Cum putem integra raul in univers, si care este rolul acestuia
 

In ultima vreme ma preocupa tot mai mult o problema, si anume care este rolul raului in lume privind din perspectiva crestin-ortodoxa.Pana acum cateva zile eram aproape ateu, adica respingeam religia ortodoxa ca si conceptie generala, dar nu respingeam existenta lui dumnezeu. Si acum cred ca religia ortodoxa este subiectiva,pentru ca spune ca reprezinta adevarata credinta, iar in lume nu exista religie care sa nu afirme acest lucru.
Eu cred, cel putin credeam ca binele si raul au impreuna un rol foarte important; cele doua concepte sunt stalpii lumi si a universului, iar dumnezeu este ori mai presus de cele doua, ori reprezinta binele si raul luate la un loc. Incercam sa sintetetizez cunostintele omului despre dumnezeu si sa iau esentialul.
Dar acum cateva zile am primit o dovada de necontestat a existentei raului, intruchipat prin diavol, si a intangentei dintre acesat din urma si dumnezeu.
Religeia ortodoxa sustine ca diavolul se supune lui dumnezeu, deci daca raul se supune lui dumnezeu, dar in general exista o relatie intangentiala intre diavol si dumnezeu, raul de ce beneficiaza de o pozitie privilegiata, fiind de partea lui dumnezeu.
Unora li sar putea parea absurd dar raul te ajuta sa evoluezi. Nu teai ruga pentru ca sati fie bine daca nu ar fi raul. Incerc deci sa subliniez ca este utopica excluderea raului, si dorinta de a exista numai bine.

Eu cred ca raul este un intrus, indrodus de liberatea prost folosita de catre ingerii cazuti si de catre oameni. Acest intrus va fi in curand eliminat definitiv, exilat in iad impreuna cu toti adeptii sai.

Preocuparile tale sunt sanatoase, dar nu vei ajunge singur la un raspuns fiindca jonglarea cu concepte e tot ce poate face omul prin propriile puteri si asta nu e de mare folos.

Trebuie sa ai constiinta posibilitataii existentei Principiului existentei ca Fiinta vie, personala, cu ratiune, simtire si vointa si sa astepti de la El deslusirea. Totodata trebuie sa întelegi conceptul de persoana, Divina si umana, asa cum este prezentat în teologia ortodoxa. Aici este cheia, secretul*.


Da, raul te ajuta sa evoluezi în sensul ca omul învata din greseli dar raul e totodata fatal, nu e o joaca, majoritatea oamenilor pierd viata vesnica fericita fiindca devin prizonierii raului prin înrobirea cu pofte lumesti si materializarea spiritului lor.

Diavolul nu se supune lui Dumnezeu ci este razvratit, dar Dumnezeu se foloseste de razvratirea lui în scopul mântuirii oamenilor.


___________________________
[SIZE=2]
Ca sa întelegi despre ce e vorba îti redau un pasaj din cartea "Îl vom vedea pe Dumnezeu precum este" de arhimandrit Sofronie Saharov. Cartea o gasesti la magazinele de carti religioase, e magnifica, capitolul despre Principiul Personal este între altele la fel de interesante, gasesti pasaje în acest topic http://www.crestinortodox.ro/forumac...ead.php?t=3353 . Iata pasajul despre Principiul Personal :


Pe cale filozofica, eu nu puteam cugeta Principiul Absolut ca pe o fiinta personala. Cauza tuturor acestora era, în parte, aflarea mea pe calea ratacirilor generale ale cercurilor în care activam: amestecul între conceptul de persoana cu cel de individ, în timp ce, în sens teologic, cele doua concepte sunt diametral opuse. Din copilarie am fost învatat sa ma rog Nemuritorului Tata ceresc, catre care au plecat mosii si stramosii mei. Atunci, în credinta mea de copil (Mt. 18, 3; Lc. 18, 17), Persoana si Vesnicia se uneau fara dificultate. Si astfel, personalismul crestin pe care l-au primit din copilarie a devenit la un moment dat problema existentiala: Oare, Fiinta, Absolutul, poate fi personal? Experienta mea "rasariteana" [vorbeste de o perioada în care a practicat mistica budista] era, mai degraba, sincera, dar ea îmbraca o forma intelectuala, despartita de inima: asceza conducea la o abatere mintala de la tot ce este relativ. Treptat, ma încredintam ca ma aflu pe o cale gresita; ca ma departez de adevarata si reala Fiinta si ca ma îndrept, din contra, catre ne-fiinta. La orizontul duhului meu înca nu exista o cunoastere vrednica de crezare.

Aceasta perioada a fost extraordinar de încordata pentru mine: starea mintii mele era asemenea unei mici barci pe o mare învolburata, într-o noapte întunecoasa: când se înalta pe culmea unui val, când din nou un alt val o arunca în jos cu mânie. Dar Acela, pe care eu L-am lasat "ca pe ceva ce nu-mi este necesar", nu si-a întors cu totul Fata de la mine si El însusi cauta prilejul sa mi se arate. Dintr-o data, El mi-a pus înainte textul Biblic al Revelatiei de pe muntele Sinai: "Eu sunt Cel ce sunt" (Ies. III, 14). Fiinta sunt Eu; Dumnezeu, Stapânul Absolut al tuturor lumilor stelare, este personal: Eu sunt.


Odata cu acest Nume s-au deschis în fata mea orizonturile cele mai îndepartate, care se pierd în inaccesibil. Acest Dumnezeu Personal a devenit pentru mine, nu în sensul unei gândiri abstracte, ci de o maniera existentiala, o evidenta care o traiam cu toata fiinta mea. Toata constructia vietii mele duhovnicesti se transfigurase: desi nu înca lamurit cu totul, totusi duhul meu stia încotro sa nazuiasca: Lumina stelei polare atinsese privirea mea, iar mintea mea se putea înalta pâna la ea. Da, acest Dumnezeu este înspaimântator de îndepartat, dar poate fi accesibil cugetului nostru. A pretinde ca esti dumnezeu în afara de acest Unic Adevarat Dumnezeu este o nebunie, mai rea decât toate celelelte forme de nebunie. Si eu am izbucnit într-un plâns disperat, amar, arzator, dându-mi seama de grozava mea cadere: Domnul mi-a dat o disperare harica. Si când ma lamentam cu un plâns profund, neîndraznind sa-mi înalt gândurile spre El, mi-a aparut în Lumina Sa. Asa a marcat El începutul unei vieti noi în mine, renascându-ma din lacrimi de pocainta. Tot ce-a fost înainte atragator pentru mine în lumea aceasta, si-a pierdut farmecul, si nemaigândindu-ma la nimic altceva, m-am cufundat în rugaciune…

....
Numai Persoana viaza în mod real. În afara acestui principiu de viata nimic nu poate exista: "Întru El era viata si viata era lumina oamenilor" (Ioan I. 4): Continutul esential al acestei vieti este iubirea: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4.8). Numai prin întâlnirea în iubire a uneia sau mai multor persoane se realizeaza fiinta ca persoana.
...
Datorita rugaciunilor parintelui meu duhovnicesc, ale Staretului Siluan, Hristos a descoperit si în mine, chiar daca numai în parte, misterul persoanei. Am cunoscut în decursul a nenumarati ani o lunga perioada de rugaciune marcata de disperare. Dar Domnul nu m-a dispretuit si s-a aplecat cu milostivire pâna la mine. Pentru început, cuvântul sau evanghelic a lucrat asupra mea. Acest cuvânt, care vine de la Tatal (Ioan 7, 16-17; XVIII 14; XVIII 17), îsi întindea radacinile sale în inima mea, si sfarâma împietrirea ei. În dureri s-a nascut viata mea dupa Dumnezeu. În primele momente eram singur, înca în afara Bisericii. Nu stiam atunci nimic, dar un foc nevazut ma ardea, si într-o mare mâhnire, sufletul meu era întins spre Cel ce ma putea salva. Undeva lumina o lumina slaba a sperantei; ea a biruit frica mea si m-a angajat pe calea durerii…

...

Oftând duhul meu era atras de Adevarul Viu. Si "suspinul meu nu s-a ascuns de la El" (Ps. 7, 10). "Din adâncul prapastiei am chemat numele Lui si El a auzit plânsul meu" (Plângerile III, 55-56). Iubirea Lui s-a atins de inima mea. Mi-a stat înainte frumoasa lume de nedescris prin rugaciunea plina de pocainta. Ea lua diferite forme. Uneori fiinta mea, adunându-se înauntru, devenea încordata în centrul spatiului nemasurat de mic. În alte dati se petrecea parca invers: duhul meu meu se introducea în o oarecare sfera mintala, care nu cunostea limite, si plânsul meu de pocainta în chip ciudat se contopea într-una cu contemplarea beznei. Se întâmpla de asemenea ca în rugaciune îmbratisam, simteam, toata lumea. Domnul îmi dadea momente de rugaciune curata fata catre Fata si vesnicie linistita, dar patrundea cu stapânire în inima mea si comunica mintii mele fericirea de a fi topit în flacara iubirii, care purcedea din inima. Aceasta topire a întregii fiinte: mintea, inima si trupul într-una îmi dadea simtirea existentei integrale, atât de deosebita de obisnuita dezbinare dintre duhul nostru, puterile sufletesti si trupesti. Acum eu marturisesc despre Adevarul pe care L-au cunoscut Parintii si stramosii nostri. Marturisesc acum: Adevarul a binevoit sa-mi apara ca raspuns la îndelungatul si mistuitorul plâns de pocainta. Eu am trait acest Adevar, ca pe ceva din veci autentic, si pe masura credintei mele vorbesc si scriu…


[/SIZE]

ejti amuzant
nu sun de acord cu u

Cred ca discutia trebuia inceputa cu o intrebare ontologica. Raul are existenta prin sine??
Sfantul Grigorie de Nyssa spuneca raul nu are subzistenta, nu exista prin sine, nu a fost creat de Dumnezeu, se naste din libertatea persoanei, este ca un vierme ce roade existenta binelui. Existenta raului nu contrazice existenta lui Dumnezeu. Dumnezeu respecta libertatea persoanei si cand aceasta se manifesta contrar voii Sale.

Din cate inteleg eu, raul nu este decat absenta binelui. Asa cum si intunericul nu este decat absenta luminii.

Frumos punctat Bogdane, frumoasa analogia. Eu am fost preocupat mai mult de aspectul existential al inceputului, exista dintotdeauna??? exista din vesnicie deodata cu binele?? Textul Sfantului Grigorie de Nyssa se refera tocmai la aceste intrebari.