![]() |
Avraam al Noului Testament
3 atașament(e)
Sf. Alexandru din Svir, numit si Proorocul Sfintei Treimi, este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat in chipul celor Trei Ingeri intocmai ca si Dreptului AVRAAM din Vechiul Testament, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta ca Lavra Sfantului Alexandru Svirski.
Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru. Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme!Fața s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor sunt neatinse.La mana dreapta deschisa cu palma in sus se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; s-au conservat mainile muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui maronie. Moastele izvorasc mir din abundenta. Este singurul Sfant al Noului Testament caruia Sfanta Treime i S-a aratat in chipul celor trei Ingeri cu sceptru in mana, pe la anul 1506, poruncindu-i sa construiasca o biserica in numele Sau. A trecut la cele vesnice la 30 august 1533 la varsta de 85 ani. |
Citat:
|
nu stiu cine o sa fie norocosul care o sa vada Sfanta Treime ca si aceste persoane sfinte:Avraam,Alexandru si Ioan Botezatorul. :)
|
Am citit in Isaia unde revelatia vorbeste despre vremurile Judecatii (de la cap 30 la 35) - pe de-o parte spune ca intunecarea Soarelui si Lunii (in legatura cu cele 3 zile de intuneric) este semnul apropierii zilei venirii Hristosului; pe de alta parte spune ca in ziua cind Soarele si Luna vor fi afectate Domnul Savaot deja va imparati pe pamant, va fi rege si se va lupta ca un leu in Ierusalim cu toti dusmanii Hristosului si ai lui Israel chiar si in timp ce se veseleste la joc cu bucurie va lupta cu ei cu mina ridicata in sus. Va aduce eliberare si pace. Va pedepsi toti dusmanii.
Daca va fi asa si Dumnezeu va fi deja prezent in alt ipostas inca inainte de venirea Judecatorului inseamna ca ne va face tuturor o surpriza. Singura problema va fi din pacate faptul ca va fi iar hulit si demonizat cel mai probabil din partea fanaticilor musulmani dar probabil si din partea unor noi farisei care iar nu vor dori sa predea autoritatea religioasa pamanteasca. Se pare ca Dumnezeu a planificat demult aceasta hula prin care sa separe inteleptii de ceilalti inaintea primei sortari justituare asa incat atunci cind va veni si Mielul ca judecator (cele doua tronuri de domnie din care curge apa vietii in Cortul lui Dumnezeu -Ierusalimul ceresc)- in prezenta oamnilor imbracati in alb sa nu mai fie pus in situatia de a fi hulit si contestat. Tot in VT scria ca cei pecetluiti se vor intoarce deci daca va fi o ceata care va cinta cintece de neinteles de catre altii atunci aceia chiar sint cei 144000, cei cu care Dumnezeu insusi este cu ei - locuind cu oamenii, iar ei sint poporul Lui. |
Citat:
|
Citat:
vizita Sfintei Treimi ce diferente sunt intre Avraam si a Sf.Alexandru? |
Ora este GMT +3. Ora este acum 07:26:21. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.