De ce dragostea este un acziune "murdara" pentru religie?
 

De ce pentru a deveni sfant (sau sfanta) trebuie sa fii pur (adica virgin/a)?
Lasam de o parte iubirea etc. vorbesc de actul in sine.

KittyDrag, ideea e asa. Intre bucurie si placere e imensa deosebire.
Stiu ca acum nu sesizezi diferenta, sau poate ma insel. Bucuria vine
atunci cand reusesti un lucru bun sau atunci cand faci pe cineva fericit.
Placerea e doar pentru tine insati. Deci, bucuria e altruista, placerea e
egoista. Lui Dumnezeu nu-i plac egoismele, in schimb ii place bucuria.
De asta, ca sa nu cadem in placere, Dumnezeu doreste o relatie serioasa,
pentru totdeauna, si atunci isi da binecuvantarea. Dar nu e adevarat ca
pentru a fi sfant(a) trebuie sa fi virgin(a). Gandeste-te la Maria
Magdalena. Si mai exista multe alte exemple in acelasi sens. Egoism
versus altruism - aici e toata problema. Dumnezeu nu ne vrea egoisti,
de-aia si zice: "iubeste si fa ce vrei".
Cu drag KittyDrag,
MariS_

Fecioria era starea de dinaintea pacatuirii lui Adam si a Evei. Era starea din Paradis. Avem si sfinti casatoriti si sfinti care au fost chiar si pacatosi, insa vedem cinstea fecioriei din faptul ca Dumnezeu S-a intrupat dintr-o Fecioara. Nu este necinstita nunta in Biserica, dar totusi este superioara fecioria, caci si dupa Inviere, nu se mai insoara, nici nu se marita, ci vor fi ca ingerii din ceruri. Fecioria este deci si starea de dupa a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

De ce placerea trebuie sa fie egoism? Nu putem simti oare placere cand facem dragoste?
De ce pentru Dumnezeu placerile sunt pacate chiar daca pe noi ne face fericiti?

Pentru ca ''Dumnezeu'' a fost initial o inventie a oamenilor care din diverse motive nu se puteau bucura de viata, si au avut nevoie de un pretext pentru a devaloriza viata, si astfel au luat nastere zeii, viata de dupa moarte, constiinta incarcata pe care trebuie sa o ai, pentru ca nu e asa? toti suntem prin nastere niste pacatosi.
Pentru ca am uitat sa ne bucuram de viata asa cum e ea, am hotarat sa o condamnam si sa o blamam, si pentru asta aveam insa nevoie de un ''Judecator Suprem'', care sa ne ofere legitimitatea pe care nu o gaseam altfel.
Si placerea e o fericire prea ''lumeasca'' pentru crestini, ei prefera sa traiasca in asteptarea unei fericiri vesnice, in fond o himera ce serveste poate cel mai bine la devalorizarea acestei vieti.
Pentru ca in fond, dincolo de asa numita iubire de aproape si de toate cele pe care le cuprinde crestinismul este un nihilism, si inca unul din cele mai periculoase, o (auto)amagire ca viata aceasta trebuie traita in asteptarea alteia mai bune.
Fireste ca in viziunea crestinilor aceste randuri vor fi fiind exagerate si scrise de un om probabil teribilist. Restul sunt amanunte...

Placerea e egoism pentru ca vine din satisfacerea unor dorinte proprii sau a
unor instincte proprii. Tu esti centrul in actiunea placerii. Pe cand in bucurie
celalalt e centrul. Te bucuri sa-l vezi fericit. Te preocupi de el nu de tine.
Placerile sunt pacate fiindca exista o capcana in placere. Dureaza putin si
se cer repetate. Apoi trebuie crescute in intensitate ca sa nu devina banale,
si asa se intra intr-un cerc vicios, cu cautarea mereu a placerii si a preocuparii
doar de persoana ta. E o capcana subtila, ca si mierea pentru muste. Te prind
si nu mai poti iesi, devii dependenta de placere. Placerea te poate distruge pe
cand bucuria niciodata.
Dragostea e si placere, ai tu dreptate, dar trebuie sa fie si bucurie, si bucuria
trebuie sa fie mai mare decat placerea. E bucuria daruirii. Cand faci un dar te
bucuri mai mult decat atunci cand primesti. Ma rog, asa ar trebui sa fie.
Cu drag,
MariS_

În nici un caz nu se poate spune că plăcerile sunt păcate. Spre exemplu, plăcerea actului sexual în cadrul căsătoriei nu este păcat.

Omul a fost aşezat într-o superbă grădină, unde toate erau rânduite pentru bucuria şi plăcerea lui. El se putea bucura de plăcerea de a mânca fructe din oricare pom. Mai puţin dintr-unul anume. Din păcate pentru el (şi pentru noi), exact de acea plăcere interzisă a vrut omul să se bucure şi nu de celelalte plăceri, cu mult mai numeroase, pe care i le oferea viaţa în grădina Edenului.

Tot aşa suntem şi noi. Vrem să gustăm plăcerile oprite. Plăcerile cele multe, pe care Dumnezeu ni le îngăduie, nu ni se par atât de atractive.

Mda. Ce-aş mai mânca o friptură ! S-a terminat postul ăsta, nu ?

Eu spun ca aveti tot dreptul sa afirmati cea mai mare parte din ceea ce ati scris.
Singura fraza cu care nu sunt de acord e asta: "crestinismul este un nihilism, si
inca unul din cele mai periculoase". Aici vad altfel lucrurile, dar nu va pot face
si pe dvs sa le vedeti la fel.
Cele bune.

Există atâtea şi atâtea adevărate plăceri din care avem ce culege:plăcerea cititului, plăcerea călătoriilor, plăcerea în a sculta o muzică bună , plăcerea contemplaţiei . . .etc, etc ! Plăcerile înşelătoare te "satisfac"pe moment , te amăgesc , te-ndeamnă la născociri drăceşti, te fac rob , te orbesc , ne fac irationali , pătimaşi şi mult mai rău de-atât !

[quote=Zarathustra placerea e o fericire prea ''lumeasca'' pentru crestini, ei prefera sa traiasca in asteptarea unei fericiri vesnice, in fond o himera ce serveste poate cel mai bine la devalorizarea acestei vieti.
quote]

Crestinismul devalorizeaza viata?

ti se pare valoroasa o viata traita in promiscuitate, desfrau, consum de droguri, alcool, scandal si ura?

crestinismul ma invata ca nu tot ce zboara se mananca adica nu toate asazisele placeri nevinovate sunt intradevar placeri si aduc bucurie ci duc la ruinare si esec

mie mi se pare fara sens viata daca nu ai credinta, adica pana la urma orice lucru pe care il realizezi e de fapt un mare nimic si pan la urma urmei vei ajunge in mormant dupa o viata in care te-ai stresat sa faci nimic si sa cauti o fericire relativa,
cred ca nu merita efortul, e mult mai usor in astfel de conditii sa iti pui streangul si sa pasesti intr-o liniste si inconstienta eterna,
cred ca daca n-ar exista Dumnezeu, singura bucurie reala a unui om ar fi chiar moartea si trecerea in nefiinta