[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]Pentru cine e cadoul?[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Prin definiţie, luna decembrie este „Luna cadourilor”, luna când oferim celor dragi, împreună cu darul nostru, şi o parte din inimă, din dragostea pe care le-o purtăm. Dar, pentru politicienii noştri şi pentru „vedetele” noastre, această lună a devenit un minunat prilej de a mobiliza presa şi de a defila prin aşezămintele de bătrâni, centrele de copii abandonaţi sau prin cartierele mărginaşe pe la familiile sărace şi cu mulţi copii... [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Întâmplarea pe care vreau s-o povestesc şi de care obsedant îmi amintesc în această perioadă febrilă a anului, s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, în perioada când o televiziune de a noastră, românească era la începuturile ei. Noi, cei din provincie adică, primeam emisiunile acelei televiziuni pe casete şi, cum erau zile de sărbătoare, am urmărit ştirile de două ori, a doua oară ca să mă conving că e adevărat ce am văzut prima oară.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Şi iată ce-am văzut... O zi de iarnă cenişie, ziua de Crăciun. Strada pustie. Linişte. Oamenii, în casele lor, cei care le au! Stau la masă cu familia, prietenii, vecinii... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Pe stradă o tânără prezentatoare a televiziunii despre care am pomenit că era nou apărută, în „căutarea” unui copil căruia să-i ofere cadoul din braţe, cadou împachetat în hârtie strălucitoare. Tânăra mergea agale, a aşteptare lungă, când, ca din senin, a apărut în faţa ei un copil de 5, 6 anişori. Poate mai mare... Era slăbuţ, cu picioruşele goale într-o pereche de tenişi, cu pantalonii care-i ajungeau puţin mai jos de genunchi şi o hăinuţă veche, cu mânecile prea lungi, suflecate, fără nasturi, atârnându-i greu şi neglijent pe umeri. [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Pe cap nu avea căciuliţă, dar probabil acum, de uimire şi bucurie, nici nu mai simţea frigul... S-a apropiat în fugă de tânăra prezentatoare şi-a întins mânuţele firave spre minunea strălucitoare pe care aceasta o ţinea în braţe... Prezentatoarea s-a ferit, a ridicat cutia ca şi cum ar fi dat s-o ferească de un răuvoitor. Copilul o urmărea cu mânuţele întinse şi ochii strălucind de curiozitate şi poftă... [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Ca să scape de el, prezentatoarea a scos din buzunarul hainei ceva, un pacheţel şi i l-a întins.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]În clipa următoare însă „a apărut” copilul „căutat”, cel care trebuia să primească darul, cel care fusese programat să apară pentru a se vedea ce grijă are această televiziune faţă de copii şi cum ştie ea să-i bucure. [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Pe umerii unui domn bine îmbrăcat, bine hrănit şi sigur pe sine, stătea cocoţată o fetiţă, la fel bine hrănită, bine îngrijită, bine îmbrăcată, dar plictisită şi indiferentă la ce se întâmpla în jurul ei... Domnul a dat fetiţa jos de pe umeri, i-a sărutat mâna prezentatoarei, au schimbat câteva cuvinte, fetiţa a primit cutia aceea ambalată în hârtie strălucitoare, fără nici o bucurie, fără ca măcar să mulţumească ori să arunce o privire de recunoştinţă celei care-i vorbea şi o tot mângâia pe creştet în speranţa unei priviri prietenoase ori a unui cuvânt de recunoştinţă... [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Cum de a ajuns acel „reportaj” la publicul telespectator fără a fi „prelucrat”, nu ştiu. Nu era favorabil televiziunii nou apărute, dar – o scăpare! Aşa ca de nceput... Oricum, de atunci, nimeni nu mă mai poate convinge că primesc daruri de sărbători cei cu adevărat săraci, nevoiaşi...[/COLOR][/SIZE]