Situatia copiilor in orfelinate
 

Am citi de curand o descriere realizata de un jurnalist occidental dupa vizitarea unui orfelinat roman in 1990. Iata ce spunea: "Pe coridor, alte patuturi gazduiesc copii mici, schelete palide suferind de malnutritie si boli. Desi ziua este calda, cativa dintre ei sunt infasurati in paturi murdare. Dintr-o legatura incremenita se vede doar pata vinetie a unui scalp. Intrebat daca copilul dinauntru este viu, gardianul raspunde «Sigur» si da la o parte invelitoarea. Scheletul fragil se misca... Aproximativ 100.000 de copii si adolescenti sub 18 ani raman in ingrijirea statului, multi inchisi in institutii a caror murdarie, degradare si mizerie nu pot fi descrise - crese lipsite de personalul necesar si prost echipate, orfelinate prescolare si camine pentru handicapati si «irecuperabili»" (Gail Kligman, Politica duplicitatii, p. 246). Dincolo de aceasta stare prezenta in orfelinate, ma ingrozesc sa aud ca in 1990 cetatenii americani au adoptat 1.400 de copii romani, in conditiile in care numarul total de adoptii straine in SUA se ridicase doar la 400. Un alt jurnalist spunea: "canibalismul fizic nu are atatia adepti precum canibalismul spiritual, iar aceasta boala a omenirii nu va inceta prea curand".

Ce putem face noi? Poate ar trebui sa ne organizam, sa strangem bani sau jucarii sau hainute, sau orice altceva. Ce zici?

Acum sintem in 2009

Da, si asta poate sa insemne ca situatia este mai grava.

De regula oamenii ii viziteaza pe cei in astfel de cazuri doar de sarbatori. Nu e rau. Dar sa stai luni de zile ca sa vina Pastele sau Craciunul ca cineva sa te viziteze e lucru ingrozitor. Asa ca minunat ar fi sa ne facem timp sa deschidem usa acestora nu doar de sarbatori.

Pai nu e bine doar acuma, intr-adevar, dar hai sa incepem de undeva. Eu vorbesc serios.
Am impresia ca doar teoretizam si suntem cu totii foarte buni la asta, dar credinta fara fapte...

eu am fost in cateva centre pentru cei cu dezabilitati fizice si psihice, dar conditiile nu mai sunt ca in '90. recunosc, nu am fost decat in 3 care sunt ok, referitor la curatenie, mancare si personal. nu stiu in alte centre cum este, dar aici nu se regaseste nici un cuvant din ce ai remarcat tu in articolul acela. :1:

Speculezi si nu prea cred ca e crestineste sa faci asta. Logic sigur nu e! Eu am fost intr-un orfelinat acu' ~10 ani si situatia era departe de ce descrii in primul post. Copiii bine imbracati, in niciun caz subnutriti si cu mult chef de joaca.
Ce descrii tu nu este nimic altceva decat rezultatul unei perioade in care avortul a fost interzis.

Pacat ca s-a restrans asa mult adoptia. Multi oameni ar fi dornici sa ia acei copii din orfelinate, pe cei abandonati prin spitale etc.
Nu sunt dati copii, nu au voie multi sa adopte.
Chiar daca au conditii bune in orfelinat, tot fara familie sunt si fara suficienta dragoste si educatie.

Cit de frumos si de precis stii tu sa le spui! Asteptam cu nerabdare si ziua cind si batrinii si bolnavii incurabil (pe handicapatii din nastere nu-i mai pun la socoteala pentru ca oricum ati inceput sa-i lichidati in burtile mamelor lor) or sa fie eliminati ca sa va puteti duce vietile departe de urit si de moarte in utopia pe care dupa cum vad deja o traiti.

Pentru mine situatia descrisa a fost rezultatul comunismului, al unui alt experiment social care si-a propus sa formeze un om nou, mai bun si eliberat de Dumnezeu, care a esuat, ca oricare alta incercare de aceasta natura, ducind la aparitia unei societati criminale care isi devora membrii, tari si slabi, deopotriva. Copiii aceia traiau in mizerie pentru ca nu se alocau fonduri suficiente, fiindca nu era mincare si caldura, si chiar si ceea ce se mai gasea duceau acasa cei care era de presupus ca trebuiau sa-i ingrijeasca. Imi aduc aminte marturia unei englezoaice care a facut voluntariat intr-un orfelinat din Romania la inceputul anilor ’90. Copiii erau tinuti murdari in paturi cu zabrele inalte, ca niste custi, in indiferenta totala a personalului de ingrijire. Erau intirziati mintal, nu stiau sa vorbeasca, si nu neaparat din incapacitate fizica, ci pentru ca nimeni nu le spunea un cuvint niciodata. Cind a luat in brate un astfel de copilas si l-a strins la piept infirmierele au fost uimite si chiar au comentat ca gestul nu-si are rost pentru ca el tot nu putea ca sa priceapa. Acela a fost gradul de dezumanizare (sau dez-Dumnezeire) a romanilor dupa comunism!

costel mai vorbeste si de faptul ca multi copii infiati de straini s-au pierdut fara de urma, dar uita sa-i pomeneasca pe romanii avocati si slujbasi la stat, probabil “ortodocsi” care si-au aranjat conturile facilitind adoptiile.