Sunt o fire mai melancolica,visatoare,contemplativa,ganditoare..De ce?
 

De mic am fost mai melancolic..ma intristam xand ma gândeam la viata, moarte, la cum e viata în sine, analuzam totul și deveneam și devin des melancolic..Asta nu a reușit sa mi-o ia niciun antidepresiv.. Bănuiesc ca melamcolia e diferita de depresie nu?
Adică simt ca melancolia asta a mea, tristețea asta visătoare și contemplativ are mai mult un substrat existentialist, natural, normal, omenesc decât patologic..poate fi asa sau și a fi melancolic des e o problema?
Țin mine când baietii jucau fotbal pe terenul din fata blocului meu iar eu deveneam melancolic ca vine toamna, ca exista moarte, ca începe școală, îmi puneam întrebări existentialiste, de ce -uri fără răspuns asta eu fiind la balconul blocului..ce este cu firea asta a mea melancolica
Sunt și visător.. adevărul este ca gândesc mult..visez.imi pun întrebări, un psihiatru mi-a sosit ca mai mult gândesc decât fac activități și asta e cam adevărat.
Vreau sa întreb un cunoscator firea asta a mea contemplativ, melancolica si mult gânditoare e naturala /normala sau se apropie de patologie?Și dacă da ce patologie?
Eu am fost asa de mic copilaș, deci as zice ca e natural, poate ca asa e scris în A.D.N în fire în temperament dar nu știu acum poate ma lămurește cineva.Multumesc mult!

Cauta in parintii tai ceva asemanator sau o legatura sugestiva in educatia primita(cocolosire, mangaiere exagerata, strictetze...), fiindca de acolo ti se trage.

Melancolia e o stare sufleteasca foarte frumoasa, poetica, inflcarata... ea premerge dorului prin shagalnicie... un fel de autoironie pana la sacrificiu...

Melancolia e defapt glasul sufletului...

Sufletul plange si se intristeaza simtind ca omul si oamenii il tarasc si-l imping in iad mai rau ca minciunile lumii condusa de demonii oculti si straini, mai atractivi si ispititori pentru desfranre, pentru cunoastere...

Fa-i sufletului o bucurie ascultand Domnului care iti cere tacut sa nu mai pacatuiesti...