Pacatul neascultarii de parinti?
 

Daça parintii isi doresç ça çopilul lor sa ramana in çasa parintesça pentru ça sa le fie si lor un sprijin la batranete iar çopilul nu asçulta pentru ça isi doreste o alta iata ,mai buna , pleçarea la oras sau in strainatate si asta façe,açeasta intra in çategoria paçatului neasçultarii de parinti?
Çe mai poate façe çopilul dupa çe parintii lui au murit?

"De aceea VA LASA omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi un trup".

Respectul si cinstea datorata parintilor nu implica ascultarea "orbeasca" (fara discernamant atat lumesc cat si duhovnicesc) de acestia.
In primul rand suntem datori sa ascultam de Iisus Hristos, de Sfanta Sa Biserica, de Sfintii Parinti... si apoi de parintii trupesti.

Din nefericire cunosc cauzuri concrete de parinti mai rai ca animalele care si-au abandonat copiii si i-au lasat la mila strainilor... in timp ce ei petrec lumeste. Desigur ca nu condamnam persoana umana a acestor parinti orbiti de patimile si pacatele lor care nu mai inteleg firescul parintesc... ci condamnam si uram: patima, pacatul, duhurile necurate: lacomie, desfranare, avaritie, manie, invidie, trandavie, slava desarta, mandrie.

O carte de referinta este urmatoarea:
Mantuirea in viata de familie - Teofan Zavoratul
http://www.libris.ro/carte-ortodoxa/...--p349802.html
format pdf:
http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&...gtsDF2kcQUd9UA

Concluzie: Copiii trebuie sa asculte de parintii trupesti atata timp cat voia parintilor trupesti este in concordanta cu invatatura si voia lui Hristos Iisus, a Bisericii Sale, a Sfintilor Parinti... daca apar neconcordante si copiii sunt nevoiti sa sa aleaga, atunci copiii trebuie sa consulte Preoti si duhovnici si daca trebuie sa aleaga intre parinti si Biserica... evident ca trebuie sa aleaga Biserica si pe Hristos Iisus.

Referitor la sprijinul la batranete: copiii sunt datori sa aiba grija de parintii lor, asa cum si parintii au avut grija de ei cand au fost mici si neputinciosi... insa nici parintii nu trebuie sa fie egoisti, sa faca copii doar ca sa ii foloseasca, sa ii abuzeze atat sufleteste cat si/sau trupeste... sa ii inrobeasca... (cunosc cazuri concrete din nefericire).

Parintii trebuie sa stie ca pruncii nu sunt "proprietatea lor" ci sunt ai lui Hristos Iisus, cu toate drepturile si obligatiile care deriva de aici. Vai de parintii care gandesc diabolic pe principiul: "eu te-am facut eu te omor" daca copiii au o voie diferita de a lor. Si parinti sunt datori sa consulte Preotii si Duhovnicii in educatia pe care o dau copiiilor. Biserica bineinteles ca are si invaturi (ale Sfintilor Parinti si alele duhovnicilor contemporani buni cunoscatori ai realitatii lumii in care traim in contemporaneitate) despre modul cum trebuie sa fie educatii copiii conform vointei lui Hristos Iisus.

In general sentimentele firesti atat parintesti cat si filale sunt bazate pe dragoste jertfelnica si nu nu posesiva: egoista, egocentrista, inrobitoare, depersonalizatoare, injositoare...

Intrati pe site-ul Maicii Siluana si/sau cititi carile sale duhovnicesti... este trista dar adevarata aceasta realitate, aceste abuzuri ale copiilor care au mare nevoie de tratament duhovnicesc de specialitate si pe care Maica Siluana il ofera cu ajutorul harului lui Dumnezeu.
http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1158

Sa se roage pentru ei... conform invataturii Sfintei Biserici. Daca au gresit fata de parinti si acestia au adormit (murit) neimpacati, atunci sa marturiseasca in Taina Sfintei Spovedanii...

In orice situatie este imperios necesara consultarea Preotului Duhovnic si ascultarea de el cu disceramant duhovnicesc (nu cu orbire duhovniceasca). Nu va luati dupa "gura lumii"... a babismelor, a talismanelor, a "rugaciuilor miraculoare" etc.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Nu, nu intră la păcatul neascultării (presupunând, desigur, că este vorba de un "copil" major). Chiar şi după împlinirea vârstei majoratului, rămâne obligaţia de respect filial, dar gradul se ascultare şi felul ei nu mai sunt aceleaşi precum în cazul copiilor minori. Toţi oamenii, ajungând la deplina maturitate, sunt aşteptaţi de Dumnezeu să urmeze chemarea Lui (spre căsătorie, sau spre călugărie). Când ajung bătrâni şi bolnavi, există o obligaţie a copiilor (chiar majori) de a-i ajuta, dar această obligaţie nu trebuie să îmbrace neapărat forma colocuirii. Dacă sunt posibilităţi, plata unei asistente sociale sau a unui aşezământ de bătrâni mai ca lumea, după cum vor dori bătrânii. Dacă nu sunt posibilităţi, cel puţin deasa vizitare şi ajutorul casnic cu ocazia vizitelor. Dar, o obligaţie a colocuirii, nu există.

Foarte multe. În primul rând, să se roage pentru ei şi să facă celelalte fapte de credinţă despre care ştim că, în cazul în care sunt mântuiţi dar au murit cu datorii, le-ar putea ameliora situaţia (Liturghii, pomeni şi alte fapte de caritate, parastase, pelerinaje etc).
Pe urmă, să le îngrijească mormântul sau să plătească pe cineva să o facă, dacă sunt împiedicaţi să o facă ei înşişi.
Apoi, să îndeplinească voinţa lor, copiii fiind nu numai legatari, dar şi executori. Dacă, de exemplu, ei au deschis vreun proces civil de justă revendicare, dar nu au apucat să-l ducă la bun sfârşit, el trebuie continuat. În general, moştenirea lor, atâta câtă este, nu trebuie risipită, ci sporită. Lucru valabil şi în sens spiritual: dacă, de exemplu, ei au visat mereu la vreun pelerinaj anume, acest lucru este bine să fie făcut de urmaşi.
În sfârşit, dacă este cazul, munca lor trebuie finalizată. Dacă au scris, trebuie publicat. Dacă au construit o casă şi au lăsat-o la roşu, trebuie finisată etc. Mai ales acţiunile lor spirituale trebuie duse la capăt. Spre exemplu, bunicului meu, cu drepţii să-l odihnească Dumnezeu, i-ar fi plăcut ca toate odoarele şi cărţile lui bisericeşti să fie date unui tânăr seminarist căsătorit, în pragul hirotoniei. Ceea ce bunica mea, rămasă văduvă, a împlinit.

Deci, putem face foarte multe lucruri pentru părinţi, atât în timpul vieţii lor pe pământ, cât şi după trecerea lor de aici.

Pertinenta interventia ta , si te rog sa citesti si un articol publicat aici pe site de senior editor Teodor Danalache - " Ascultarea de Parinti " :http://www.crestinortodox.ro/editori...ti-135323.html

Subscriu celor scrise pana acum. Consider un abuz din partea parintilor faptul de a insista ca copilul sa ramana in casa parinteasca. Sigur, este o dorinta personala ce nu poate fi socotita rea, dar pentru a se implini trebuie sa fie si dorinta copilului. La fel de gresit este si a-i parasi pe parinti, rupand total legatura cu ei. Copilul poate (si trebuie) sa fie un sprijin pentru parinti in orice loc ar fi.

De exemplu tatal meu si-a dorit tare mult sa urmez o facultate pe care el nu a putut sa o urmeze in tinerete. Imi repeta mereu sa merg sa fac facultatea X si cand eu am facut alta alegere a ramas dezamagit. Nu pot sa spun ca nu am facut ascultare de tatal meu ci doar ca nu am putut sa-i indeplinesc o dorinta.