Fii cuminte!
 

As propune o discutie pe marginea indemnului ,,Fii cuminte!'' Se adreseaza numai copiilor sau si adultilor? Ce presupune cumintenia adultului? Dar a copilului?

Sa fie intelept ca sarpele si bland ca porumbelul
Sa asculte de parinti.

Cumintenia omului matur este aducerea mintii in inima si de acolo urcarea ei la Dumnezeu.

Doar atunci devine cu adevarat cu-minte.

Caci va avea mintea Lui Hristos.

---------

Cumintenia copilului - lucrarea tuturor faptelor bune pana la desavarsire.
---------

"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este" Matei 5,48

Fiecare limba are geniul ei. Iar romana nu face exceptie. Cuvantul "cuminte" face parte din geniul limbii romane. "Cuminte", care provine, evident, din "cu + minte", inseamna, intai de toate, prudent. Asa cum s-a spus mai sus, un copil cuminte inseamna, in primul rand, un copil care asculta. El nu se avanta acolo unde nu ar trebui. Mutatis mutandis, si pentru un adult cumintenia inseamna in primul rand virtutea ascultarii. Un salariat care isi injura seful nu este un om cu scaun la cap. Va sa zica, nu este cu-minte. Dar mai poate insemna si virtutea castitatii. O fata cuminte nu se va arunca de gatul primului venit. Cuminte mai poate insemna rezervat, adica tine de virtutea moderatiei. In sfarsit, cumintenia mai poate insemna virtutea blandetii.

Si in franceza intalnim, practic la fel, aceasta asociere. Acelasi cuvant, "sage", inseamna si "cuminte" si "intelept". Aici, vorbim de un anumit aspect al intelepciunii, nelegat neaparat de intinderea cunostintelor, cat de simtul masurii si proportiei. Traducand in latina, intelepciunea omului cuminte ar fi mai degraba o "intelepicune de tip prudentia" decat "o intelepciune de tip sapientia".

Si inca multe lucruri pline de miez am putea gasi, reflectand asupra acestui generos subiect. Dar, in cazul meu, acum,a fi cuminte inseamna...a merge sa ma culc.

Noapte buna, copii!

Cumintenia poate avea si varste duhovnicesti? Intrebarea mi-a fost sugerata de o discutie cu un preot.

Nu stiu despre varstele duhovnicesti,dar varste fizice probabil ca are
Un copil cuminte asculta in primu rand . Apoi nu plange cand vrea ceva ,nu strica tot ce prinde,nu se bate nu isi face rau lui sau altora .
Prin extensie,un om cuminte mosteneste cam aceleasi calitati :in primul rand asculta .
Apoi se fereste de anumite excese vicii, indreoptate impotriva altora sau a sa.
E ca si cum iti cunosti masura a ceea ce reprezinti,nu ai o parere exagerata despre tine ,si asta te ajuta sa iti vezi mai limpede rolul in viata celorlalti
Probabil,ca sa mergem si mai departe ,in duhovnicie ,cumintenia este un fel de cumintenie a simturilor si a patimilor ,o ascultare , o incredintare totala in voia lui Dumnezeu.
Asa cum e in intelesul omenesc ,asa banuiesc ca e si fata de Dumnezeu, cunoasterea masurii proprii ,si respectarea celorlalti. Probabil e inrudita cu smerenia,cu ascultarea cu pocainta,cu intelepciunea

,,Ce frumoasa este aceasta vorba romaneasca!" - spunea acelasi părinte. ,,Cumintenia românului presupune respectarea poruncilor evanghelice" - mai spunea. Mărturisesc ca, deşi am spus de atatea ori şi eu ,,Fii cuminte!", nu am reflectat până acum suficient la sensul profund al acestei expresii.

Probabil, cuminţenia copilului şi cumintenia omeneasca in sensul obisnuit şi cumintenia duhovniceasca a pustnicilor diferă doar prin gradul de exigentă cu noi înşine. Sfantul Dimitrie Basarabov, dintr-un grad ridicat de astfel cumintenie şi-a pedepsit piciorul care a calcat cuibul unei păsări. Sfantul Onufrie Egipteanul, pe cand era copil, dintr-un grad ridicat de cumintenie Îi dăruia pâine şi pruncului din icoană:
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...ufrie-cel-mare
Aşa considera el, în naivitatea sa copilărească, să-şi iubească aproapele. Iar pruncul Iisus, din icoană, ii lua pâinea şi o mânca, prin minune dumnezeiască, încurajându-l pe drumul sfinteniei.

Asadar, s-ar putea spune despre cumintenie că implică atat voinţa omului cât şi ajutorul lui Dumnezeu? Să presupunem că vreau să fiu cuminte, dar dau curs unui gând vrajmaş şi nici măcar nu sesizez pe moment că mă abat de la cuminţenie. Vreau, de exemplu, să am rabdare, dar tocmai atunci îmi apare în cale o ispită care-mi pune la incercare răbdarea. Na, fă rabdare, dacă mai poţi! Deja am apucat să-l jignesc pe aproapele pe când imi dau seama. Dacă nu i-am spus cu voce tare, atunci măcar în gând...

Pai da,acestea sunt treptele ei
Cumintenia naturala, a unora din copii
Cumintenia fireasca , a maturilor daruiti cu aceasta calitate
Cumintenia duhovniceasca , a maturilor nedaruiti cu aceasta calitate ,dar care o primesc prin ascultare interioara de Dumnezeu.

Bininteles ,aceasta din urma este mai mare , caci vine de la comuniunea cu Dumnezeu , nu de la fire.

Multumiri pentru raspunsuri tuturor!