Cineva spunea aici ca traim intr-o societate in cera intelegem altfel suferintele,eu as spune mai degraba ca traim intr-o societate in care suportam altfel de suferinte.Tot cautand sa avem cat mai mult,cat mai divers,sa fim cat mai trendy,sa fim atat de comozi si de nepasatori ne-am dat seama ca aceste lucruri nu ne fac atat bine si placuta viata,cat ne-o complica,mai ales din punct de vedere psihologic.Fiecare placere isi cere tributul ei,pofte nestavilite si obezitate,sedentarism si tahicardie,nepasare si raceala,ura si dispret,materialism si inconstienta.Ne-am impotmolit!Nu mai avem nevoie de acestea,ci de liniste,de minte limpede si de ragaz,avem nevoie de Divinitate mai mult decat orice,si aceasta pentru ca mintea noastra a pierdut,prin raceala,echilibrul sufletului cu trupul.
Candva,profesoara mea de anatomie imi spunea sa ma fac psiholog,specificand;"peste cativa ani orice sosietate comerciala,orice institutie si chiar familii intregi vor avea nevoie de psiholog!",sau vorba lui mama,simpla dar inteleapta;"fa ce faci,numai tineti creierul intreg in cap!"
Personal,cea mai mare suferinta a secolului o consider problemele psihice,sau mai degraba le-as numi psihologice,fiindca este mai degraba vorba de probleme sociale nerezilvate si marginalizate,degenerate,astfel,in probleme mai mari si aproape incurabile.Si atunci ma intreb,unde se poate situa credinta in astfel de probleme,cand mintea si motorul sufletului si trupului nostru este afectat?
Nu stiu unde poate fi,dar cu siguranta fragilitatea unei astfel de fiinte este mult mai bine inteleasa de Dumnezeu,decat de oameni.
|