Cea mai mare dovada, ce o putem da despre credinta noastra
 

Sfantul Apostol Pavel, vazand omul prabusit sub propria povara, ii indeamna pe crestini sa il ajute in drumul spre mantuire astfel: "Dati-i dovada de dragostea voastra, ca nu cumva de un necaz prea mare sa se piarda unul ca acela", iar Sfantul Ioan Gura de Aur interpretand acest sfat spune: "Prin aceste cuvinte el ne indeamna, a intinde indata mana de ajutor celui nenorocit, pentru ca nu cumva, pe cand noi intarziem si ne codim, el sa se cufunde si sa se inghita de valuri (...)

Aceasta este cea mai mare dovada, ce o putem da despre credinta noastra; caci intru aceasta zice Hristos, va vor cunoaste oamenii, ca sunteti ucenici ai mei, de veti avea dragoste intre voi. Iar dragostea cea adevarata se arata nu numai prin aceea, ca cineva da unui om mancare si bautura, vorbeste cu el si-i arata prietenie, ci prin aceea o pune in vileag, cand cineva se ingrijeste de adevarata norocire si de mantuirea sufleteasca a aproapelui, cand iarasi ridica pe cel cazut, cand intinde mana de ajutor celui rasturnat la pamant, care nu se poate ingriji de mantuirea sa, cand cineva prefera binele aproapelui folosului sau propriu. Asa lucreaza dragostea cea adevarata; caci dragostea nu cauta ale sale".

Frumoasă teoria... mai rămâne și ca acela să vrea să fie ajutat. De fapt, asta e condiția sine qua non a mântuirii. Sau nu?!

Caile spre mantuire sunt nenumarate. Mi-a placut aceasta pilda:

Se spune despre Sf. Antonie cel Mare ca, spre sfarsitul vietii, l-ar fi intrebat pe Dumnezeu: "Doamne, mai este vreunul pe lumea aceasta mai bun decat mine?"

Dumnezeu i-a trimis un inger care l-a povatuit asa: "Du-te in orasul Alexandria si primul om pe care-l vei intalni, sa stii ca e mai bun decat tine". S-a dus. Si a intalnit pe un om oarecare, curelar si l-a urmat pana la locuinta lui. Lucra obiecte din piele, carpea incaltaminte, hamuri de cai si atat. N-a vazut nimic deosebit la dansul. Ba mai avea si o familie grea. A crezut ca s-a inselat. L-a intrebat pe om: "Ce faci tu in mod deosebit in fata lui Dumnezeu?" Omul i-a spus: "Nu fac absolut nimic deosebit. Ma scol dimineata si-mi fac rugaciunea si trec la lucru, in atelier. La amiaza imi fac rugaciunea, mananc impreuna cu familia si multumim toti lui Dumnezeu, dupa obicei. Seara nu ma culc inainte de a-mi face din nou rugaciunea. Ma port bine cu sotia si am grija de copii sa aiba cele trebuicioase hranei si imbracamintei. Nu iau mai mult decat mi se cuvine pentru lucru pe care il fac altora si, dupa cum se cuvine, nu fac rau nimanui. Atat".

Așa este Costel, frumoasă este și pilda, dar asta nu infirmă condiția de care ziceam : trebuie să vrei. Apoi, găsești și calea.

Multumesc celor care m-au ridicat de jos si care s-au ingrijit sa imi arate drumul spre mantuire!

Dar poate că tocmai de dragostea noastră are nevoie pentru a îşi da seama că vrea...

Da, da, sigur ca da ! :26::103:
Eu personal la capitolul dragoste stau când foarte bine, când foarte prost. (adică n-am răbdare cu încăpățânații :))

Dar, ca să nu învârtim discuția în jurul cozii, să ne aducem aminte că fiecare este dator să facă primul pas către Dumnezeu, iar El va face restul de 99 pași către noi și astfel, nu va lipsi de la întâlnire. Asta-i ideea. Go get it! :53:

Cea mai mare dovada a credintei este intradevar dragostea. Dar dupa cum se vede nu e asa usor sa iubesti. Nu ajung faptele,iar cu inima ,e un drum lung pina sa ajungi sa iubesti.
Cel mai frumos este ca,chiar daca iubirea desavarsita e departe ,fiecare gest pe care il facem din inima,chiar daca mai rar,este la fel de desavarsit ca atunci cand tot sufletul ne ar fi strabatut de dragoste.
Adica ce vreau sa zic: ca si cel mai mic pas ,daca e din inima facut,e la fel de important ca si cel mai inalt munte urcat
Din acest punct de vedere cred ca si pilda data de costel e edificatoare
Nu conteaza inaltimea la care esti, ci intensitatea trairii tale.

Cea mai frumosă pildă din Patericul Egiptean:

"7) Doi frati au mers impreuna la un targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor lor si
daca au intrat in targ, s-au despartit unul de altul. Iar unul cu mestesugul si
indemnarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul curviei. Dupa aceea,
aflandu-l pe el fratele, i-a zis: sa mergem, frate, la locul si chiliile noastre.
Acesta a zis: eu, frate, astazi nu voi merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvant,
s-a minunat si l-a intrebat zicand : pentru ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine?
El a oftat si i-a spus, zicand: eu, frate, dupa ce te-ai dus tu si te-ai departat de
mine, am cazut cu o femeie in pacatul curviei si de aceea nu voi merge acum cu
tine la chilia mea. Fratele auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, scarbit si
deznadajduit si vrand ca sa-i scoata sufletul din pieirea deznadajduirii, i-a zis:
frate si eu daca m-am despartit de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceea
dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si
Dumnezeu ne va ierta greseala si pacatul nostru. Si asa, ascultand fratele, a mers
la chilia sa si mergand la batranul, si-au marturisit amandoi impreuna caderea
lor in pacatul curviei. Iar batranul le-a dat canon de pocainta; si amandoi, cu
dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand
Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele cel ce nu cazuse in pacat
pentru dragostea si mantuirea fratelui sau, peste putine zile i-a iertat pacatul. Si
l-a instiinat Dumnezeu pe batranul ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a
gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit. Iata fratilor, a zis batranul, aceasta este
dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul sau pentru mantuirea
fratelui sau."

Cele spuse de tine , au fost oglindite atat de bine de Sfantul Ioan Scararul , in cartea sa numita : "Scara ", care mult timp a fost manual de formare duhovniceasca a calugarilor .
Sa avem nadejde , Iustin draga !:1: