-ţi aduci aminte de aceasta, fiindcă este aşa de adevărat, cum te văd şi cum mă vezi. Lumina soarelui şi a lunii, lumina focului şi a zilei nu pot ajuta la nimic dacă nu avem în ochi şi în suflet Lumina prin care să vedem mărirea lui Dumnezeu.[/COLOR]