Heaven, am citit 10 pagini de postari. La final cred ca vedem cu totii cum o intentie buna poate sa ajunga prilej de suparare. Ne ratacim asa usor in vorbe. Toti suntem de acord ca omul (in general) nu respecta creatia lui Dumnezeu. Omul si-a pierdut astfel armonia cu natura. Cineva expunea o situatie ipotetica: "Sa zicem ca maine toata omenirea ar orbi. Copiii nostri (care s-ar naste - ipotetic - tot orbi) ar afla de la noi despre fabuloasa creatie: cerul albastru, padurile verzi, apele cristaline ... Ar fi deja foarte greu sa descriem chiar si numai culorile. Dupa un numar de generatii oarbe relatarile orale despre creatia lui Dumnezeu probabil ca ar fi considerate ca basme. Putini ar mai putea totusi ajunge la adevar." Samanii, azi, sustin ca se poate comunica cu un copac sau cu un animal. Una din conditii ca sa poti ajunge la acest gen de comunicare ar fi - spun cu cuvintele mele - sa te reintegrezi in armonia creatiei din care ai facut parte 100%.
Heaven, durerea pe care o simti este durerea multora dintre noi. Eu cred ca nepasarea fata de distrugerea ecosistemelor naturale este o premiza solida pentru pacat. As vrea sa iti pot spune rezolvarea minunata a acestei probleme grave dar, cum nu o stiu pot doar sa iti marturisesc ca eu cred ca si aceasta problema se poate rezolva ca de altfel toate celelalte prin revenirea totala a omului la Dumnezeu. O astfel de reintoarcere ar reeduca noile generatii in armonie si cu natura. Dar cum sa intorci lumea intreaga cu fata la Dumnezeu? Educandu-ne copiii si nepotii in credinta fata de Dumnezeu. Incepem noi, apoi copiii nostri si, poate cu ajutorul lui Dumnezeu, vazand si altii ca se poate lucrurile isi vor reveni la matca lor fireasca.
Ne va fi mai bine sau mai rau in viitor functie de cat de nepasatori vom fi. Sper sa nu ajungem in viitor sa povestim despre minunatii disparute.
Doamne-ajuta!
|