15 ianuarie 1850, zi inscrisa cu litere de aur in calendarul culturii romanesti, zi in care Eminescu s-a nascut. Citind si recitind o parte din creatiile sale sa ne-amintim ce a facut Eminescu pentru noi si ce comori fara egal ne-a lasat mostenire...
Eminescu, odihneste-te in pace!...

La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel cand al nostru dor
Pieri în noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

Intradevar....a fost si ramane cel mai bun poet al literaturii romane, oricat ar incearca sa il deprecieze toti mucosii care au pus mana pe un pix si au scris 3 versuri, ca apoi sa se considere genii post-moderniste. Eminescu ramane....Eminescu...

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.

Rugaciune

Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te ,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfantului
Umbra facem pamatului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Regina peste ingeri,
Din neguri te arata
Lumina dulce, clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Sa nu confundam smerenia cu resemnarea!

Mie mi s-a parut mai degraba smerenie ajunsa la apogeu,decat resemnarea adoptata in urma unui fapt care nu poate fi schimbat.Cu toate ca,intr-adevar,murirea de pe trupuri nu o putem schimba,nici supunerea fata de faptul ca suntem creeati...
Stii,se spune ca un comentarui desfasurat asupra unei poezii,daca acesta este unanim identic,atunci poetul nu este adevarat,sau cu "dar" cum s-ar spune.Un poet adevarat cum a fost Eminescu,nu poate decat sa scrie poezii cu infinite intelesuri...sau mai degraba greu de-nteles.

La multi ani Mihai Eminescu.
Oare e posibil sa fie sufletul acestui popor???????

Aflat in vizita prin Dobrogea,Eminescu a stat cateva zile intr-o manastire,timp in care a scris poezia "Mai am un singur dor.":satisfied:

MAI AM UN SINGUR DOR

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Sa-si scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zâmbeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cânt...
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.

1883, decembrie)

"...caci te iubesc copile ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul,ca spaima pe-un azil
Ca sceptrul mana blanda,ca vulturul marire,
Ca visul pe-un copil.."

Nu stiu sigur daca am redat bine aceste versuri,dar mi-au placut totdeauna.