Tot din categoria meseriei de parinte - atasamentul exagerat fata de copii
 

Am vazut mai multe subiecte de discutie deschise pe tema relatiei parinti - copii. O problema care ma intereseaza este transformarea dragostei parintesti intr-o forma exagerata de protejare a copiilor - spre exemplu: din dorinta de a nu-i fi greu copilului, uneori parintele alege sa faca in locul lui anumite lucruri - exemplu: mancare, curatenie, cumparaturi, plata facturilor, organizarea casei... ajungand poate pana si la a lua decizii in locul lui: ii cumpara hainele drept dar, nu accepta dorinta lui de a participa la economisirea banilor in casa cand sunt probleme prin renuntarea la anumite lucruri concrete la care ar putea renunta din acelasi considerent - sa nu-i fie greu etc., ajungand sa transforme copilul sau viitorul adult intr-un simplu "primitor" al lucrurilor pe care le daruieste parintele din dragoste. Lucrurile pe care le pierde copilul sunt inestimabile pentru ca nu va stii sa rezolve probleme, nu va stii sa-si dezvolte o disciplina a vietuirii pe acest pamant (spre exemplu: fac mancare pentru ca altfel nu am, fac curat pentru ca altfel nu este curat, am grija la cheltuieli caci altfel nu-mi permit sa platesc facturile etc.), un program sanatos dictat de lucruri pe care trebuie sa le faca, nu va stii sa ia decizii, nu va stii sa fie responsabil de faptele lui. De multe ori am auzit: "lasa ca a avea el/ea vreme sa faca dupa ce se va insura/marita etc etc", lucru care doar ii ingreuneaza starea intrucat intra nepregatit in viata.
Si atunci tot timpul pe care il dedica copii lucrurilor nu atat de folositoare - internet, televizor, iesiri in oras prelungite etc. este de fapt timp lipsit de responsabilitate, timp nascut din contextul unei vieti in care nu are de facut nimic pentru ca lucrurile se fac oricum, chiar si fara interventia lui.

Voi ce parere aveti? Scriu acest mesaj pentru toti parintii din lume care poate, poate, cu ajutorul Lui Dumnezeu vor proceda altfel, vor gasi o cale prin care sa evite situatia trista la care se poate ajunge.

Doamne ajuta!

Da, am vazut si eu mame care stau la cafea cu tigara in gura si isi trimit copiii la calculator. Daca iau note mici, se mira. Cum? Doar le-am creat toate conditiile! Le cumpara toate cele materiale, dar ii lipsesc pe copii de sfaturile potrivite, de deprinderile adecvate si de valorile morale care i-ar ajuta sa fie oameni adevarati. Nu-i pun sa ii ajute la treburile casnice, nu-i invata sa economiseasca, nu impun niste limite in privinta pretentiilor materiale si nici chiar in comunicare. Oare acesta e atasament exagerat? Oare Dumnezeu asa ne invata sa ne iubim copiii? Asa ne iubeste El?

Am vazut un astfel de copil ajuns adult. In timp ce mama e mandra de fiica ei, aceasta se intreaba daca mama ei a iubit-o cu adevarat. A fost nevoita sa invete prea multe lucruri pe propria-i piele. Valorile morale si deprinderile bune raman si il insotesc pe copil pretutindeni. Valorile materiale, oricat de multe ar fi, nu le pot inlocui pe cele morale.

Eu cred cu tarie ca toate aceste lucruri/tendinte de a-l proteja vin dintr-o dragoste infinita, nu intru totul inteleapta, dar fara margini. Si poate e util sa privim mai departe, caci orice parinte dobandeste deprinderea de a fi parinte din viata traita, din viata de familie pe care a avut-o, care, la randul ei, isi are radacinile/formele de manifestare in generatii trecute, care, la randul lor au din nou un bagaj de cunostinte primit din viata traita. Mi se par legaturi foarte indepartate si legate unele de altele, de asta nu cred ca exista o intemeiata, obiectiva si cuantificabila vina pentru intamplari/greseli, mai ales daca vezi greutatile traite de parinti in vietile lor etc. Nu e usor sa fii parinte.

Dar sper ca toti parintii sa dobandeasca de la Dumnezeu intelepciune si putere sa-si creasca frumos copiii.

Doamne ajuta!

Exista parinti care fac din copilul lor un idol. Nici aceasta tendinta nu e buna. Sa nu iubim pe nimeni mai mult decat pe Dumnezeu.

Intelpciunea stravache ne spune sa-l mangai pe copil cand doarme. In rest, sa-l inveti cu dragoste tot ce ii este de folos in viata: sa se inchine, sa se roage, sa munceasca, sa comunice, sa fie de ajutor celor din jur etc.


Un articol util privind educatia copiilor:

http://www.crestinortodox.ro/credint...lor-69895.html

Si inca ceva. Sa asiguram copiilor nostri hrana cat mai sanatoasa. Asta e o datorie. Am vazut un copil al unor oameni foarte bogati destul de bolnavicios si de sensibil, comparativ cu alti copii mai saraci. Una dintre cauze ar fi putut fi si faptul ca in familia respectiva nimeni nu era preocupat de gatit.

Da ,si hrana sanatoasa ar fi un aspect,insa daca parintii nu constientizeaza asta si cat ei se indoapa cu otravuri cum se poate realiza ?
Aici,am vazut copii de 2-3 ani care dimineata in loc de lapte sau ceai la micul dejun,au coca-cola cu gheata!!!!

In rest,despre atasament nici nu mai vorbesc...
Isi cresc copiii ca pe adevarati monstri egocentrici,ii vad prin locuri publice cum ingenuncheaza toata familia in jurul unui copil care plange,cum lumea trebuie sa stea in loc si chiar soarele pana copilul isi revine din criza!

Este delirant sa vezi maturi in toata firea cum stau la picioarele copilului ca la un zeu si asteapta un raspuns,la coada de bilete,la restaurant,in aeroport-tinand toata suflarea in stand by.
Eu nu stiu,de unde modul acesta de a relationa cu pruncul?

Nu prea sunt de acord cu aceasta "intelepciune". Mai ales daca copiii sunt mici,bebei. Copiii au nevoie de afectiune asa cum au nevoie si de educatie. Un echilibru in cele doua. Exista si abandon emotional, nu doar cel fizic.

Mai sunt tot asa intelepciuni stravechi care sfatuiesc noii parinti sa isi lase bebelusul de cateva luni sa urle pana tace, sa nu il ia in brate, sa faca plamani, ca vezi draga, te manipuleaza si devine alintat. Da, ce bebei teroristi. Se poate exagera si cu strictetea/regulile, transformand copilul intr-un robotel.

Iti inteleg ingrijprarea. Mancarea nu e buna nici nesarata, dar nici cu sare in exces. De aceea si dozarea afectiunii e necesara. Tot ce e in exces dauneaza. Dumnezeu, daca este chemat in ajutor, ii calauzeste pe parinti sa gaseasca acel echlibru intre asteptarile parintilor si nevoia de afectiune a copilului.

In acest scop, parintele trebuie sa faca un efort sa-si cunoasca bine copilul si sa-si adapteze asteptarile la posibilitatile reale ale copilului. Sa stie cand sa fie maleabil si cand sa fie exigent. Daca exagereaza intr-o directie sau in alta, rezultatele nu vor fi cele dorite.

Daca-l certam pe copil pentru orice fleac si suntem peste masura de rigizi, riscam sa nu ne mai asculte exact cand e mai mare si problemele sunt mari. Categoric, relatia de prietenie cu un copil se construieste cu mare grija. Copilul se bucura daca, de exemplu, a spart o cana din greseala, a mazgalit peretii sau a spus ce nu trebuia si i se explica frumos ca nu e bine sa procedeze asa. Invata sa ierte. Se bucura si daca a luat o nota mica si, in loc de mustrari, primeste incurajari: ,,Poti mai mult!"

@antoniap :1: Intr-un cuvant: echilibru. Bine ar fi sa citim carti ortodoxe despre familie si copii, dar carti despre psihologie copilului.

****
Am dat peste o carte care mi se pare interesanta:

Eu te-am făcut, eu te omor. Ghidul bunelor maniere pentru părinţi de Michiela Poenaru. Ediţie digitală gratuită, ISBN 978-973-137-124-5

Pagini 185, în format PDF; se poate copia, se poate da mai departe, se poate imprima.
Nu e voie să se modifice conţinutul sau să se omită/schimbe numele autoarei.
Se descarcă de la acest link, nearhivată:
http://www.coresi.net/EuTeAmFacutEuT...ook_Cadou-.pdf


sau de la acest link, arhivată (pentru dezarhivare, folosiţi 7-zip de la www.7-zip.org):
http://www.coresi.net/EuTeAmFacutEuT...ook_Cadou-.zip

sursa: http://bibliotecaovidiuct.blogspot.ca/p/carti-pdf.html