umilitinta versus demnitate
 

buna dragii mei

am o mare suferinta in suflet si anume: eu mereu imi cer iertare si cand gresesc si cand nu, insa eu mereu pic de proasta iar ceilalti isi pastreaza cu demnitate respectul.
eu nu mai inteleg nimic din religia asta, care e treaba cu umilinta ca vad ca daca o aplic in afara de faptu` ca eu sunt cea care sufar si mi se inchide usa in nas, nu am nimic de castigat....:(

Umilinta si demniate
 

Umilinta fata de Domnul ( a-L iubi cu capul plecat, in piosenie). A-ti cere iertare de la semeni si cand nu gresesti este lipsa de demnitate.
Chiar felul in care ne cerem iertare atrage dupa sine iertarea sau lehamitea celui de langa noi.

Cuvintele Scripturii sunt luate mot-à-mot si nu-i intocmai potrivit. Nu religia e stramba , ci intelegerea ei, care cere stradanie si ravna pentru intelegere. Hristos nu ne vrea nici impiedicati, nici umili ca prostii, ci demni in credinta noastra.

Din felul in care scrii deduc o varsta frageda. Ar fi bine sa vorbesti cu parintele duhovnic despre acest subiect al umilintei si demnitatii.

cine ti-a spus tie ca este lipsa de demnitate atunci cand iti ceri iertare chiar si cand nu gresesti ?

Locuiesti in Romania sau in afara ei?

Altfel percep aceste probleme romanii,si altfel strainii!
Am cunoscut civilizatii care nu au de-a face cu umilinta,sacrificiul de sine sau iertarea-pt ei,aceste notiuni semnaleaza doar o personalitate slaba,pe care o vor folosi in interese proprii...

Imi cer scuze,acum am observat ca ai locatia in Bucuresti...

daca iti ceri iertare pt o fapta gresita, arata ca ai putere de discernamant, taria sa iti recunosti (identifici si accept / asumi greseala si consecintele ei) samd

daca iti ceri iertare pt o fapt ainteleasa de altii ca gresita, tu facand asta de dragul bunei intelegeri intre ce/cu cei din jurul tau) esti facatoare de pace. Nu prea inteleg ce inseamna "ceilalti isi pastreaza cu demnitate respectul". Nu, ei isi pastreaza iluzia ca stiu, pot, continua sa fie de fapt slabi sufleteste (mai ales daca dau vina pe altul).

Ce are de a face umilinta cu toate acestea? Nu stiu nici eu prea bine diferenta intre smerenie si umilinta; deocamdata vad smerenia ca atitudinea omului realizat material, spiritual,a omului a carui viata e doldora de roade si care zice " asa mi-a dat Dzeu sa fac" sau " ale Tale dintre ale Tale", neluand nici un merit din preaplinul roadelor.

Eu as zice ca ar trebui sa te uiti catre cine faci gestul de asumare a vinei: unii pot sa invete ceva din exemplul tau dar in fata altora tu ar trebui sa fii cea care invata sa isi apere punctul de vedere prezentand cu dragoste, cal si intelepciune faptele asa cum tu le vezi.
Nu exista o atitudine unica pe care sa o aplici tuturor, ci ttrebuie sa iti adaptezi felul de a comunica in functie de "auditoriul".

Intelepciune tuturor.

"Înţelepciunea oamenilor este nebunie înaintea lui Dumnezeu" (1 Cor)
"Acolo unde există înţelepciunea lui Dumnezeu, nu mai e nevoie de înţelepciunea oamenilor" (Ioan Gură de Aur).

Când Îl urmăm pe Domnul, adesea suntem priviţi drept nebuni. Slabi. Neinstruiţi. Fanatici. Obtuzi, şi în câte şi mai câte feluri. Departe de a ne înţelege, mai adesea îi vom enerva pe ceilalţi, care ne vor ţine de rău. Şi ce dacă ? Noi să ne amintim de Marea Predică de pe Munte, cu Fericirile ei. "Fericiţi făcătorii de pace" spune Domnul. Tot El mai spune "Fericiţi veţi fi când (...) vor grăi tot cuvântul rău împotriva voastră". Nu ca să fim bineplăcuţi lumii suntem chemaţi să facem ceea ce facem, ci ca să fim bineplăcuţi Stăpânului nostru şi spre a fi instrumentele Lui în lume.

A-ţi cere iertare când greşeşti este un lucru normal. A-ţi cere iertare când nu greşeşti este un lucru supranormal, pe care mulţi îl vor socoti anormal. De fapt, este un semn al "nebuniei pentru Cristos". Atunci, nu puneţi preţ, nici inimă pe ce zic ceilalţi, nici nu aşteptaţi de la ei statuie, fiindcă vă scade meritul unor asemenea lucruri suprameritorii şi bineplăcute Domnului.

Cunoaşteţi povestea baronului Rotschild ? Era slujitor, băiat bun la toate, în casa unui rabin. Foarte econom, din simbria lui a strâns ban peste ban, până ce a reuşit să deschidă o brutărie. Dar tot atunci în casa rabinului s-a întâmplat o nenorocire. Toţi banii pe care îi pusese rabinul de o parte, în loc ascuns, ca zestre pentru fiica sa au dispărut. Nunta era deja aranjată, iar mireasa trebuia înzestrată cu dotă, potrivit înţelegerii. Toate bănuielile au căzut pe tânărul Rotschild. De unde să aibă bani un servitor ca să-şi deschidă brutărie ? Rabinul l-a chemat, iar Rotschild şi-a recunoscut vina şi şi-a cerut iertare. Iertare-iertare, dar unde sunt banii ? Rotschild a promis că îi va înapoia în timp scurt, ceea ce a şi făcut. Nu i-a fost uşor, fiindcă brutăria lui nu mergea prea strălucit. Au trecut ani până ce s-a descoperit adevăratul făptaş. Nemaiînţelegând nimic, bătrânul rabin l-a chemat iarăşi pe Rotschild. "Pentru ce te-ai învinuit de o faptă pe care nu ai făcut-o ?" "Rabbi, descoperirea furtului a adus multă tulburare în casa ta. Dacă aş fi spus că nu eu sunt jefuitorul, poate că nu m-ai fi crezut, dar aşa m-ai crezut. Chiar dacă ai fi crezut în tăgăduirea mea, în toţi aceşti ani te-ai fi întrebat cine din cei ai casei te-a furat şi ţi-ai fi pierdut încrederea în toţi. În plus, fata nu s-ar fi măritat. Pe când aşa, spunând că eu am luat acei bani, toate s-au aranjat !" "Bine, bine, dar banii ? Nu erau puţini şi poate că a trebuit să te împrumuţi !" "Banii se fac, rabbi. Pentru cei pe care cu greu i-am găsit atunci, nădăjduiesc că Dumnezeu mă va răsplăti". Atunci, se spune, rabinul şi-a pus mâinile pe capul lui Rotschild şi l-a binecuvântat. Din cel mai umil servitor, a ajuns cel mai mare bancher.

Va multumesc frumos la toti ptr sfaturi, voi sunteti cu adevarat prieteni.

Ti-ai cerut iertare....este suficient...Nu importa cum te privesc ceilalti ci cum te priveste EL si apoi cum te privesti tu, in oglinda-ti interioara....

Uite cum vad eu aceste lucruri:
 

In primul rand semenilor le ceri iertare cand gresesti.Daca o faci cand nu gresesti este semn de linguseala,nu da bine.Doar lui Dumnezeu ii ceri iertare asa.Mai este un aspect :cum iti ceri iertare de la semeni! Atunci cand ceri iertare,o faci din suflet,privind in ochi interlocutorul.Daca te uiti in jos, ai o atitudine umila,slugarnica, aia nu mai e iertare,aia e auto-umilinta.Te umilesti singura, MAI ALES CA ESTI SI FEMEIE! Deci mai ales cand gresesti fata de un barbat, atentie mare cum iti ceri iertare.
Gresim,ok,ne cerem iertare DEMN,fara umilinta!Umilinta este o atitudine pe care o generezi TU, nu cei din jur.La cei din jur vezi REACTIA la gestul tau de UMILINTA,nu de iertare.Iar oamenii in general se feresc de astfel de oameni "umili"..Sa stii ca si cel mai necajit/sarac om de pe planeta,poate avea o atitudine demna si nu umila.
Nu stiu daca m-am facut inteleasa bine..:4:Iti mai explic daca doresti...